Tesla Model S va primi tracţiune integrală şi baterii pentru o autonomie mai mare

Publicat luni, 10.02.2014 17:02 de Bogdan Mirică

Tesla va oferi actualul Model S şi alături de o tracţiune integrală. De asemenea, sedanul electric va primi scaune noi şi o baterie ceva mai mare.

Considerat automobilul revoluţionar al acestui deceniu, Tesla Model S mai are câteva surprize pe lista de aşteptare. Elon Musk, fondatorul Tesla, a dezvăluit noi informaţii despre sedanul electric, în cadrul unei conferinţe desfăşurată la Amsterdam.

Aşa cum se anticipa, Tesla va lărgi gama de versiuni a actualului Model S prin introducerea unei tracţiuni integrale.

Musk susţine că debutul unui sedan electric cu tracţiune integrală va avea loc, cel mai probabil, în aceeaşi perioadă cu lansarea SUV-ului Model X. Modelul 4x4, propulsat de asemenea electric, este aşteptat să îşi facă apariţia pe piaţă în luna aprilie a anului viitor.

Alături de tracţiunea integrală, Tesla va mai beneficia şi de un pachet de baterii ceva mai mare, destinat clienţilor care îşi doresc mai multă autonomie. Interiorul va fi şi el îmbunătăţit cu un set nou de scaune, menite să amplifice senzaţia de confort. Scaunele şi bateriile vor fi introduse tot anul viitor, în primăvară.

Musk a dat asigurări că instalarea reţelei de încărcare, denumită Supercharger, este în plină desfăşurare şi că sunt instalate cinci staţii de alimentare în fiecare săptămână. În viitorul apropiat, Supercharger va avea o putere de încărcare de 135 kWh şi le va permite clienţilor săi o schimbare rapidă a bateriilor între Los Angeles şi San Francisco. În Europa, reţeaua face deja progrese considerabile.

Tesla Supercharger, reţeaua privată de staţii de încărcare a producătorului, se extinde şi în Europa

  • dumbravaandrei, marţi, 11.02.2014 09:01

    Zau, pe bune... visez masina asta noaptea... nu cred ca e filmulet pe youtube despre Model S pe care sa nu-l fi vazut.. Daca as avea acum 150.000 de eur, mi-as lua masina si vre-o 20 de superchargere sa le pun pe unde circul eu mai des. E dementiala masina...

  • geo, marţi, 11.02.2014 17:20

    ia-ti un hibrid european sau un turbo pe benzina, si scutesti taxele stupide. Pretul in EURO (la majoritatea produselor) este cu 10% peste pretul in USD, deci 50% in plus. De ce oare le-o fi luat 2 ani sa faca si 4x4? Plus de ce oare nu au motor pe fiecare roata? Aveau ESP/TCS integrat.

  • razorsbk, marţi, 11.02.2014 18:01

    Pe placul ungurilor, mai multa autonomie :))

  • dumbravaandrei, miercuri, 12.02.2014 10:08

    @geo Nu-i tot una cu hibridul... uita-te de curiozitate sa vezi cat de spatioasa si cat de sanatoasa e masina... nu mai zic de siguranta e cu 10% mai scumpa fata de pretul ei din state pentru ca exista si niste taxe de trecut oceanul Nu e vorba de 2 ani sa faca 4x4, e vorba ca nu vor sa lanseze 4wd inainte de a lansa model X. E o strategie de marketing. Plus ca mai asteapta 2 ani sa scoata si noua generatie de acumulatori pentru a permite cel putin aceeasi autonomie avand si al doilea motor pentru rotile din fata S-a dovedit ca motor pe fiecare roata nu e cea mai eficienta solutie si se complica modalitatea de control fara a se obtine beneficii majore (daca te uiti la declaratiile lui Musk de la Oslo, o sa gasesti raspunsurile astea, i-au fost deja adresate aceste intrebari)

  • AndreiRN, joi, 13.02.2014 06:40

    Se produce la capacitatea maxima la ora actuala. Masinile sunt asamblate de roboti foarte scumpi si sofisticati. Sunt liste de asteptare foarte lungi si masinile la mana a doua sunt mai scumpe decat cele noi din aceasta cauza. Am onoarea sa produc cateva componente pt aceasta masina si ni se cere 8000 pe luna si cam schiopatam. Dar calitata este impecabila la niverl cu produsele din aviatie.

  • Andrei, joi, 24.04.2014 20:45

    Masina asta reprezinta viitorul,va fi un mare brand auto peste cativa ani poate,prin Norvegia se cumpara astfel de masini,le vezi pe strazi precum Daciile in Ro...americanii vad frumos viitorul....ma uitam chiar acum la un video 416 hp/600 nm accelereaza precum o masina super sport. Marca asta are un loc langa greii auto...visul american...de ce nu pot visa si romanii asa frumos...noi inca ne scaldam in mocirla,cum scoate capul unul mai bun cum ii taie creanga de sub picioare.

  • reply dumbrava, joi, 24.04.2014 20:48

    uite un video aici...vad ca esti un adept al acestei marci,daca nu lai vizionat binenteles http://www.youtube.com/watch?v=tMiMzKUNGRg