Stellantis prezintă o „cutie pe roți”: concept al unui vehicul utilitar autonom

Publicat miercuri, 16.09.2026 10:43 de Tiberiu Safta

Stellantis a prezentat oficial noul concept BOW, un vehicul utilitar care se conduce complet autonom. Noul concept este creat pentru a putea fi folosit în zone urbane de logistică.

În cadrul Salonului de la Hanovra, dedicat vehiculelor utilitare și camioanelor, Grupul Stellantis a prezentat un concept al unui vehicul autonom. Acesta se numește BOW, fiind o prescurtare de la Box on Wheels.

Numele a fost ales deoarece conceptul are o formă asemănătoare unei cutii. De asemenea, în locul unui parbriz tradițional este montată o suprafață neagră lucioasă în care sunt integrate și farurile LED în formă dreptunghiulară.

Cele mai multe elemente ale caroseriei sunt realizate din plastic, inclusiv ușa din spate pentru încărcarea mărfurilor. Stellantis nu a dezvăluit niciun detaliu tehnic despre propulsorul și bateria conceptului, însă cunoaștem că noul concept a fost dezvoltat în parteneriat cu firma UQI Robotics.

Stellantis a confirmat că noul concept BOW va avea în curând primele teste de validare în Europa. Deocamdată, grupul multinațional nu are în plan să transforme acest concept într-un model de serie.

via Stellantis