Studiu: Volkswagen şi Renault-Nissan, cei mai câştigaţi constructori de pe urma platformelor modulare
Platforma MQB a Volkswagen Group, lansată pe a şaptea generaţie a lui Golf, pare să fie cea mai avantajoasă dintre toate soluţiile modulare anunţate de producătorii de automobile ai lumii, spun analiştii de la IHS Automotive.
IHS Automotive, o companie din Detroit specializată în consultanţă, a realizat un studiu care vizează eficienţa platformelor modulare la reducerea costurilor. Cei de la IHS au făcut o estimare a economiilor de scară pe care le vor face concernele care au implementat deja platformele modulare în propriile portofolii vizând datele aşteptate de aceştia pentru anul 2020.
Volkswagen va economisi 14 miliarde de euro până în 2019 graţie platformei MQB
Platformele modulare globale oferă economii semnificative pentru producătorii care le implementează, deoarece accelerează amortizarea costurilor de dezvoltare. Unii critici din industrie spun că există şi riscuri la această strategie, care poate aduce costuri neprevăzute sub forma unui recall în service, în cazul în care apare o defecţiune la o componentă prezentă pe mai multe autovehicule care folosesc aceleaşi subansamble. Chiar şi cu aceste potenţiale riscuri, producătorii economisesc sume importante prin împărţirea costurilor de dezvoltare ale noilor materiale, tehnologii şi unelte de producţie dezvoltate pentru vehiculele respective, iar reducerea costurilor este un lucru pe care îl doreşte fiecare producător de automobile de pe piaţă. Datorită acestor reduceri de costuri, anumite tehnologii vor fi mai accesibile consumatorului final, în timp ce producătorii vor obţine suficiente fonduri pentru a putea dezvolta alte tehnologii, menite noilor modele din gamă.
Volkswagen prezintă primele imagini ale platformei MQB, baza pentru Golf 7
Maşini de poveste: 40 de ani de Volkswagen Golf
Soluţia câştigătoare în materie de platforme pare să aparţină concernului german Volkswagen AG, sub forma soluţiei numite MQB. Aceasta echipează deja mai multe modele Audi, Volkswagen, Seat şi Skoda şi va da naştere şi mai multor modele din gamele acestor producători. Mărcile concernului VW sunt aşteptate să producă peste 5.8 milioane de vehicule folosind această platformă, dezvelită în 2012 odată cu apariţia celei de-a şaptea generaţii a lui Golf. MQB oferă un portofoliu standardizat de componente, comune de la partea frontală până la montantul A, cu ampatament şi ecartament variabil şi cu alte componente compatibile între ele pentru puntea spate a vehiculului. Fie că vorbim de elemente de siguranţă pentru pasageri şi pietoni, de suspensii, de motorizări şi transmisii sau chiar şi de sisteme de climatizare, toate componentele utilizate de MQB oferă posibilitatea utilizării pe o gamă largă de modele.
Renault Espace va primi platforma lui Qashqai în 2015
Estimări volume de producţie în anul 2020 |
|||
Companie | Platformă | Previziune unităţi vândute în 2020 | Modele cheie |
1. Volkswagen | MQB A/B | 5.8 milioane | Golf, Jetta, Tiguan, Passat |
2. Renault-Nissan | CMF2 | 3.5 milioane | Clio, Juke, March, Note |
3. Toyota | NGA-C | 2.8 milioane | Auris, Corolla, RAV4, Prius |
4. Renault-Nissan | CMF1 | 2.7 milioane | Qashqai, Rogue, Megane |
5. Honda | CCA | 2.4 milioane | Civic, CR-V, Accord |
6. GM | Delta | 2.3 milioane | Astra, Cruze, Equinox |
7. Hyundai | PB | 2.3 milioane | Accent, Pride, Rio, i20 |
8. Volkswagen | MQB A0 | 2.2 milioane | Polo, A1, Rapid |
9. Ford | C2 | 1.9 milioane | Focus, Escape |
10. Honda | GSP | 1.9 milioane | Fit, City, Brio |
Via AutomotiveNews (înreg.) | IHS Automotive
daca logan 3 va veni pe aceeasi platforma cu clio, renault-nissan ar depasi lejer 4 mil unitati