Soluție inedită pentru mașinile electrice: încărcarea wireless a bateriei în timpul mersului

Publicat vineri, 19.05.2017 16:45 de Daniel Popescu

Renault a testat o soluție inedită pentru încărcarea wireless a bateriilor mașinilor electrice în timpul mersului, prin utilizarea unui drum special conceput în acest sens.

Constructorii auto încearcă să găsească soluții alternative pentru autonomia relativ redusă a mașinilor electrice și, mai ales, pentru timpul ridicat necesar pentru încărcarea acumulatorilor.

Una dintre soluții este propusă de producătorul de chipseturi Qualcomm, care a dezvoltat un drum cu o lungime de 100 de metri special concept pentru a permite încărcarea wireless a bateriilor mașinilor electrice.

Tehnologia a fost testata de Renault prin intermediul unui Kangoo ZE în mod wireless, iar cel puțin pentru moment rezultatele sunt departe de a fi impresionante: sistemul a permis o încărcare de până la 20 kW la viteze de până la 100 km/h.

Pista de test de 100 de metri a fost construită în localitatea franceză Versailles din apropierea Parisului. Tehnologia poartă numele oficial Dynamic Wireless Electric Vehicle Charging (DEVC) și a fost dezvoltată în cadrul proiectului Fabric în valoare de 9 milioane de euro finanțat parțial de Uniunea Europeană. Acest proiect își propune să analizeze eficienta tehnologiilor de încărcare wireless a bateriilor mașinilor electrice.

Via Renault

  • zen, vineri, 19.05.2017 17:52

    Nu prea e "inedita".Coreenii testau din 2013 http://www.mediafax.ro/externe/nou-mijloc-de-transport-intr-un-oras-din-coreea-de-sud-cum-functioneaza-autobuzele-electrice-cu-incarcare-wireless-foto-11228233