Studiu: Clienţii de maşini noi optează pentru monitorizarea unghiului mort şi vedere pe timp de noapte
Un studiu desfăşurat recent în Statele Unite a arătat că cei care îşi cumpără o maşină nouă preferă sisteme de siguranţă activă şi nu elemente de conectivitate.
Publicul a devenit tot mai receptiv la noile sisteme de siguranţă, menite să reducă numărul accidentelor rutiere şi al victimelor. Prin urmare, tot mai mulţi clienţi de maşini noi preferă să aleagă din lista de opţionale sisteme de siguranţă activă, cum ar fi avertizarea la depăşirea benzii de mers sau monitorizarea unghiului mort.
Un studiu recent, defăşurat de JD Power în Statele Unite, a arătat că 40% din cei intervievaţi ar vrea să instaleze pe viitoarea lor maşină un sistem de monitorizare a unghiului mort. Alţi 33% au susţinut că ar prefera să aleagă din lista de opţionale un sistem de vedere pe timp de noapte. Au mai fost şi respondenţi care au optat pentru camera video de marşarier montată în oglindă şi pentru vopseaua care se repară singură.
Cel mai mic interes l-au suscitat tehnologii legate de ecranul tactil sau de recunoaşterea gesturilor. Pe astfel de inovaţii pune accentul viitoarea generaţie BMW Seria 7.
Acelaşi studiu JD Power a reliefat şi preferinţele clienţilor privind sistemul multimedia şi soluţiile acestuia de operare: Android Auto sau Apple CarPlay. Se pare că în duelul noilor tehnologii, Apple câtigă, fiind în topul preferinţelor.
Studiul JD Power s-a desfăşurat online şi a reunit 5300 de clienţi care au cumpărat o maşină în ultimii cinci ani.