Tesla Model Y rămâne cea mai vândută mașină electrică în Europa. Dacia Spring, pe locul 5 în aprilie
Potrivit celor mai noi date furnizate de JATO Dynamics, Tesla Model Y rămâne în topul preferințelor clienților europeni în segmentul mașinilor electrice. În același timp, Dacia Spring se clasează pe locul 5 în acest segment, în luna aprilie.
Piața mașinilor electrice din Europa este în continuare condusă de către Tesla, cu Model Y. Pentru a patra lună la rând, modelul electric al mărcii americane a fost cel mai bine vândut model în segmentul său, cu 10.553 de unități vândute pe Bătrânul Continent în luna aprilie.
Model Y este urmat în acest clasament, realizat de JATO Dynamics și preluat de cei de la
Imediat în spatele acestor modele se află Skoda Enyaq cu 4393 de bucăți vândute, iar pe locul 5 se află Dacia Spring, cu 4191 de exemplare vândute și o creștere de 18% față de aceeași perioadă din 2022.
Cu toate acestea, Tesla Model Y a căzut până pe locul 17 în clasamentul general pentru luna aprilie, asta după ce modelul electric a fost în fruntea clasamentului în luna martie.
Simultan, datele furnizate de JATO Dynamics confirmă și performanța remarcabilă obținută de Dacia Sandero, cea mai vândută mașină din Europa în luna aprilie. Datele arată că modelul constructorului de la Mioveni a fost vândut în 18.659 de exemplare, un număr apropiat de cele oferite anterior de Data Force în urmă cu câteva zile.
Pe locul 2, potrivit datelor JATO, s-a situat Volkswagen T-Roc, cu 16.746 de exemplare, iar ultimul loc pe podium este ocupat de Opel Corsa, cu 16.578 de exemplare vândute în aprilie.
via Profit
-
Alin, vineri, 26.05.2023 15:39
O fi cea mai vanduta, dar daca te loveste unul beat sau drogat (la ordinea zilei pe strazile mioritice) sau nu ai casco (fie sunt aberant de scumpe sau nu se fac pe motiv de cost al reparatiei) aoleu mama. Reparatia asta costa vreo 20.000 usd (asta la ei acolo unde e acasa, ca in romania oof, mai pui jumate in plus la costuri). Si mai si dureaza si reparatia mult timp. La un accident modest, (nici macar luneta nu s-a spart) D-api la un accident serios cand te arde unu in laterala cand goneste pe rosu in intersectie. Oricat de mult as vrea sa apreciez masinile tesla, este dificil, avand in vedere ca este un produs de unica folosinta. Daca ar fi 10.000 euro, as intelege, dar nu cand e 50-60.000 euro https://www.youtube.com/watch?v=sKGkG9duxxg
-
@Alin, vineri, 26.05.2023 16:29
Tati, în Europa oamenii au asigurare, că nu sunt cocalari să își cumpere o mașină pe care nu își permit să o asigure. Se cheamă "common sense", ceva ce tu nu ai dacă îți pui problema asta.
-
Seriff, vineri, 26.05.2023 16:35
@16:29, prietene degeaba ai asigurare daca masina sta 5 luni in service sa vina piesele.
-
@Seriff, vineri, 26.05.2023 16:48
Tati, în Europa îți dă mașină la schimb. Se cheamă "courtesy car".
-
@Seriff, vineri, 26.05.2023 17:28
Nu stiu cum o fi la BMW sau VAG, dar eu am primit masina la schimb de fiecare data cand am facut service sau masina a fost la reparat. Dar bine, eu fac service la reprezentanta, nu la baiatul de la coltul blocului care repara ce i se pare ochiometric ca nu e ok. Tesla nu as lua, ca e durere de cap cu ea, dar sunt alte marci care fac masini de o calitate mai buna
-
Matei, vineri, 26.05.2023 17:55
Mă întreb ce o fi în capul celor care dau voturi negative. Nu cred că asigurarea îți dă mașină la schimb pana când a ta e reparata? Sau sunt ofticați că ei n-au asigurare? Forumul asta e plin de ciudați.
