Tesla Model Y, cea mai bine vândută mașină în Europa, în septembrie

Publicat vineri, 03.11.2023 11:15 de Tiberiu Safta

Potrivit noilor date JATO Dynamics, Tesla Model Y a fost cea mai bine vândută mașină la nivel european și în luna septembrie. În același timp, Dacia Sandero a coborât în clasamentul general față de lunile precedente.

Tesla Model Y continuă să ocupe prima poziție în rândul clienților europeni și în luna septembrie. Modelul electric al constructorului american a fost vândut în 29.309 exemplare, ceea ce înseamnă, totuși, o scădere de 1% față de aceeași lună din 2022.

Următoarele locuri pe podium au fost ocupate de către Peugeot 208 și Renault Clio, în timp ce locul 4 a fost luat de către Volkswagen Golf. Imediat în spatele compactei germane se află Dacia Sandero, care a căzut de pe podium în prima lună din toamna acestui an. Modelul constructorului de la Mioveni a fost vândut în 19.265 de exemplare, un plus de 8% față de septembrie 2022.

De asemenea, Ford Puma, crossover-ul produs la Craiova, se situează pe locul 7 în clasamentul general, cu 18.063 de exemplare comercializate, un plus de 23% față de aceeași perioadă din 2022.

În clasamentul mașinilor electrice, MG4 s-a clasat pe locul al doilea, cu 7313 exemplare, urmat de Peugeot e-208, cu 6637 de bucăți vândute în această perioadă. Între timp, Dacia Spring ocupă locul 7, cu 4590 de exemplare vândute, ceea ce reprezintă o scădere de 5%.

via Profit

  • Banditos, vineri, 03.11.2023 11:25

    cri-cri...cri-cri...cri-cri...

  • Mihai, vineri, 03.11.2023 11:46

    Are motor 2.0 TDI cu I rosu si emblema Bluemotion? Daca nu, degeaba e cea mai vanduta in Europa, la Romanica nu prinde bine. Hai baieti cu manutele rosii.

  • Vali, vineri, 03.11.2023 12:04

    Dar parca electricele nu se cumparau? Oare umfla astia cifrele de vanzari, cum faceau cei de la BMW pe vremuri, ca sa para ca BMW vinde bine? :)) DIZAL rullllzzzz...in Romania, ca altii scapa de ele.

  • Fentă cu mantaua, vineri, 03.11.2023 12:27

    Tesla 33922 -19% hahahahahaha MG 26548 + 91% hahahahahaha (din care 11862 MG ZS TERMIC hahahahaha) Spring deja crapă, numai din zvonuri.

  • alex_cu_a_mic, vineri, 03.11.2023 14:32

    @Vali Se cumpara electricele in draci se vede si din articol: MY 29k urmat la "mica" distanta de MG4 cu 7k bucati. -/9Si daca nu e un produs solid, goana dupa locul 1 nu tine prea mult. Si o alta intrebare e pe unde mai e M3? Pare ca a disparut de cand a venit MY ceea ce e un pic ciudat pentru ca-s similare doar ca MY are forma de suv. Intr-un final electricele daca vor sa fie luate in serios de toti cumparatorii, vor trebui sa faca ce face o masina de obicei adica sa fie "all things to all men" (scuzati expresia neincluziva) si intr-un mod cat mai accesibil. Momentan nu sunt nici accesibile nici inlocuitor perfect 1:1 pentru masinile clasice. Apropo, nu am mai auzit nimic de Polestar. Pana acu cateva luni erau vedeta pe AM de ziceai ca e steaua ce vestea a doua venire a Mantuitorului dar de o perioada nu prea mai straluceste. Pesemne ca a venit Isus pe lume si steaua si-a indeplinit rolul si a "apus". No, ciudat mod de a comunica.

  • @alex, vineri, 03.11.2023 15:14

    Cum le stiti voi pe toate:)) Mai ales ca toti si va permiteti masini noi si aveti o cultura automobilistica deosebita:)) Polestar e o marca deosebita si ceva mai scumpa decat Tesla. Personal daca ar fi sa aleg o electrica, nu mi-as lua Tesla clar. https://insideevs.com/news/675599/polestar-electric-car-sales-2023q2/ Se pare ca inregistreaza cresteri, deci e ok, spre deosebire de dieseluri care de la luna la luna pierd teren. Nici polestar si nici Volvo nu sunt pentru oricine. Le iau doar unii, care vor altceva.

