Şoferii obezi prezintă un risc mai ridicat de deces în caz de accident

Publicat marţi, 22.01.2013 18:08 de Mircea Meșter

Un studiu publicat de reputata revistă de ştiinţă British Medical Journal arată că o dată cu masa corporală ridicată creşte şi riscul de deces în caz de accident.

Publicaţia ştiinţifică British Medical Journal a scos pe piaţă recent un studiu care arată că riscul de deces în cazul unui accident rutier creşte serios pentru pasagerii obezi în comparaţie cu cei cu greutate normală sau sub medie. Conform analizei ştiinţifice apărute în reputata publicaţie britanică şi realizate de două echipe de cercetători americani (Universitatea din California şi Universitatea West Virginia), şoferii mai graşi sunt mult mai expuşi decesului la volan, cauza fiind atât una legată de volumul ocupat, cât şi de funcţionarea corectă a centurilor de siguranţă.

În studiul realizat de cele două echipe americane au fost analizate date preluate de la guvernul american legate de accidentele soldate cu cel puţin un mort dintre şoferii implicaţi în acestea. După prelevarea datelor, cercetătorii s-au raportat la cele trei nivele de obezitate recunoscute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi au concluzionat faptul că şoferii obezi de nivel 1 au cu 21% mai multe şanse să moară într-un accident în comparaţie cu un şofer cu greutatea normală. Iar procentele cresc serios cu cât urcăm pe scara obezităţii: şoferii care suferă de obezitate de gradul 2 sunt cu 51% mai expuşi decesului într-un accident, în timp ce obezitatea de gradul 3 înseamnă un risc cu 80% mai ridicat decât în cazul celor cu greutate normală.

Nici persoanele cu greutatea foarte redusă nu o duc foarte bine în cazul unui accident. Conform aceluiaşi studiu, şoferii slabi au cu 18% mai multe şanse să moară într-un accident în comparaţie cu şoferii de greutate normală.

Pentru a înţelege exact cauzele care duc la aceste procente, oamenii de ştiinţă au realizat o serie de crash-teste în care au folosit cadavre de diferite dimensiuni, concluzia lor fiind una clară: eficienţa centurilor de siguranţă scade pe măsură ce volumul corpului şoferului creşte.

via caradisiac

  • ScorpyonVAG, marţi, 22.01.2013 19:56

    Adica daca dau cu masina in bizonii pe bg (fara sa se supere cei pe bg, insa nu am vazut pana acuma unu de treaba cu masina pe BG) sau cefele late in trening cu manele am succes 100% sa ii elimin ? :)

  • R, miercuri, 23.01.2013 00:00

    :)) ti se pare ca cei cu volan pe dreapta sunt altfel?

  • Vasilica, miercuri, 23.01.2013 10:02

    De regula soferii obezi si fara sa faca accident prezinta un risc al decesului. Doamne!!! ce stire...