Skoda dezvoltă un sistem luminos de avertizare pentru purtarea centurii de siguranță: LED-urile roșii vor avertiza că centură nu este cuplată

Publicat miercuri, 04.11.2020 15:07 de Daniel Popescu

Skoda dezvoltă un sistem luminos bazat pe LED-uri de avertizare prin care șoferii și pasagerii sunt informați dacă centura de siguranță este cuplată corect sau nu. Constructorul susține că o astfel de funcție este utilă pentru părinți.

Skoda a depus recent un patent pentru introducerea unui sistem de LED-uri pentru centura de siguranță, cu scopul de a aminti șoferului și pasagerilor să-și pună centura de siguranță înainte de a pleca la drum.

În momentele în care nimeni nu este așezat pe scaun, LED-urile integrate în sistemul de prindere al centurii de siguranță emit o lumină albă.

În momentul în care cineva se așează pe scaun, un senzor detectează prezența, iar LED-urile albe devin roșii cu scopul de a avertiza persoana respectivă că centura nu este cuplată.

Ulterior, după ce centura de siguranță este cuplată în mod corespunzător, LED-urile luminoase devin verzi, iar apoi albe, cu scopul de a nu distrage atenția șoferului.

Skoda susține că noul sistem de avertizare este util în special pentru părinți, întrucât aceștia vor putea observa cu ușurință dacă copiii lor și-au cuplat corect centurile de siguranță.

În plus, constructorul de la Mlada Boleslav afirmă că setările pentru LED-uri vor putea fi personalizate prin intermediului sistemului de infotainment. Astfel, la deschiderea mașinii, acestea pot emite o anumită secvență de culori de bun-venit, pentru a le face mai ușor vizibile pe timp de noapte.

Pentru moment, Skoda nu a anunțat dacă va introduce noul sistem de LED-uri pe un model de serie.

Via Auto Express

  • Tatraurs, miercuri, 04.11.2020 15:31

    Wow,o super inventie ce merita recompensata cu cel putin un premiu Nobel pentru stiinta si doua pentru marketing.

  • una, miercuri, 04.11.2020 16:09

    Au dat baietii gaura la macaroana. Hai sa mai facem masina si mai complicata ca sa mai aiba ceva electronice motiv sa pice. De zici ca nu-ti arata computerul de bord care dintre centurile de siguranta sunt cuplate la plecarea de pe loc. Cel putin la anumite marci asa este.

  • andrei, miercuri, 04.11.2020 16:16

    mai bine faceau un sistem sa nu te mai lase sa o dai pe dupa scaun si sa stai fara ea pusa. ca e plin de prosti din astia. ai zice ca centura e ceva rau, nu bun. si dupa aia tipam ca altii nu au grija de noi. mda.

  • @tartaurss, miercuri, 04.11.2020 16:30

    Tu fara sa fi hater nu poti nu e asa?

  • gigi, miercuri, 04.11.2020 17:31

    Daca il dezvolta Toyota era mare inventie, dar asa la Skoda.......:))

  • eu, miercuri, 04.11.2020 17:48

    wow ... parca am vazut ceva asemanator pe Kia Ceed prima generatie, pentru locurile din spate. Pt cele din fata oricum nu e necesar ca iti da la ficat cu talanga aia de suna pana cedezi si iti pui centura....

  • Tatraurs, miercuri, 04.11.2020 20:22

    @hunter. Asa este,e cum spui.

  • Şcotcodac, miercuri, 04.11.2020 20:44

    bravo școda, stroboscop lipsea! Vă mai dau eu un pont pentru o nouă invenție: puneți niște leduri d-astea și sub pedala de accelerație. Dacă melteanu depășește viteza legală, să clipoceașcă duios înauntru și afară, să vadă organu' pe care nu pot să-lindic că e momentul decernării premiului iluminat

  • mircea badea, miercuri, 04.11.2020 23:53

    adio skoda..