Studiu: Toyota este cel mai ”verde” brand din lume

Publicat marţi, 26.06.2012 17:13 de Bogdan Mirică

În topul celor mai ”verzi” 100 de companii din lume, Toyota a reuşit să ocupe prima poziţie. Alte trei branduri auto reuşesc să pătrundă în Top 10.

Compania de consultanţă Interbrand a publicat un studiu care analizează cele mai importante eforturi făcute pentru protejarea mediului înconjurător.

Bazându-se pe expertiza celor de la Deloitte, care au evaluat eforturile ecologice a 100 de companii globale şi modul în care au fost percepute aceste eforturi de către consumatori. Studiul a presupus interogarea unui eşantion de 10.000 de oameni. Grupurile auto şi cele care se axează pe domeniul tehnologic au dominat ”Topul celor mai ecologice branduri”.

Prima poziţie a fost ocupată şi în acest an tot de Toyota, care are avantajul de a vinde bine un model popular precum Prius şi de a promite că va reduce semnificativ cantitatea de deşeuri neutilizabile. Topul celor mai verzi 10 companii la nvel mondial a fost completat de alte trei branduri: Volkswagen, Honda şi BMW, ultimul dintre ele chiar la limită. Meritul celor trei este acela de a investi şi promova continuu vehicule eficiente sau cu propulsie alternativă.

Toyota şi Honda, cele mai bine clasate mărci auto, au primit însă şi un scor negativ, diferenţa dintre percepţia publicului şi performanţa reală a modelelor fiind destul de mare.

În topul celor mai ”verzi” 100 de branduri globale şi-a făcut apariţia şi Nissan, graţie lansării pe piaţă a noului model electric Leaf, care a aşezat marca japoneză chiar pe locul 21. În primele 50 de branduri s-au mai aflat şi Mercedes, Hyundai şi Ford. 


via l businessgreen

  • Mafia, marţi, 26.06.2012 17:30

    Ha..ha...ha.Acuma chiar ca nu-i prea mai vad pe aici pe cei mai infocati fani ai triadei germane!!!Hei.... unde sunteti??? Observ ca nu prea aveti nimic de spus si v-ati ascuns. Comentati acum!!!!!ha.

  • Mafia, marţi, 26.06.2012 18:09

    Nu stiu, nu stiu, nu stiu eu deastea. Caut o prietena si nu gasiesc, caut o prietena si nu gasiesc. Toati fetili sa apielezi la minii.

  • ScorpyonVAG, marţi, 26.06.2012 18:14

    VW este al 3-lea producator la automobile care nu polueaza asa tare. Deci unde-i faza aia cu TDI-ul ca tot nu o vad ? :)))))

  • lol, marţi, 26.06.2012 18:27

    da da da! fanii masinilor germane sa se duca in padure!!

  • dan_grc, marţi, 26.06.2012 18:28

    Sa incerc din nou... Domnule Mafia, esti cumva fostul edi 80 sau unul nou? Sa jubilezi la asta, cum ca Toyota este "verde", wow, e ca si cum as sari eu in sus ca M3 accelereaza mai bine decat Prius si oricum ceilalti cu "fumegatoare" nu-s chiar atat de departe

  • Mafia, marţi, 26.06.2012 19:27

    @dan_grc>Mey spunemi si tu mie ce ai tu cu opiniile personale ale oamenilor,pentru ca toti suntem liberi sa ne exprimam opiniile...Chiar doare atat de mult adevarul.......Un om mare a spus odata ca Toyota va ramane mereu ''numarul unu in lume'',asa ca terminati cu comentariile prostesti.

  • Samba, marţi, 26.06.2012 19:43

    @Mafia>Iti dau dreptate in ceea ce ai spus tu mai sus,si chiar asa si este,nu o sa vedeti niciodata brandul Toyota,pe lokul 13,o sa il vedeti mai mereu pe primele lokuri,si chiar daca vreodata nu s-a clasat pe lokul unu,isi va revenii foarte repede la pozitia de lider ,datorita increderii celorlalte tari (si aici este exculsa Europa) ,unde acolo este foarte apreciata aceasta marca.

  • gigi, marţi, 26.06.2012 20:29

    ai ceva cu edi?te deranjeaza opiiniile lui pertinente si te simti lezat cand iti da cu firma in cap?asta e realitatea baiete! dar tu nu ai de unde sa iti dai seama ca ai creierul innegrit de la fumul scos de masina! toyota inseamna istorie si multe altele nu doar masini super sport de multi cai si taxe imense ...care in fond nu sunt fondate avand in vedere drumurile noarte de la noi din tara..dar fumegatorii nu mai gandesc si le creste potenta odata cu firma din botul masini!!!

  • AndreiRN, marţi, 26.06.2012 20:38

    Toyota isi merita acest loc mondial de prestigiu. Astept mai mult de la ei. Astept masina ce se incarca de la panourile solare de pe garaj. ZERO cost.

  • men, marţi, 26.06.2012 20:38

    CONCLUZIA SUPREMA : "care in fond nu sunt fondate avand in vedere drumurile noarte"

  • ScorpyonVAG, marţi, 26.06.2012 22:54

    Edi ii toata ziua, inclusiv cancanistu ala care nu ma suporta :)). Dai-as fum de la TEDEI sa inhaleze. Nu de la 1.9, ci de la V12-le de 6.000cmc3.

