Tesla e cea mai vândută marcă premium în Statele Unite. A depășit BMW în 2022
Potrivit datelor oficiale, Tesla a devenit cea mai bine vândută marcă premium pe piața din Statele Unite în 2022. Compania lui Elon Musk a reușit să-i depășească pe rivalii de la BMW și a reușit să vândă aproape jumătate de milion de mașini în această țară.
Tesla a preluat oficial coroana de cea mai bine vândută marcă premium în Statele Unite, în 2022. Compania deținută de Elon Musk a reușit, astfel, să-i surclaseze pe cei de la BMW, care au deținut, anterior, poziția fruntașă pe această piață.
Astfel, potrivit datelor oficiale, Tesla a vândut 484.351 de mașini în această țară, ceea ce se traduce printr-o creștere de 41% față de nivelul înregistrat aici în 2021. Foștii campioni, BMW, au fost la mare distanță de producătorul de mașini electrice, cu 327.929 de vehicule vândute în Statele Unite pe parcursul anului trecut. Asta înseamnă o scădere de 5.3% pentru constructorul bavarez.
Ultimul loc pe podium este ocupat de către Mercedes-Benz, care a vândut 269.511 mașini în țara de peste Ocean. În total, vânzările de mașini de lux din Statele Unite au scăzut cu 3.5% față de nivelul din 2021. Chiar și așa, au fost vândute puțin peste 2 milioane de astfel de automobile.
Bineînțeles, Tesla a dominat și clasamentul modelelor premium electrice. Prin comparație, BMW a vândut doar circa 14.000 de mașini electrice în State, iar Mercedes-Benz a vândut doar 11.500 de vehicule cu zero emisii în această țară.
via InsideEVs
-
Michi, vineri, 17.02.2023 13:11
Comentacii americani cam strâmbă din nas. Automotive news a pus Tesla în categoria luxury pentru că cine sunt ei să n-o pună? Pe carandddriver aveți un sondaj simpatic, 60% dintre cititori nu consideră Tesla brand premium.
-
Banditos, vineri, 17.02.2023 13:18
Sistemul de categorisire a americanilor e mai alambicat. Le impart dupa dimensiuni exterioare, dupa tipul caroseriei si dupa pret. Strict dupa pret, Tesla intra in categoria luxury. De altfel au fost promovate de la inceput asa, reclameleTesla tintind direct BMW, Mercedes si Audi. Ca in realitate e putin altfel....nici numai conteaza. Publicitar, faptul ca Tesla vinde mai mult decat triada, la preturi comparabile, e un atu de necontestat.
-
Catalin, vineri, 17.02.2023 13:21
Vă dați seama in ce poziție de coliva sunteți daca publicați articolul acesta la puțin timp după faza cu căutatul.
-
dan_grc, vineri, 17.02.2023 13:52
Păi nu depășise Bmw si-n 2021 ? Care este noutatea ? Noutatea ar fi ca acum doi ani Tesla figura la vânzări alături de Toyota, Ford, VW, acum e " luxury ". Dar Lexus unde a dispărut, finii cunoscători se împuținează înseamnă, dar cel mai important, unde este Volvo, in top 10, sau top 20 ?
-
Banditos, vineri, 17.02.2023 14:04
@dan_grc Tu faci confuzie (voita) intre vanzari si categorie.
-
dan_grc, vineri, 17.02.2023 14:51
Dragă banditule, în 2020 vânzările Tesla nu figurau la " luxury ", dar s-au prins americanii că nu este corect politic si-au forțat acest lucru, se pare că le-a reușit.