-
Dutz, vineri, 26.05.2023 21:27
Ce fac alții, treaba lor. Mai bine te intrebi de ce ești tu afectat? Măcar asta poți schimba… Dacă ce ai spus este corect si reflectă realitatea, nu ar trebui sa ai nici o problemă si nici sa verifici voturile lui pește prăjit pro sau contra. Poate unii se vor inspira si vor alege sa-si facă o asigurare, până la urmă de aceea ai spus ce ai spus, si tu recomanzi asigurarea… eu asta am înțeles. Referitor la model Y, se duce la vale (așa cum am estimat), model 3 este varză. Chiar dacă vorbim de 2 modele (ID 3 si 4), sunt următoarele, iar împreuna depășesc model Y, la fel locul 4 este tot din grup. La general locul 17 spune tot pentru model Y (cădere de pe 1… uauuuu, asta de răsturnare, cine ar fi crezut?) si previziunile pentru lunile următoare, nu? Este tot mai clar ca Tesla are probleme la vânzare chiar dacă au făcut reduceri masive si nu-i văd bine nici pana la sfârșit de an. Referitor la declarațiile lui Musk cu 5 milioane si 10 milioane pe an… ce să mai spun, revistele cu Spider man au mai multă realitate decât aberațiile respective. Tesla trebuie sa confirme si sa supraviețuiască in condiții normale de piața… efecte WOW a trecut, s-au descurcat foarte bine, au demonstrat ca se poate face ceva, chiar respect munca si ce au reușit… problema pentru ei este că acuma lucrurile nu mai arată “electrizant” deloc, nu mai sta nimeni peste 12 luni pentru o Tesla, este pe stoc. BMW nu a produs si nu produce nici o bucata pe stoc, totul este vândut la client final sau la dealer si anul asta vor vinde peste 2,8 milioane de masini anul acesta, Tesla vor trece cu ceva de 1,2 milioane… dar pot produce 2 milioane, deci nasol!!!
-
dan_grc, vineri, 26.05.2023 21:27
Ceva amuzant, probabil ca-l știți pe " Mașinistul ", are mai multe mașini vechi, testeaza și mașini noi, inclusiv electrice, dar mașina de zi cu zi este un 406 HDI, la care nu renunță, mă întrebam și eu de ce, dar pe lângă faptul că arată încă foarte bine, îngrijită și fiabila, când îi face plinul autonomia se duce pur și simplu la peste 1600 km, ceva ce electricele obișnuite nu vor avea nici în zece ani, nu cele de 150-200.000 euro, dar nici alea nu vor avea atât. Nebunia cu statul la coada pentru a încarca, dacă ai unde, este comparabilă cu a sta la coadă să-ți încarci telefonul jumatate de oră măcar, inacceptabil pentru orice om normal.
Dutz, vineri, 26.05.2023 23:04Vai Dan… ce-ai făcut??? Le dai apă la moară la obsedați;))) o sa-ți spună ca nu-i trebuie la nimeni autonomie de 1.600 de km (deșii nu asta-i ideea), ca Electricele se încarcă noaptea acasă de la panouri solare ;) Da poate acuma când vânzările la electrice o iau la vale, se mai liniștesc. PS Tesla Y pe 17 in Europa de pe 1 mondial… așa prăbușire doar la bursă, si cine ar fi crezut.
-
Banditos, vineri, 26.05.2023 22:22
"degeaba ai asigurare daca masina sta 5 luni in service sa vina piesele". Dumnezeule! Bambilicul asta (care se lauda cu sute de mii de km pe an) n-are nici cea mai vaga idee care e scopul asigurarii. Si mai exista (daca or fi voturi reale) 15 tampiti care ii sustin aberatia.
-
Mike, vineri, 26.05.2023 22:44
Logica lui Sheriff, Dutz, e o glumă.... Fapt: Tesla cea mai vândută maşină pe 2 luni din an cu tot cu termice.... Ei: da, dar acum sunt locul 17 ! Fapt: Tesla cea mai vândută din cele electrice.... Ei: da, dar au panel gap. Dacia spring nu are panel gap Fapt: Tesla este in top mondial pentru siguranţa auto, dacă nu chiar cea mai sigură Ei: Da, dar dacă dă altul peste tine Fapt: asigurarea Tesla este mai ieftină decât la maşini termice (USA) Ei: da, dar vin piesele cu lunile de aşteptare Fapt: Tesla au reţeaua de încărcare atât de vastă, încât au dat drumul să încarce şi maşini non Tesla Ei: se stă la coadă cu orele ca să încarci Numai minciuni... domnii Sheriff, Dutz, ...
