Tesla Model S obţine cel mai mare punctaj din istorie la testele de siguranţă NHTSA
Tesla Model S, vehiculul electric de serie care fascinează publicul din întreaga lume, a reuşit să distrugă un dispozitiv de testare a forţelor G folosit de americanii de la NHTSA în timp ce-i evaluau siguranţă. Modelul a primit cel mai mare punctaj din istoria instituţiei.
Tesla Model S a obţinut cel mai mare punctaj în cadrul testelor de siguranţă organizate de americanii de la NHTSA. Modelul electric a reuşit să depăşească etalonul la toate cele cinci probe la care a fost supus, punctele obţinute de acesta totalizând echivalentul a 5.4 stele de siguranţă, susţin reprezentanţii Tesla.
Tesla Motors justifică reuşita lui Model S prin faptul că automobilul lor electric beneficiază de o structură complet nouă, realizată de la zero. Reprezentanţii Tesla susţin că ar fi putut obţine punctajul maxim la testelele de siguranţă IIHS şi NHTSA prin întărirea modelului în punctele slabe testate de respectivele organisme, dar constructorul american a insistat să-şi deruleze propriile teste pentru a crea un automobil cât mai sigur. Experţii NHTSA spun că modelul a obţinut punctajul bun datorită lipsei unui motor cu ardere internă şi a amplasării acumulatorilor sub celula pasagerilor, ceea ce a permis dezvoltarea unei zone mai mari de deformare controlată în caz de impact şi întărirea celulei pasagerilor.
Un exemplu al rezistenţei deosebite prezentate de Tesla Model S este comportamentul modelului în cazul probei de comportament la răsturnare. În cadrul acestei probe, inginerii folosesc o presă hidraulică pentru a aplica o forţă pe plafonul vehiculului, pentru a afla cât de rezistent este acesta în cazul unui accident. Modelul electric din California a reuşit să strice presa respectivă, ultima valoare înregistrată de presă find de 4G. Reprezentanţii Tesla au explicat cât mai plastic situaţia, spunând că ar putea să pună patru modele Model S pe plafonul unui alt Model S, fără ca plafonul acestuia să se surpe.
Foarte tare!! Felicitari, Elon Musk si toata echipa Tesla! Acum EuroNCap chiar ar trebui sa ajunga la 7-8 stele! P.S.: Destul de nasol in fata, nu?