Strict Secret: noul Dacia Duster s-a dezbrăcat de secrete la Paris în fața Automarket

Publicat miercuri, 30.08.2017 10:00 de Mircea Meşter

Automarket a avut ocazia de a admira liniile noii generații Duster și de a discuta cu designerii care s-au ocupat de SUV-ul de la Mioveni în cadrul uni eveniment ultrascret care a avut loc acum două luni la Paris.

22 iunie 2017. Cobor din cursa Air France AF1889 pe ruta București-Paris și mă lovesc cele 35 de grade la nivelul asfaltului care dogoresc capitala Franței. Sunt însă prea prins pentru a mă interesa subiectul, astfel că mă îndrept rapid spre unul dintre hotelurile aflate în imediata apropiere a complexului de la Roland Garros, unde Simona Halep pierduse dramatic cu câteva zile în urmă finala ediției 2017 turneului de Grand Slam și ratase șansa de a deveni numărul 1 mondial în clasamentul WTA. Deci nu e un loc care să-ți inspire amintiri plăcute dacă ești român. Și totuși, am venit cu un scop precis. Românesc. Româno-francez. De fapt, româno-francezo-bulgaro-mongolo-olandez, ca să bifăm toate națiile care au avut un cuvânt greu de spus în cadrul proiectului ultrasecret despre care vorbim. Știu, sună ca-n filmele cu James Bond sau ca-n seria Mission Impossible. Dar e pe bune.

Strict Secret

Mai sunt două luni și jumătate până în 12 septembrie, ziua în care se deschid porțile Salonului Auto de la Frankfurt, acolo unde Dacia urmează să lanseze cea de-a doua generație Duster. Iar Renault a invitat o mână de jurnaliști auto care reprezintă cele mai importante publicații din România pentru o avanpremieră sub cifru. Prima întâlnire cu noul Dacia Duster. Atât de secretă, încât la intrarea în sediul Renault Technocentre din Guyancourt, o localitate aflată de la marginea capitalei franceze, suntem nevoiți să semnăm contracte de confidențialitate. Nu avem voie să comunicăm nimic despre ceea ce vom vedea aici. Pe niciun canal, sub nicio formă. Deadline: 30 august.

Așa am fost întâmpinați în sala de la Renault Technocentre Guyancourt. Am mai răbdat foarte puțin până când a căzut cearșaful de pe noul Duster.

Urmau două luni crunte pentru un jurnalist al cărui scop în viață este tocmai opusul: comunicarea rapidă și cât mai completă a informațiilor. Cursa către știre. Deci frustrarea e maximă: să vezi pe viu cel mai așteptat model al anului, să poți să vorbești cu oamenii care l-au desenat și construit, dar să nu poți să comunici informațiile astea nimănui până în data stabilită de contract. Bonus: deși vorbeam despre un eveniment ultrasecret, am putut fotografia și filma la discreție noul Duster, astfel că nervii sunt cu atât mai întinși: aveam imagini cu Duster, dar nu aveam voie să le public. 

Din povestea asta s-au născut, de altfel, câteva episoade amuzante în ultimele 10 săptămâni. Pentru că de fiecare dată când câte o publicație anunța cu surle și trâmbițe că are fotografiile "noului Duster", mustăceam și strâmbam din nas. Nu s-a apropiat nimeni îndeajuns de mult în fotografiile-schițe construite în Photoshop de formele finale ale lui Duster pentru a putea să anunțe asta. Apoi, am primit la adresa redacției foarte multe fotografii-spion ale cititorilor noștri în care ne era prezentat noul Duster în "haine de camuflaj". Și e al naibii de complicat să scrii o știre despre asta în condițiile în care tu știi foarte multe informații pe care nu le poți însă publica. 

În fine, după ce perioada asta de așteptare m-a ținut ca pe ace, a venit momentul în care Dacia a ridicat cearșaful de pe cea de-a doua generație Duster. Deocamdată exclusiv la exterior, pentru că producătorul român v-a rezervat câteva surprize foarte interesante și pentru 12 septembrie, ziua în care Duster va fi dezvăluit la Frankfurt.

Asta înseamnă că o parte din embargou se menține. Nu vă pot spune încă tot ce știm despre noul Duster, dar măcar acum pot să vă anunț că nu urmează decât lucruri bune în ceea ce-l privește pe SUV-ul de la Mioveni. O revoluție interioară în două etape despre care veți afla peste câteva săptămâni. Dar să ne concentrăm deocamdată pe exterior.

A warm welcome to the brand new Dacia Duster.

Noul Dacia Duster. Exteriorul. Informații esențiale

● Prima impresie legată de noul Duster: dacia a preferat să meargă pe o carte conservatoare, modificând aparent minor la exterior singurul SUV din propria gamă. Cele mai mari modificări apar în zona posterioară, acolo unde stopurile se transformă într-unele pătrate cu patru "zone" LED distincte. Conform designerilor Dacia, ideea este o trimitere la cele patru pătrate LED pe care le putem vedea pe gama Sandero/Logan facelift, iar intenția a fost de a le oferi clienților o imagine de familie completă.