Dutz, sâmbătă, 27.05.2023 22:25Tesla a fost cea mai vândută (fapt), luna trecută doar printre electrice, la general hasta la vista!!!… ca este in cădere la fel este un fapt. Au rețea așa de vastă, dar nu este utila… nu poți sa încarci masina când este în folosință. Ori o încarci noaptea (cu energie poluanta, deci nu cu zero emisii) ori cât stă prin parcări, dar sunt prea putini care au asemenea condiții pentru a schimba ceva. Lucrez intr-o companie cu peste 150.000 de angajați in multe tari, anul trecut in Germania compania a investit in stații de încărcare, astăzi sunt toate oprite si fiecare sa se descurce cu electrică lui. Anul trecut 50% din mașinile cumpărare in companie erau electrice se PHEV, astăzi 10% si discutam de flotă de careva sute de masini. Crezi ce vrei si vezi ce vrei… Electricele de astăzi au utilizare limitată ori de la o masina marea majoritate dorește flexibilitate, deci ori nu vrei ori nu poți sa înțelegi. Vânzările la electrice (cu tot cu subvenții) nu mai cresc, prețurile sunt cam la fel si tehnologia (aceasta Meca a electricelor) sta pe loc. Electricele au o singura problema si anume bateria, dar problema asta este esențială. Eu nu-mi iau mașină sa accelerez ca dementul in linie dreaptă, sau sa merg sub 100 ca rămân fără autonomie, ci sa-mi fac viața mai ușoară, sa ajung la mare la munte si unde am eu timp si posibilitatea sa merg. Nu te mai obosi cu analiza evidentului, stai tu in grupurile de spălați pe creier ca sunteți suficienți, prea mulți chiar ;)
-
Dutz "noaptea NU bate vântul", vineri, 26.05.2023 23:30
"Electricele se încarcă noaptea acasă de la panouri solare ;)" Ai terminat cu vântul, ai început cu panourile solare? Bine că te adaptezi, e o dovada de inteligență. Poate ți-am supraestimat prostia. Sigur, ai putea să recunoști că ai greșit, dar mândria și prostia merg mână în mână. Referitor la panouri: nici aici nu ai dreptate. Da, se încarcă noaptea de la panouri. Mai exact ziua pui electricitate în rețea și noaptea consumi din rețea. Unde locuiesc eu era chiar convenabil, până nu demult - primeam mai mulți bani pe electricitatea pe care o puneam în rețea decât plăteam pe cea pe care o consumam.
-
Michi, sâmbătă, 27.05.2023 00:04
Iată că marele electrician al site-ul e prostul care alimentează OMV 100+ în diesel. :))))) "Sigur, ai putea să recunoști că ai greșit, dar mândria și prostia merg mână în mână." :)))))) Și-a pus tac-tu fotovoltaice și te crezi expert auto. :;))))))
-
@Michi, sâmbătă, 27.05.2023 00:19
Tu învață să scrii, jenantule. OMV??? De obicei zicea @Seriff ceva cu Kaufland, acum văd că boala e mai extinsă :)) Nici OMV nu e unde locuiesc eu.
-
Alin, sâmbătă, 27.05.2023 00:29
Vad ca e plin de prosti. Asigurarea NU accepta tesla, sau la preturi mult peste valoarea de piata. Clientul este obligat sa plateasca o prima de asigurare nejustificata pentru ca produsul este de o inginerie de tip produs de unica folosinta. In europa?! Noi traim in romania, nu ne intereseaza de aia. Ca in europa de vest aia traiesc mult mai bine. Masinile electrice la ei sunt mai ieftine ca in romania, cu mii de euro. Cand o costa 1l de benzina 1.2 lei/litru mai adu vorba de europa. Cand curentul va fi 20 de bani/kwh, cand carnea va fi 6lei/kg, etc... Si cand o tesla model y va fi 50.000 lei, atunci sa vorbesti de europa. Si cand casco pt tesla model y va fi 2000 lei/an.
-
@Alin, sâmbătă, 27.05.2023 01:30
Alin, România nu se va face bine prea curând din cauza celor ca tine. Vezi că arunca un german o rablă. Ia-o tu. In vest benzina e echivalentul a 8 RON.
-
@dutzu, sâmbătă, 27.05.2023 01:42
da, model 3 a luat-o la vale lasand locul lui y, o s-o ia si asta la vale pt tesla 2, si tot asa, astfel o sa umple primele 10 locurile numai cu modele tesla. asta pana apar si chinezii prin vest..
