STUDIU: Cele mai frecvente activităţi care îţi distrag atenţia la volan
Trei din patru şoferi au mărturisit că au mâncat la volan, iar 63% din numărul total de respondenţi ai unui sondaj au recunoscut că au ţipat la alt şofer în timp ce maşinile lor se aflau în mişcare.
Un studiu făcut pe şoferii din şase ţări a relevat faptul că o bună parte din aceştia conduc cu o singură mână pe volan în timp ce efectuează alte activităţi. Ţările din care provin respondenţii sunt Franţa, Germania, Marea Britanie, Japonia, Rusia şi Statele Unite ale Americii. De la vorbit la telefon şi mâncat până la certuri cu ceilalţi şoferi, respondenţii acestui studiu i-au speriat pe cei de la Jabra, care au sponsorizat un studiu pentru a-şi putea promova produsele mai bine. Compania Jabra produce unităţi handsfree pentru a le permite şoferilor să conducă cu ambele mâini pe volan în timp ce vorbesc la telefon.
Doar 32% din respondenţii acestui sondaj folosesc un sistem handsfree pentru a vorbi la telefon atunci când sunt la volan. Indiferent cât de stricte sunt legile din zonele în care locuiesc aceştia şi de sistemele cu care sunt echipate maşinile pe care le conduc, şoferii îşi păstrează obiceiurile periculoase la volan. Mai mult decât atât, 35% din respondenţi au mărturisit că îşi schimbă hainele atunci când sunt la volan şi maşina este în mişcare, iar 32% au declarat că obişnuiesc să îşi aranjeze părul la volan. Cel mai propagat obicei la volan este de a consuma alimente, circa 72% din respodenţi mărturisind că obişnuiesc să mănânce atunci când sunt la volan.
Al doilea obicei extrem de periculos dar întâlnit şi recunoscut de respondenţi este cearta cu alţi şoferi în timp ce maşinile lor sunt în mişcare. Circa 63% din respondenţi au recunoscut că au ţipat cel puţin odată la un alt şofer în timp ce conducea, cel mai ridicat procent din şoferii violenţi la volan fiind întâlnit în Franţa. Japonezii au probleme cu dispozitivele electronice în timpul şofatului şi aranjatul părului sau al machiajului, dar şi cu jocurile video sau dispozitivele utilizate pentru redarea muzicii. Şoferii britanici par să fie cei mai conştienţi de pericolul pe care îl reprezintă conducerea unui vehicul fără a fi atenţi.
Cinci procente din şoferii intervievaţi au recunoscut că au jucat jocuri video la volan, iar 13% din şoferi s-au machiat atunci când conduceau. Tot cinci procente din şoferii intervievaţi au mărturisit că s-au bărbierit atunci când erau la volan, iar 10% din şoferi au citit reviste sau ziare atunci când maşina lor era în mişcare. Aproape 30% din şoferii intervievaţi au sărutat pasagerul din dreapta atunci când conduceau, iar 28% din respondenţi au trimis şi citit mesaje SMS atunci când erau la volan, iar 12% chiar au scris şi citit e-mail-uri la volan.
Via | CanadianDriver
''Cand mananci, conduci sau faci sex nu te grabesti si nu faci si altceva.(in acelasi timp)'' PS:Take your time;)