  • @ScorpyonVAG, marţi, 26.06.2012 23:18

    Dati-as fum de la Toyota Sequoia,nu de la un motor hybrid ci de la motorul pe benzina de 5.7 cm3

  • FARA RELEVANTA, marţi, 26.06.2012 23:19

    Iarasi un top facut de americani PENTRU americani.

  • agoox, marţi, 26.06.2012 23:33

    Poate in europa nu au chiar asa mare succes, dar pe langa europa si amerca mai sunt si alte tari consumatoare, destul de importante, prin asia toyota are o cota de piata extrem de mare. De exemplu in Ucraina (care-i in Europa nu in Asia), Rusia se vand extrem de bine Lexus ca masini premium si Mercedes. Prin Odesa eram mai multe Lexus decat Audi si BMW la un loc (am ajuns la concluzia asta dupa 2 zile de mers pe strezile orasului, nu stand la bere la terasa). Mi-a luat cateva ore pana sa vad un Cayenne. am vazut mai toate modelele noi de Lexus, mai putin LFA si Odesa nu-i nici pe departe cel mai mare oras din Ucraina. Asta inseamna ca nu peste tot primele sunt Mercedes, BMW, Audi (ordinea nu conteaza)

  • zarnesteanu, miercuri, 27.06.2012 00:40

    In sfarsit s-a facut dreptate, Acum soferii de taiota au voie in mod legal urmatoarele: 1. Sa iasa la pascut pe marginea drumului. 2. Sa poarte tricouri, sepci, haine, etc pe care sa scrie "Necopt", "Imatur", "Acritura" etc 3. Au voie sa se balige pe drumurile publice.

  • edi80, miercuri, 27.06.2012 07:34

    scorpyon esti prea mic ca sa intelegi multe ..dar te inteleg..ramai la tedeiul tau v 15 si lasa-i pe altii in pacE! sau ia-te de mana cu danut ca faceti o preche de vis!!!ti-a innegrit si tie fumul creierul ala cu un neuron?nu ma intereseaza prietene nimic..hai noroc si ai grija sa nu mori innecat cu fum de la propria-ti masina!!

  • ScorpyonVAG, miercuri, 27.06.2012 08:40

    Uite, cum apare fiul risipitor si se autocaracterizeaza. Bravo Edi. Eu nu as fi capabil de asa ceva, adica o persoana matura nu raspunde asa ceva, si nu isi pune un pistol la avatar, crezandu-se cocalar de romania, ca face tot ce vrea el cu pistolul ala. Aici suntem pe un forum de masini, nu de hitman game. =)))

  • 85.923.222, miercuri, 27.06.2012 10:18

    Japonezii sunt cei mai tari fratilor,si in tehnologie si in tot .Number oneeeee.

  • kumite, miercuri, 27.06.2012 11:21

    Deloitte? Oameni buni,ce spun astia de la Deloitte?Chiar credeti?Eu si multi altii suntem arsi de sefii nostri la salariu."Pai salariul tau,conform celor de la deloitte ,este mult prea mare pentru ce faci tu"Astia de la deloitte sunt hoti de oxigen!

  • eu, miercuri, 27.06.2012 13:22

    Ce se oftica cei cu masini nemtesti la mana a 14a...

  • Bloodrave, miercuri, 27.06.2012 13:41

    Nu poti face performanta si sa fii si verde. Cand o sa atinga Toyota performantele atinse de concernul VAG atunci sa mai vorbim cat de verde e. Eu unul apreciez Toyota doar pentru fiabilitate in rest este inexistenta atat ca design cat si ca perfomante/putere. Si la noi vad ca a ramas indobitocirea asta ca daca e diesel e vechiul tdi pd, ma asteptam ca unii sa fi auzit de common-rail si avantajele aferente.

  • demis, miercuri, 27.06.2012 14:12

    Nimeni nu se compara cu japonezi..de la masini la tehnice tot ce e calitate e MADE IN JAPAN

  • Bloodrave, miercuri, 27.06.2012 14:51

    Si ca raspuns pentru cei care lauda japonezii/chinezii pentru tehnica lor. 99% din sisteme electronice care se gasesc azi pe masini sunt inventate de europeni. Iar pentru cei care vorbesc de calitate inseamna ca nu s-au urcat in masini japoneze sa compare plasticul gasit cu cel din masinile nemtesti.

  • unckle, miercuri, 27.06.2012 16:12

    @eu - nu cred ca-i un concurs de ofticat aici ... "studiul" este o insumare a "parerilor" exprimate de vreo zece mii de orbeti intoxicati cu reclame frumos colorate ... voi chiar credeti ca aia la toyota sau la IBM sau la.. etc .. dau vre-un ban pe ecologie?? AIA VOR PROFIT si atat, nu ii intereseaza ecologia decat in reclame si in "evenimente publice". Isi monteaza panouri solare pe fabrici si sedii iar apoi se lauda cu ele ani la rand ... dar uita sa ne spuna incotro se duc deseurile din fabricilel lor. calmati-va cu agitania ca nu s-a schimbat nimic in lumea corporatiilor - pe ei inca ii doare in c** de cumparatori ;)

  • @Bloodrave, miercuri, 27.06.2012 21:40

    Cred ca ai uitat sa zici si din plasticul care il au modelele vw Polo,Passat,Jetta,BMW sera 5 etc.Mai ales ochiosul ala de CLS ,care are plastik la greu pe usi.