● Dar stopurile pătrate ale lui Duster seamănă izbitor cu cele ale altul SUV lansat recent pe piața europeană: Jeep Renegade. Chiar dacă în cazul lui Renegade nu vorbim despre "un x" în loc de "un +", asemănările vor fi discutate probabil pe larg în următoarea perioadă de fanii celor două mărci și nu numai. 

Designerul de exterior al lui Duster mi-a explicat cu creionul pe lut diferențele dintre stopurile lui Duster și cele ale lui Renegade. "+" versus "x".

● În partea frontală, Duster pare un hibrid estetic între vechea generație și liniile pe care le regăsim pe Logan și pe Sandero. Blocurile optice frontale sunt acum mult mai late și contribuie serios la impresia de "lățime" pe care o oferă mașina. Asta chiar dacă dimensiunile lui Duster rămân virtual neschimbate între generații.

Blocurile optice frontale participă activ la impresia de mașină lată pe care ți-o dă noul Duster.

● În partea frontală și în cea posterioară apare un scut argintiu satinat care în față seamănă cu un bullbar și care domină zona de sub calandru. Conform designerilor Dacia, acesta nu este doar vopsit în argintiu, ci este construit dintr-un plastic gri solid ultrarezistent, ceea ce înseamnă că eventualele zgârieturi nu vor fi imediat vizibile, indiferent de adâncimea acestora.

Scratch-free, cum ar zice englezii: pe noua bară frontală nu se văd zgârieturile. Din ce am înțeles, va fi disponibilă pe nivelurile superioare de echipare.

● Element complet nou: ornamentul vertical de culoare neagră așezat în spatele aripii frontale și care completează aspectul "dur" al mașinii. Conform designerilor lui Duster, acesta are o poveste interesantă. În prima fază nu era în plan, însă faptul că pasajele roților au fost scoase mult în exterior pentru a îmbunătăți proporțiile dinamice ale mașinii i-a forțat pe designeri să găsească o soluție inteligentă pentru a uni aripa evazată cu planul complet diferit al portierei.

Designerii Dacia au găsit în sfârșit un loc bun pentru inscipția "4WD", care s-a plimbat sub formă de sticker pe caroserie pe generația anterioară.

● Design-ul exterior al celui de-al doilea Duster este semnat de un bulgar: Emmanuel Klissarov. Acesta a câștigat concursul de idei în urma căruia Renault și Dacia s-au apucat de dezvoltarea mașinii. Primele schițe ale noului Duster au fost realizate în 2013, însă mașina a trecut ulterior prin modificări majore la nivel estetic, pierzând anumite elemente și câștigând altele. Ulterior, mongolezul Erde Tungaa s-a alăturat proiectului și a intervenit cu o serie de adăugiri și finisaje interesante, așa cum sunt formele luminilor LED din blocurile optice frontale și grila față.

Ecce homo: Emmanuel Klissarov, omul din creionul căruia a plecat noul Duster.

● Emmanuel Klisarov nu se află la primul proiect cu iz de România. Asta pentru că Klissarov și Victor Sfiazov - românul din creionul căruia a plecat desenul lui Renault Kadjar - au creat recent conceptul Renault RS 2027 Vision, o propunere estetică care vizualizează formele unui monopost de Formula 1 în epoca electrificării.

● Așa cum urma să ne confirme ulterior Laurens van den Acker, directorul de design al Grupului Renault, scopul declarat al designerilor care s-au ocupat de noul Duster a fost acela de a duce mai departe ADN-ul modelului de la Mioveni și de a moderniza formele deja consacrate ale mașinii.

Laurens van den Acker ne explică pe larg care-i filosofia de design a noului Duster.

● În vorbele lui van den Acker: "Vânzările lui Duster cresc de la lună la lună, iar ultima lună a fost cea mai bună din istoria mașinii. Și atunci vine o întrebare normală: dacă mașina se bucură de atât de mult succes, ce motiv am avea să modificăm radical conceptul estetic exterior?". Mai multe despre ceea ce spune van den Acker despre Duster găsești în acest interviu realizat la Paris.

● "Cea mai frumoasă gamă de mașini e cea ale cărei vânzări cresc constant lună de lună".

● Designerii Renault au preluat de pe vechea generație o serie de elemente/motive pe care le-au considerat iconice pentru Duster. Forma specifică a celui de-al treilea geam lateral este un exemplu concret în acest sens, acesta trecând printr-un proces de redesenare foarte atentă pentru a-și păstra ADN-ul. Aceeași situație și în cazul lunetei, un element care în cazul lui Duster are o formă hexagonală specifică ușor de recunoscut. În grupajul de imagini de mai jos vezi cum a evoluat design-ul stopurilor și al geamului lateral 3 pe măsură ce proiectul Duster 2 se apropia de final:

Primul desen: 2013
2014.
2015
2017

● Deși formele generale îl fac imediat de recunoscut ca urmaș al deja vechiului Duster, noul model nu împrumută absolut niciul element constructiv de la vechea generație. Designerii Renault ne-au oferit șansa de a urmări o serie de clipuri în care cele două mașini sunt așezate în paralel, iar modificările sunt ușor de observat.

