Teaser cu viitorul concept Mercedes Vision AMG. Anunță o mașină electrică de performanță
Mercedes-Benz a oferit o imagine teaser cu viitorul concept Vision AMG, care anunță o mașină electrică de performanță. Imaginea a fost publicată de către Gorden Wagener, designer-ul constructorului german, pe pagina sa de Instagram. Noul concept va fi dezvăluit în 19 mai.
Gorden Wagener, șeful departamentului de design Mercedes-Benz, a publicat o imagine teaser pe pagina sa de Instagram cu un viitor concept electric. Acesta se va numi Vision AMG și anunță o nouă mașină pur electrică de performanță. Mercedes-Benz nu a oferit detalii tehnice despre viitorul concept, însă acesta este desenat în stilul unui supercar, așa cum reiese din unica imagine.
Noul Mercedes Vision AMG va debuta ca model de serie în 2025, potrivit unui anunț făcut de Ola Kaellenius, CEO-ul constructorului german. Noul model va fi dezvoltat și produs exclusiv de către divizia de performanță AMG și va fi al doilea astfel de model după Mercedes-AMG Project One. Cea din urmă mașină va fi livrată începând din acest an și va fi produsă în doar 275 de exemplare.
Project One dispune de un motor termic V6, turbo, de 1.6 litri, care va funcționa alături de 4 motoare electrice. În total, Mercedes-AMG Project One va dezvolta peste 1000 de cai putere.
Conceptul Mercedes Vision AMG va fi dezvăluit publicului în data de 19 mai.
Vezi această postare pe Instagram
via Mercedes-Benz