-
@dan_grc, vineri, 17.02.2023 15:59
Sa compari cocalari posesori de BMW cu posesorii de Lexus si Volvo nu se cade dom'le. BMW se adreseaza tuturor, orice agarici are si viseaza la BMW. Cate din vanzarilor de masini noi BMW sunt pentru a inlocui daune totale in urma accidentelor si a masinilor care au luat foc??? La Lexus'si Volvo e total diferit: vor cei ce sunt interesati de fiabilitate si siguranta. Vezi ca un alt retard agarici a intrat cu BMW-ul in tramvai de curand dupa ce tocmai isi luase troaca de la service. https://clubferoviar.ro/lino-golden-a-intrat-cu-bmw-ul-in-tramvai/ Cam astia sunteti voi: retardati dornici de figuri si plini de impresii. In general Volvo se adreseaza celor ce vor siguranta, iar Lexus e pentru cei ce vor fiabilitate. BMW, Mercedes si Audi sunt pentru cei mai usor de aburit si pacalit: cele mai fraudate masini, cele mai furate, cei mai prosti si amendati soferi. Cam astea sunt si topurile: agaricii analfabeti fura, fac ilegalitati si alegeri dupa semnul marcii. https://www.perfecte.ro/people/chef-de-pomina-in-curtea-unei-familii-din-neamt-si-au-cumparat-bmw-si-au-udat-masina-cu-sampanie.html?utm_source=facebook&utm_medium=social&utm_campaign=stirileprotv&fbclid=IwAR1ILo4s9sv5H6BiIEr7J3zbYy9iIICVq-Zit8oKIACUIOSBzNXb7XESJew Hai fara numarrrrrr. Daca s-ar face si un studiu cu nivelul de inteligenta al celor ce cumpara BMW, tare bine ar fi: probabil ca se confirma stirile: tanar de 19 ani cu 2 clase, a pierdut controlul volanului si a ajuns cu masina in pom, intr-o casa, in hard, pe camp, etc
Dutz, vineri, 17.02.2023 17:13Doar prostii si exemple nerelevante… din păcate este plină lumea de prostie, dacă ai fi cu bun simt ai observa ca si șoferii altor mărci fac măgarii cât cuprinde. Unii nu au semnalizat schimbarea de direcție de ani de zile, am coleg care își ia doar masini noi (Toyota, Honda) a avut peste 15 accident, cam unu pe an. Sunt atâtea exemple (din păcate, repet), de indivizi care nu au nici o treaba cu condusul (dorm in trafic, schimbări bruște de direcție, forțează când nu are nici un rost etc.), cu întreținerea unei masini, de soferi cu ochii in telefon șamd., încât ma mir ce-i cu fixația ta cu BMW-ul. Am avut 5 (cinci) BMW-uri noi (de la companie, ca nu-s așa bogat), si nu am avut niciodată nici o problema (diesel sau benzina) si cu fiecare am parcurs minim 100.000 km, repet niciodată (seria 3, seria 2 Grand turer, X3). Am acuma Volvo (tot de la companie), si pot spune clar ca nu se apropie de BMW pe multe aspecte care la mine contează. Sunt clar mulțumit de Volvo… dar nu este nimic special.
-
@dan_grc, vineri, 17.02.2023 16:15
Poti sta linistit, studiile internationale arata ca soferii de BMW sunt cocalari, retardati, psihopati, prosti. https://www.autoexpert.ro/ce-masini-conduc-soferii-psihopati/ Si sunt studii facute in Olanda, Finlanda, Anglia, Italia, Franța si inclusiv in Germania. Deci denumirea de cocalari este foarte bine reprezentata si in Romania unde voi ajungeti cu BMW-uri pe partii, pe plaje, sariti la bataie la vatmani, plimbati copiii prin parc in carut cu mana scoasa pe geam, face liniute si drift pe trecerile de pietoni, mafioti, pesti si niste ordinare care va credeti regii soselelor si cei mai priceputi. In realitate niste spagari care treceti ITP blat mergeti cu anvelope sh si aveti bani de motorina pentru ca furati. Cand aud BMW imi vine sa vomit. Toti va iau la misto pentru ca sunteti niste jeguri ordinare.
