Skoda prezintă primele imagini ale noii generaţii Superb, programată să debuteze în februarie
Skoda a publicat două imagini oficiale ale noii generaţii Superb, a cărei caroserie era deghizată cu elemente de camuflaj specifice prototipurilor. Dezvelirea va avea loc în luna februarie a anului viitor.
Skoda Superb se pregăteşte de schimbarea de generaţie, iar cehii au început deja să atragă atenţia asupra viitorului model. Reprezentanţii mărcii au publicat două imagini oficiale ale noii generaţii Superb în cadrul testelor organizate de inginerii mărcii pentru prototipurile aflate în diferite stadii de dezvoltare.
Noul Superb promite să fie "cel mai bun model Skoda creat vreodată" şi se bucură de platforma modulară MQB a concernului Volkswagen, acoperită cu o caroserie care promite un design expresiv. Modelul ceh de clasă medie promite noi proporţii, mai mult spaţiu, tehnologii noi, un nivel superior de calitate şi o manevrabilitate superioară. Producătorul susţine că a schimbat şi poziţionarea lui Superb pe piaţă, acesta fiind mutat înspre partea superioară a clasei medii de volum, fără să atingă nişa premium.
Primele livrări ale versiunii de serie a celei de-a treia generaţii a lui Skoda Superb sunt aşteptate să abiă loc în toamna anului viitor. Modelul de serie va fi prezentat întâi la Praga în luna februarie, iar apoi la Salonul Auto de la Geneva din luna martie a anului viitor. A treia generaţie a lui Superb debutează în gama Skoda la 14 ani de la prima generaţie modernă a acestui model, care a fost vândut deja în peste 700.000 de unităţi.
Via Skoda
Din imagini reiese ca ar avea spatele asemanator cu A6 modelul 2010. :) Sunt sigur ca o sa fie frumoasa.