  • @@destept, vineri, 03.11.2023 19:13

    Tesla va continua sa inregistreze scaderi pentru ca vin chinezii din urma. La anul alta va fi ierarhia, chiar si in Europa. Desi multi hulesc chinezariile, sunt destui care le cumpara si in Europa. Vor fi multe schimbari pe piata auto, dar directia este clara: electricele iau Avant, dieselul se prabuseste.

  • @@@, vineri, 03.11.2023 19:36

    dizalul nu mai exista practic, e la 12% si tot scade.

  • Vali, sâmbătă, 04.11.2023 10:58

    Pentru fanii DIZAL, aveti mai jos in articol si poze: https://www.acea.auto/pc-registrations/new-car-registrations-9-2-in-september-battery-electric-14-8-market-share/ Poate dupa cifre nu intelegeti la ce nivel sunteti si in ce directie va indreptati. 12,7% si la vale. Oricum nu aveti motiv de suparare, pentru ca asta reprezinta un mare avantaj pentru voi: ce arunca vesticii la gunoi, luati voi ca masini noi si bune. Si ca idee, la ce duce poluarea: https://jurnalul.ro/bani-afaceri/economia/bucurestiul-poluata-capitala-europeana-varsovia-iasi-poluat-oras-tara-930634.html De mentionat ca adolescentii si copiii sunt cei mai afectati, dar desigur voua nu va pass.

  • Seriff, luni, 06.11.2023 14:35

    @Vali ce arunca vesticii la gunoi? In caz ca nu stiai, fiindca e clar ca nu ai iesit vreodata din tara, in vest, ca tot vorbesti de vest, sunt masini mult mai vechi si mai praf decat avem noi, du-te in Paris, du-te in Munchen, du-te in Roma, du-te in Barcelona sa vezi cu ce merg oamenii, dupa du-te in Bucuresti sa vezi masini, propaganda asta ca in vest au doar masini noi si romanii au masini vechi e pentru cine nu a iesit vreodata din satul natal.

  • PMC, marţi, 07.11.2023 11:28

    @electroli: in ciuda "statisticilor", pe care eu nu le cred, asa este, masinile electrice se vand tot mai prost. VW e in ra*at pana-n gat si ne face cu mana. La Tesla lucrurile stau mai bine, e adevarat, dar si ei merg in jos. Dovada sunt taierile de preturi. Chinezii vin tare din urma si asta e amanuntul pe care lumea il pierde din vedere. Chinezii sunt cei care vin de hac industriei auto europene, si nu americanii. Din china o sa li se traga pieirea. Cred ca niciunul nu va fi crutat, nici macar Mercedes sau alte nume sonore. Se vor vinde masini electrice multe? Probabil, dar nu la preturile astea si cel mai probabil nu de la producatori traditionali transformati peste noapte in marci electrice. Previziunea mea ca VW nu va fi niciodata perceputa ca marca electrica se adevareste de la o zi la altii. Tolomacii care se agita ideologic p'aici nu impresioneaza pe nimeni. Babaetzi, aveti viziune cat un pluserist de 18 ani. Nu intelegeti imaginea de ansamblu, va bucurati ca cititi stiri megapartinitoare de pe electrec si alte site-uri care va confirma bias-ul. Pana acum, tot ce am spus eu si alde Seriff, Dutz se adevereste pe zi ce trece. :)

  • @Vali Vijelie electrică, luni, 13.11.2023 23:20

    Oamenii sunt amenințați de politicile politrucilor analfabeți. E normal să alegi benzină dacă diesel zboară din zonele 0,1,2, etc.... ceea ce se și întâmplă. Tot politrucii o vor da la întors, iar diesel euro 7 va reveni în piață. Francezi s-au spălat pe mâini în 2 secunde de electricele chinezești. Pasul următor va fi promovarea dieselului curat franțuzesc. :))))))))) Și așa se scrie istoria, papagalii nu înțeleg niciodată ce li se întâmplă! :))))))))))))) Descrierea viitorului n-are loc pe site-ul de prostit legume. :)))))))))))