SUA: Comisia de siguranţă în transporturi doreşte interzicerea telefoanelor în vehicule

Publicat luni, 19.12.2011 17:03 de Sebastian Toma

Americanii de la NTSB vor să facă telefoanele mobile inutilizabile la volan. Constructorii de automobile vor trebui să-şi adapteze sistemele pentru piaţa din SUA.

Dacă planul americanilor de la NTSB (National Transportation Safety Board) va deveni realitate, folosirea telefonului mobil la volan va deveni istorie, cel puţin în Statele Unite ale Americii. Oficialii NTSB le-au cerut organismelor din toate cele 50 de state să implementeze această interdicţie cât de curând posibil.

Noul lor proiect prevede interdicţia totală a telefoanelor mobile la volan, fie că vorbim de mesaje tip SMS/MMS, internet, apeluri voce sau video şi chiar apelurile vocale prin sistemul handsfree. Practic, chiar dacă un şofer are un automobil care integrează un sistem Bluetooth sau handsfree de orice fel, noua lege i-ar interzice să primească sau să efectueze un apel.

Constructori precum Ford, Audi, BMW, Hyundai, Chrysler, General Motors, Toyota şi mulţi alţii au dezvoltat sisteme de conectare a telefonului la automobil pentru a permite apeluri vocale fără ca şoferul să ia mâinile de pe volan, iar noua idee a celor de la NTSB i-ar putea obliga pe aceştia să-şi modifice sistemele la introducerea pe piaţa americană. Comisia formată din cinci membri le cere ajutorul celor din industria de telecomunicaţii pentru a dezvolta o tehnologie care să dezactiveze telefonul unui şofer în timp ce vehiculul se află în mişcare. Constructorii de automobile au investit multe milioane de dolari în intergrarea smartphone-urilor în vehicule, iar noua idee a celor de la NTSB le-ar putea aduce şoferilor multe ecrane negre la bord.

Cei de la NTSB spun că au investigat multe accidente şi că distragerea atenţiei şoferului poate fi făcută prin multe moduri, nu doar prin manipularea unui obiect sau prezentarea unui obiect vizual. Un apel vocal reprezintă distragerea atenţiei cognitive, ceea ce înseamnă că şoferul nu se va concentra pe şofat, ci pe apelul propriu-zis. Producătorii de automobile ar putea cheltui multe milioane de dolari pentru a respecta iniţiativa NTSB-ului, deoarece aceasta implică reprogramarea multor sisteme multimedia care integrează aceste funcţii.

Nici furnizorii de telecomunicaţii nu vor fi prea fericiţi, deoarece s-au angajat să ofere un serviciu şi ar putea să blocheze apelurile unor pasageri care nu au nicio vină. Cei de la Ford au răspuns deja iniţiativei NTSB-ului şi au declarat că noile sisteme multimedia, cum ar fi Sync, reduc semnificativ riscurile la care se supun şoferii atunci când iniţiază un apel vocal, prin faptul că îşi păstrează mâinile pe volan şi ochii la drum.

Via | AutomotiveNews (înreg.)

  • Crysty, luni, 19.12.2011 18:56
    Mobil

    Bun si in cazul unui accident? Nu suna la urgenta nimeni? O sa spuna ca automobilele vor avea sisteme sa anunte undeva in caz de accident. Dar nu vor stii cate victime sunt deci cate ambulate sa trimita, nu vor stii ce probleme au soferii si in fine lista poate continua. O prostie din punctul meu de verdere!

  • kumite, luni, 19.12.2011 20:17
    @Cristi

    Greu este sa citim cum trebuie.Erai cumva la volan cand ai citit articolul?Acolom scrie negru pe alb.Nu poti vorbi la telefon atata timp cat masina este in miscare.Mai departe,no comments.....Crysty

  • Cyrus, luni, 19.12.2011 20:46
    Prostie

    Cred ca e o prostie. Ar fi bine sa dezvolte mai departe alte sisteme de siguranta, cascati vor fi tot timpul, interzicerea telefoanelor nu rezolva problema lor Daca te urmaresc niste banditi ce faci ?

  • AndreiRN, luni, 19.12.2011 22:41
    Seriozitate

    Cate uni care posteaza pe aici chiar sunt copii cu o educatie virtuala. Auzi tu "banditi" ....... offfff. Telefoanele sunt pt FEMEI si FEMINIZATI. Condusul este treaba serioasa.

  • john_range, luni, 19.12.2011 23:39
    E O PROSTIE

    Auzi la AndreiRN...condusul e treaba serioasa ai vrut sa zici mai ales pt cele mai multe femei ca ele de regula stau foarte atente si fac foarte bine!Dar din moment ce masina dispune de sistem pt tel mobil fara sa mai ridici telefonul,e o prostie totala ce vor cei de la NTSB.Daca ai un servici foarte important,,sau un afacerist care poate pierde contracte sau bani pt ca nu este de gasit la telefon din cauza tampeniilor ce le tuna la astia,incercati sa va puneti in situatiile acelor oameni cei care sunteti deacord cu ceea ce vor cei de la NTSB.

  • prudentul, marţi, 20.12.2011 00:08
    următorul pas va fi...

    interzicerea de a avea alți pasageri în mașină, că și ăia pot vorbi cu șoferul.

  • Marian, marţi, 20.12.2011 08:42

    Ce penali sunt astia... sa dezactiveze telefonul cand masina e in miscare. Si cum o sa se intample asta? Daca am o caramida de acum 5 ani si pe ala o sa il afecteze? Sau urmaresc semnalul telefonului si mi-l scot din retea daca il vad in miscare. Dar daca sunt in dreapta nici de acolo nu o sa am voie sa vorbesc?

  • Cyrus, marţi, 20.12.2011 12:57
    @AndreiRN

    "Urmaritul banditilor" a fost doar un exemplu de situatie extrema, chiar daca e mai putin probabila Pot fi o multime de motive pentru care chiar este urgenta nevoie de a da sau primi un sunet. Iar daca tot vorbim de distragerea atentiei, atunci pot fi adaugate multe alte motive: reclame pe marginea drumului, fete in fuste scurte si tot asa ... Si mai este inca un factor foarte important - presupunem ca vor fi luate diferite masuri ca sa interzica orice lucru care distrage atentia. In acest caz se va educa o generatie de "roboti", care nu vor avea reflexele necesare sa reactioneze prompt intr-o situatie critica

  • Crysty, marţi, 20.12.2011 20:55
    @ kumi te

    Gata, m-ai prins! Esti tare, nr one, locul unu numai unu, esti mereu pe locul 1! In loc sa comentam la subiect ne legam de ce spun altii. In caz ca se fac rau unui pasager (prieten, ruda etc) trebuie sa oprim pe loc sa putem vb la telefon. Te asigur ca va fi imposibil! Asteptam totusi commentul tau... legat de subiect.

  • kumite, miercuri, 21.12.2011 19:44
    Cristinel

    Eu am spus ce scrie in articol.Dar tu nu ai reusit sa-l citesti atent.Parintii nostri n-au avut telefoane mobile si kit-uri hands free in masini.Si nu au patit nimic..In caz ca se intampla ceva,probabil,mai mult ca sigur,vor fi altii care vor anunta.Pt.mine cei care folosesc telefonul la volan,sunt inconstienti,idioti,criminali...Numeste-i tu cum vrei.Daca nu se inventa telefonul mobil,probabil foloseau desk top-ul ,ca sa nu piarda contracte importante.