Statul francez îşi măreşte participaţia la Renault în încercarea de a mări controlul asupra companiei
Statul francez şi-a mărit temporar participaţia în cadrul Renault pentru a avea o poziţie de putere la votul anual din cadrul întâlnirii acţionarilor în vederea acceptării unei propuneri legislative a guvernului privind viitorul companiilor din Franţa.
Guvernul francez a mărit temporar influenţa asupra companiei Renault şi a achiziţionat un pachet mai mare de acţiuni în cadrul acesteia, titrează Automotive News. Participaţia statului francez în cadrul Renault a crescut de la 15 la 19.7 procente, ceea ce face guvernul de la Paris cel mai mare acţionar al mărcii.
Emmanuel Macron, Ministrul Economiei din Franţa, a declarat că achiziţia de acţiuni Renault reflectă hotărârea guvernului de a folosi toate mijloacele disponibile pentru a promova un tip de capitalism care promovează o abordare progresivă şi pe termen lung şi sprijină muncitorii şi ajută companiile să crească. Guvernul promite să-şi reducă participaţia la loc la 15 procente după data de 30 aprilie, când va fi reuniunea anuală a acţionarilor în companie, când va trebui votată o poziţie oficială în privinţa legii Florange. Guvernanţii au folosit deja un sistem securizat de garantare a unui preţ minim la revânzarea celor 14 milioane de acţiuni Renault achiziţionate recent pentru a preveni orice pagubă la buget în urma acestei măsuri. Acţiunile Renault au crescut cu 0.8 procente în ziua în care guvernul francez şi-a anunţat decizia.
Măsura aplicată de guvernul francez este criticată de analiştii economici specializaţi în industria auto. George Galliers, de la Evercore ISI, cataloghează intervenţia guvernamentală drept folosirea Renault ca o minge de fotbal de către executivul francez şi aplicarea unei intervenţii contrare dorinţelor evidente ale companiei. Sursele din cadrul Renault citate sub protecţia anonimatului de Automotive News au declarat că mişcarea guvernului a fost complet neaşteptată şi că ar putea destabiliza alianţa Renault Nissan. Jumătatea niponă a concernului a suferit o uşoară scădere a valorii acţiunilor în ziua anunţului, titrează publicaţia Automotive News.
Via AutomotiveNews (înreg.) | Sursă foto
poate tot statul francez vine sa faca autostrada SIBIU- PITESTI, ca au mai mult interes decat statul roman privind compania DACIA.