SUA: Mercedes-Benz şi BMW încă dispută prima poziţie în clasamentul de vânzări pe 2012
Automotive News relatează o dispută inediteă între BMW şi Mercedes-Benz în Statele Unite ale Americii. Aparent, ambii constructori anunţă că au obţinut prima poziţie la vânzări în 2012 în clasamentul premium, iar informaţiile prezentate se bat cap în cap.
BMW şi Mercedes-Benz au început o dispută în declaraţii privind supremaţia în vânzări în 2012 pe piaţa din Statele Unite ale Americii, informează Automotive News. Un studiu realizat de R.L. Polk&Co îi prezintă pe cei de la Mercedes-Benz drept câştigători la clasamentul vânzărilor în segmentul premium, cu 272.674 unităţi înmatriculate versus 267.649 unităţi înmatriculate, pe când cei de la BMW spun că au vândut 281.460 unităţi versus 274.134 unităţi vândute pentru Mercedes-Benz. Cele două mărci germane se luptă pentru prima poziţie a clasamentului după ce au reuşit să depăşească Lexus la vânzări în ultimii doi ani.
"Există modele care sunt înmatriculate de dealeri pentru a fi utilizate în regim de demo şi în regim de vehicul de înlocuire. BMW a făcut acest lucru într-o măsură mai mare decât Mercedes-Benz, de unde şi diferenţa dintre cei doi constructori. Aceste două mărci sunt extrem de competitive", precizează Tom Libby de la R.L. Polk&Co. Atât reprezentanţii Mercedes-Benz, cât şi reprezentanţii BMW din Statele Unite ale Americii îşi susţin cu tărie rezultatele şi spun că ei sunt pe primul loc la vânzări în segmentul premium din SUA. Reprezentanţii BMW susţin că au avut rezultate excelente în decembrie, care nu au fost încă luate în calcul de R.L. Polk&Co., deoarece aceştia culeg date furnizate de fiecare stat în parte şi necesită între 60 şi 90 de zile pentru a centraliza rezultatele.
În vederea stabilirii acestei statistici, nu au fost luate în considerare subdiviziunile celor doi constructori, cum ar fi vehiculele comerciale de la Daimler, modelele Mini şi modelele Smart. Titlul de "cel mai bine vândut constructor premium" este lipsit de semnificaţie pentru consumatori, spune Jesse Toprak, vicepreşedinte al departamentului de cercetare de piaţă de la TrueCar Inc. "Un consumator care cumpără un model premium vrea un vehicul care să fie mai exclusivist, aşa că argumentul că o marcă este constructorul numărul unu în segment ar putea fi contraproductiv", completează Toprak.
Via AutomotiveNews (înreg.)
Nu cred ca este contraproductiv titlul de constructor premium numarul 1, nici in SUA nici mondial, pentru ca daca ne uitam la cifre nu vand nici 300 de mii de unitati anual, adica Mercedes , Bmw si Lexus (primele 3 pozitii) nu vand un milion impreuna, pai raportat la piata imensa din SUA mi se pare destul de exclusivist, apoi daca ma refer doar la Lexus, au fost pe primul loc pana in 2010, nu stiu exact anul in care au devenit lideri, dar la inceputul anilor 2000 oricum, deci teoretic ar trebui sa fie mai multe modele Lexus produse in aceasta perioada decat Mercedes si Bmw pe strazi, vorbesc doar de aceasta perioada, asa per total calculand si modelele mai vechi ,cele germane sunt mai multe ( inclusiv la cimitire:P), deci in ultimii 10 ani n-a fost Lexus suficient de exclusivista, cu toate c-au fost pe primul loc un numar bun de ani? Eu cred ca da. Revenind la lupta intre Mercedes si Bmw, pana isi "dau in cap" pt cateva mii de unitati, sa nu sa se trezeasca pe locurile 2 sau 3 pt ca Lexus a crescut cel mai mult in 2012 , recuperand total pierderile din 2011 cauzate de cutremur, asta insemnand locul 3 in loc de locul 2, primul loc l-au pierdut la sfarsitul lui 2010, deci nu din cauza cutremurului. Ar fi bine un clasament mai complet, adica si locurile 4-7 macar, cred ca pt locul 4 se lupta Cadillac cu Audi, in rest nu stiu exact pe unde se situeaza Volvo fata de Infiniti de exemplu.