-
@dan_grc, vineri, 17.02.2023 17:01
Daca vrei sa intelegi diferenta dintre Volvo si BMW: https://www.automarket.ro/stiri/romania-a-avut-cele-mai-multe-accidente-mortale-din-uniunea-europeana-in-108193.html "La polul opus, Suedia a avut cele mai puține astfel de accidente, cu doar 18 decese la 1 milion de locuitori." In Suedia vanzarile Volvo sunt pe primul loc, chiar si peste marcile de volum. BMW a devenit marca de volum si ca sa intelegi asta e simplu sa te uiti la posesori: imbracati in trening si adidasi ieftini sau papuci de tara. Te duci prin orice sat sau comuna si vezi cate o troaca obosita parcata in fata casei, sau mai rau, vezi cate un I7 ajungand in curtea unora care sigur nu au muncit pentru masina aia. Deci cam asta e marca BMW, de curand amendata iarasi in Korea pentru complicitate la manipularea emisiilor. O marca ce incurajeaza la condus violent, cu reclame interzise pentu promovarea unui stil de condus cocalaresc. Poate invatati si voi sa semnalizati si sa nu mai parcati in locurile destinate handicapatilor, decat daca chiar sunteti. Si sa pui avariile ca sa zici ca ai oprit pe o banda si incurci traficul e iar o dovada ca sunteti niste tarani obositi.
-
Matei, vineri, 17.02.2023 17:47
Unde mai pui ca majoritatea vânzărilor BMW sunt ca să se înlocuiască cele care au stricat pomi, tiruri, poduri și alte BMW-uri.
-
Mike, vineri, 17.02.2023 18:41
Ştirile sunt corect, chiar dacă par să se contrazică. Cine îşi cumpără Tesla, are modele limitate (model S, X sau Y) iar acestea nu au o multitudini de versiuni precum BMW ... deci cumpărătorul Tesla ştie destul de repede care este oferta şi direct pe site, click şi a cumpărat-o. Tesla (cel puţin model S, X şi chiar şi Y) sunt modele premium ! Oferă un nivel de confort maxim. Te îndrepţi spre maşină, cu telefonul în buzunar, se deschide automat, doar deschizi uşa, maşina este deja încălzită vara sau răcită vara, şi pleci... nu trebuie nici să apeşi vreun buton start !!! Nu există buton start măcar! Apoi, îţi recunoaşte toate setările tale personale pe ORICE MAŞINĂ TESLA, chiar dacă o împrumuţi pe cea a unui prieten ! Ajuns la mall, cobori pui mod "căţel" şi pleci, iar căţelul / copilul e bine mersi cu AC sau încălzire, etc. Vrei să încarci la staţii sau acasă, pui ştecherul şi gata. Nu aplicaţii, carduri, etc, nimic. Conducerea (semi) autonomă, cele mai sigure maşini din lume ! Lăsând istoria, Tesla sunt peste BMW, Mercedes la nivelul de confort.
-
dan_grc, vineri, 17.02.2023 20:15
Lăsând la o parte aberațiile tale, ai mers cu clasa S și cu Tesla S si-ai tras concluzia obiectivă că Tesla este mai confortabilă ? Confort nu înseamnă doar absența zgomotului unui motor, care la această clasă oricum nu se aude mare lucru, fie el și diesel . Este foarte amuzant să te citesc și sa văd cum te străduiești efectiv la orice știre ce implică Bmw in special, chiar și la articole cu orice marcă. Tine-o tot așa .
-
@Dutz, vineri, 17.02.2023 20:36
Mie exact asta imi place la Volvo: nu este nimic special (drift si abureli), isi face excelent treaba de MASINA: te deplasezi in siguranta de la A la B fara liniute si drift! Am avut 4 si nu am avut nicio problema. Toate service la zi la reprezentanta, pus combustibil si plimbat. In schimb am multi colegi cu Seria 3 si 5 care fac numai combinatii ca sa treaca un banal ITP. Probleme cu suspensiile, arcuri rupte, limp mode, scurgeri de ulei si multeeeee alte probleme rezolvate de diferiti "meseriasi" ca nu au bani baieti de service sau diagnostic la reprezentanta. Deci mai lasati vrajeala, ca asta cu BMW-uri bune tin in talcioc la samsari. In realitate sunt niste minciuni pentru pacalit baietii tineri fara experienta si investitorii cu cifre de vanzari manarite. Sa nu uitam: Volvo e in cartea recordurilor pentru masinile cu cei mai multi km, nu apare vreun BMW! Iar BMW apare la cele mai scumpe masini la intretinut: tot in SUA! Am zis: practica, ca teoria e buna pentru gargaragii.
