Studiu: numărul mașinilor electrice va crește de 100 de ori în 20 de ani. 300 de milioane de unități în 2040

Publicat joi, 09.08.2018 11:06 de Paul Cosma

Un nou studiu despre evoluția pieței mașinilor electrice arată că numărul acestora ar urma să crească de 100 de ori în următorii 20 de ani. Astfel, potrivit GlobalData, în 2040 vom avea 300 de milioane de mașini electrice pe drumurile publice din întreaga lume.

Mașinile electrice, cu o cotă de doar câteva procente din totalul pieței auto globale, sunt așteptate să revoluționeze industria pe termen mediu și lung. Cel puțin asta arată numeroasele studii și cercetări în domeniu, care au apărut în ultima perioadă.

Un nou studiu în acest sens, realizat de compania de consultanță GlobalData, arată că numărul mașinilor electrice va crește de 100 de ori în următorii 20 de ani.

Astfel, potrivit analiștilor, de la circa 3 milioane de mașini electrice în acest moment, vom ajunge la un total de 300 de milioane de unități în 2040 în toată lumea. Totodată, aceștia se așteaptă ca industria auto să înregistreze schimbări majore în următorii 5 ani, ca urmare a introducerii noilor tehnologii pentru mașinile autonome și conectate.

GlobalData estimează că vânzările de mașini electrice noi vor avea o cotă de 15% din piață în 2030.

Via Insideevs

  • demin2609, joi, 09.08.2018 11:24

    studii si cote de piete creste autonomia, scade pretu' se vor cumpara!

  • hazard, joi, 09.08.2018 11:24

    Intrebati la GlobalData cum stam prin 2040 cu centralele atomoelectrice sau termoelectrice.

  • @hazard, joi, 09.08.2018 19:41

    intreaba-te cum vor fi parcurile solare, eoliene, etc...plus noi tehnologii. cifrele astea sunt mici.