● O altă noutate în gama Duster: jantele de 17 inch. Nu știm exact dacă vor fi standard pe nivelul superior de echipare sau dacă vor fi oferit exclusiv opțional, însă acestea adaugă un plus de dinamism profilului SUV-ului Dacia.

● La capitolul "economii", noua generație Duster păstrează soluția "clanțelor" de uși de pe vechiul model. 

● Vor exista nouă culori exterioare în gama lui Duster. Apariție în premieră absolută este culoarea mașinii din fotografii: Orange Atacama.

● În fotografiile din galeria foto veți observa cu siguranță un element interesant: o cameră video montată sub oglinzile laterale. Mai multe despre care este scopul acesteia și despre sistemele tehnologice de pe noul Duster veți afla de pe Automarket în 12 septembrie.

CITEȘTE ȘI:

● INTERVIU Laurens van den Acker, Director de Design Renault Group: Atunci când vezi noul Duster pe stradă, înțelegi cât de mult s-a schimbat

● GALERIE FOTO OFICIALĂ: A doua generație a lui Dacia Duster este aici

  • xxx, miercuri, 30.08.2017 10:25

    Daca îmbunătățesc si interiorul nu foarte mult, îmi doresc niște scaune mai confortabile si ecranul GPS sa fie utilizabil fără sa te oprești, vor vinde cel puțin cu +20% mai mult.

  • rc11, miercuri, 30.08.2017 10:36

    In clipul cu Duster 1 vs 2,se vede la final si interiorul :)

  • Laviniu, miercuri, 30.08.2017 10:46

    Se vede si un interior, la finalul unuia dintre clipurile video :)

  • q, miercuri, 30.08.2017 11:18

    Hai sa fim realisti.practic e aceeasi caroserie cu unele imbunatatiri de imagine...teoretic...e un facelift,da,unul destul de consistent.Si da,daca s-a vandut bine primul model de ce nu s-ar vinde si acesta ?....Pentru noi ,muritorii de rand ramane totusi o masina scumpa care neface sa tragem cu ochiul spre variantele SH...

  • Steff, miercuri, 30.08.2017 11:38

    Camerele sunt probabil pt "360 area view" (se are camera si in fata, sub sigla), ceea ce ar fi interesant de vazut pe o Dacie. Vad ca are si senzori de parcare laterali, deci va avea parcare automata. Nu am observat in partea frontala un radar, deci nu va avea pedestrian protection sau emergency braking (implicit nici ACC), deci la EuroNCAP nu va obtine mai mult de 3 stele. Anyway, o masina draguta, buna pentru oras si offroad. Nu cred ca se va descurca grozav insa pe autostrada (izolatie fonica si motoare slabe).

  • hazard, miercuri, 30.08.2017 13:06

    nu, nu cumpar toyota.

  • VladyF, miercuri, 30.08.2017 16:14

    Vad ca ati editat video-ul :) PS: Si in pozele 16, 29, 32 se poate vedea o imagine cu interiorul pe panoul din spatele masinii

  • dany, miercuri, 30.08.2017 17:47

    @ Mircea Mester ironic sau nu am o intrebare: masina asta e noua sau e facelift? adica e construita pe o platforma noua sau pe vechea platforma a Duster-ului?

  • Andy, miercuri, 30.08.2017 18:22

    @dany E construita pe platforma vechiului Qashqai, spre deosebire de vechiul Duster care se baza pe platforma primului Logan.

  • all, miercuri, 30.08.2017 18:54

    copy paste ...la asta se pricep inginerii romani...

  • manu mug, miercuri, 30.08.2017 18:59

    dar caroseria va rugini la fel de repede ca la toata gama dacia doar platim 19000 euro ....nu merita

  • PMC, joi, 31.08.2017 08:45

    @Andy: daca e pe sasiu de Qashqai inseamna ca nu e un simplu facelift. Din ce vad si bordul e redesenat. Practic e un model nou. E prea lung articolul si nu stiu daca s-a scris, dar sper sa fie macar motorul de 1.6 montat pe ea.

  • xxx, joi, 31.08.2017 15:22

    Nu cred ca vor schimba platforma (șasiul) ce este pe Qashqai nu este montabil pe caroseria de Duster (nu cred ca au refăcut toata structura caroseriei) Poate vor ameliora ruliu in viraje pentru 4x2, o direcție mai ușor manevrabila la parcare (cine știe poate pun direcție asistata electric), poate zgomotul in rulaj se va ameliora! Nu am mers cu Qashqaiul nou, dar cel vechi nu era mult peste Duster