-
dan_grc, vineri, 17.02.2023 21:01
Dacă vrei o mașină fiabila, fără să fie deosebită, un om rational alege o Toyota, la jumătate de preț față de Volvo, iar modelele Volvo cu-n milion de km sunt cele din anii 80-90, când erau tancuri într-adevăr, astea mai noi sunt sub Bmw la fiabilitate, iar te-ai scremut degeaba .
Dutz, vineri, 17.02.2023 22:44Sau Mazda…
-
@dan_grc, vineri, 17.02.2023 22:47
Cred ca traiesti pe alta lume cu fiabilitatea BMW. Vezi ca sunt multe procese ale posesorior care au dat in judecata BMW pentru diverse: https://f30.bimmerpost.com/forums/showthread.php?t=1351872 https://www.motorbiscuit.com/m5-competition-owner-sues-bmw-for-stealing-25000/ https://www.sundayworld.com/crime/courts/photos-show-damage-to-bmw-consumed-with-flames-on-m6-as-owner-settles-claim-for-60k/1597075808.html Vezi ca sunt proprietary care au dat foc la Seria 7 in fata la dealer, altii au distrus M6 in fata la Frankfurt auto show. Sunt atat de multi nemultumiti inca face Volvo super marca. Nu am vazut posesori de Volvo sa dea foc la masini sau sa le distruga pentru ca s-au saturat de probleme. Numai voi va faceti ca nu aveti. Mai lasati vrajeala si mergeti la service sa va verificati masinile. La dat cu parerea si evaluat din ochi sunteti cu totii experti, de aia se rup troacele in doua la impact! Puneti mana si intretineti cotetele si tigaile, ca de aia iau foc.
-
@benve, sâmbătă, 18.02.2023 05:33
le recomand de urgenta niste Archoil AR9200 V2 Nano MO-WS2
-
bmw, sâmbătă, 18.02.2023 11:27
frustrare mare pe bmw-uri si pe proprietarii lor, carora nu prea le pasa astfel de pareri... Intre timp: https://www.msn.com/en-us/autos/news/the-brutal-truth-about-owning-a-tesla/ar-AA17CNII?rc=1&ocid=winp1taskbar&cvid=7446aa7542d242b7d33319b185d24e72
-
pipo, sâmbătă, 18.02.2023 12:42
@@Dutz : exagerezi cu Volvo. Nu sunt părtinitor si nu vreau sa intru in polemica, dar chiar exagerezi. Eu am avut Volvo preluat de la companie, într-adevăr nu de nou, totul a fost nemaipomenit, dar pana pe la 160 k km, ca apoi m-a rupt la buzunar, au inceput sa cada multe , volanta, intercooler, nspe mii de tampoane pe la motor, etc ( cine a avut vechiul 2,4 diesel in 5 cilindri stie despre ce vorbesc) si costurile erau incredibil de ridicate , trebuia sa ma duc pe la Brașov sa fac interventii , ca la București erau total exagerate chiar si pt. o mașină premium.Totul a culminat cu butucul de la cheia de pornire daca imi aduc bine aminte, o problemă des intalnita la generatia aia ( eu aveam un S60 din 2006, dar se pare ca problema era si pe la S80 si altele) , spre norocul nostru era prin Pantelimon un mester specializat in probleme la Volvo si am scăpat de niste costuri enorme, dar am dat-o imediat după, ca nu se mai putea. Nu spun, imi aduc aminte cu mare placere de comfortul scaunelor față , de sunetul si felul cum functiona motorul la drumuri lungi, de senzatia de masina bine facuta si sigura in general, dar avea si multe minusuri ( raza de bracaj mult prea mare pt. străzile noastre, spatiu mic in spate, anumite ornamente exterioare destul de fragile, etc) si per total nu era la nivelul triadei daca analizai obiectiv. Asta e părerea mea, repet,nepartinitoare, ca nu sunt fanul niciuneia. Dar eu pe asta cu masini Volvo fara probleme nu am cum sa o inghit.
-
bmw, sâmbătă, 18.02.2023 19:17
Nu stiu ce vor zice haterii bmw acum cand Elon Musk tocmai anunta ca tesla si bmw vor lansa un model comun https://www.youtube.com/watch?v=Oewaaar-_1Y
-
idic, sâmbătă, 18.02.2023 19:30
Și BMW este extrem de scump în privința reviziilor și reparațiilor. Rămâne brandul premium, Tesla, unde mentenanța e foarte scăzută, cât sunt valabile abonamentele, su'scripțiile, iar în caz de accident, e daună totală, pa, la revedere. Să-mi spună mie Asociația Cuțu că sunt mici șansele să dai cu Tesla în gropi sau în borduri pe tăpșanul dacic, caz în care bateria e pa, la revedere, Tesla goes to REMAT.
-
@pipo, sâmbătă, 18.02.2023 21:03
S-au facut multe studii si treburile stau asa: Dealerii fac cel mai mult profit la premium cu BMW. Costurile de intretinere cele mai mari sunt la BMW. https://www.yourmechanic.com/article/the-most-and-least-expensive-cars-to-maintain-by-maddy-martin Studii din state, unde s-a facut si raportul.
-
^^^, luni, 20.02.2023 12:38
studiile zic ca tezla nu e premium. Din State.
Citeste si
-
ECONOMIC | vineri, 22 noiembrieVânzările de mașini noi, creștere minimă în octombrie, în EuropaPotrivit noilor date furnizate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile, vânzările de mașini noi au crescut cu doar 0.1% în luna octombrie, în Europa. Totodată, vânzările de mașini electrice au crescut, în timp ce vânzările de mașini cu motoare pe benzină și diesel au fost în scădere. Citeste tot
-
ECONOMIC | joi, 21 noiembrieDacia Sandero rămâne cea mai vândută mașină în Europa, în ultimele 10 luniDacia Sandero continuă să-și păstreze poziția de lider al vânzărilor europene după ultimele 10 luni. Vânzările modelului românesc au crescut cu aproape 15% în 2024. Citeste tot
-
ECONOMIC | sâmbătă, 16 noiembrieVolvo a vândut 30% din acțiunile Lynk & CoVolvo a anunțat oficial că a vândut 30% din acțiunile deținute în marca Lynk & Co către chinezii de la Zeekr. Acțiunile au fost vândute pentru o sumă de peste 700 milioane de euro. Citeste tot
-
ECONOMIC | joi, 7 noiembrieAudi este pe roșu: profiturile s-au prăbușit cu 91% în trimestrul al treileaAudi a anunțat noile rezultate financiare pentru al treilea trimestru din 2024. Rezultatele arată că profiturile grupului s-au prăbușit cu 91% în această perioadă, ca urmare a deciziei de a închide fabrica de la Bruxelles. Citeste tot
-
ECONOMIC | miercuri, 6 noiembrieLamborghini Urus și Revuelto se vând "ca pâinea caldă": ambele modele, sold-out până în 2027Lamborghini a anunțat că modelul Urus este sold-out pentru următorii 2 ani. În același timp, etalonul mărcii, Revuelto, nu mai poate fi cumpărat până în 2027, deoarece și acesta este acum sold-out. Citeste tot
Acum 2 zile, interesul pentru Tesla scazuse dramatic ... In 2 zile s-au razgandit americanii? :))))