Dutz, sâmbătă, 27.05.2023 19:26Tesla 2…. care Tesla 2??? Încă-s constipați cu hidoșenia de cybertruck, de 3 ani!!! Crezi ce vrei, dar Tesla e pe ducă si dacă scot o Tesla ieftină își distrug tot ce este scump. Ori, ori…
-
4dutzu, sâmbătă, 27.05.2023 04:39
https://www.go4it.ro/content/curiozitati/goboat-barca-electrica-pe-care-o-poti-cara-in-rucsac-video-19219413/
-
Michi, sâmbătă, 27.05.2023 07:24
Hahaha, agramatul electric vrea să scriem toți ca el, un trotinetist prost școlarizat. :))))
-
PMC, sâmbătă, 27.05.2023 10:50
Stiam demult, dar acum se reconfirma (daca era nevoie) ca exista un oligofren printre cititorii AM care da voturi negative aiurea. Absolut tot ce a scris Alin e perfect adevarat si de bun-simt. Si totusi, retardatul de serviciu da cu manutze rosii, ca atata poate. @Alin: excelente precizari. De cate ori citesc asa ceva ma umplu de speranta si stiu ca totusi, nu e nimic pierdut si cretinii nu vor reusi, chiar daca-s multi si s-ar parea ca pot sa-si faca de cap. Nu e chiar asa. Imi vine in minte inca o intamplare recenta cu BudLight. Oameni ca noi reprezinta certitudinea ca dobitocilor n-o sa le iasa. Pentru ca nu suntem toti spalati pe creier, fara constiinta si fara judecata proprie. Hai ca se poate totusi. Doamne-ajuta!
-
@inexorabil, sâmbătă, 27.05.2023 14:59
electrice mai multe=noxe mai putine=medicamente mai putine
-
PMC, sâmbătă, 27.05.2023 15:48
@Inexo: e clar ca exista niste forte in lupta pentru putere intr-o lume care a luat-o razna in ultimii 10 ani, cam asa. Dar cu discursul despre oculta mondiala si nu stiu ce organizatii eu nu sunt de acord. Stiu ca e usor sa crezi asa ceva, dar mai stiu cat de greu e sa organizezi o firma cu cativa angajati, sa functioneze cum trebuie, daramite chestii la nivel planetar?! Nu am asa incredere nici macar in potentatii momentului, oricati bani ar avea. :) Revenind on topic, mie imi place ca exista masini electrice. Sper sa fie cat mai multe si ieftine. Cand auzi 50.000 de eur pe un Megane, asta ar trebui sa starneasca injuraturi groase, d'alea de sofer de bascula indreptate spre Renault, nimic altceva. Sper sa le vad pe stoc, zeci de mii de masini electrice. Deja se pare ca incepe sa se intample asta: ca tot am zis de Megane, zilele trecute am dat click pe o reclama de-a lor si am vazut ca erau cateva sute de masini pe stoc. Electrice doar. Sa le uram La mai mare! Sa li se strice bateriile in parcare! Asa sa le ajute Dumnezeu, Cel de care isi bat ei joc acum :)))
-
Andrei, sâmbătă, 27.05.2023 15:53
Se putea sa nu apară și bufonul sanatoriului, maestrul inoperabil, feblețea doamnei asistente, singurul de pe etaj care își ia medicamentele cu mânuța lui. Cel care votează de pe toate telefoanele din aripa psihiatrie :))
-
@dutzu, duminică, 28.05.2023 02:03
Markets for EVs that stand out are in China, where one in every four cars bought in 2022 was an EV; the European Union with one in five; and the United States, where nearly one in ten cars purchased last year was an EV.
-
Dutz "noaptea NU bate vântul", duminică, 28.05.2023 12:06
"Ori o încarci noaptea (cu energie poluanta, deci nu cu zero emisii)" Balada unui creier mic :))
-
@creieri mici, duminică, 28.05.2023 12:27
Rețelele electrice nu funcționează după cum își imaginează un retardat cu trotinetă. Din perspectiva românului, infrastructura de încărcare nu va fi disponibilă nici măcar în 2035, subiectul fiind complet futil. Cine are de gând să țină pe lângă casă o a doua sau a treia mașină, utilă pe o rază de 30-50 km, își poate permite un moft, caz incompatibil cu acoperirea nevoii de transport.
-
Tsuy, duminică, 28.05.2023 17:01
Lupta este incorecta. Vreau sa vad cine ar cumpăra electrice fără subvenție oferita cu mărinimie. Era poate mai bine dacă acea subvenție se ducea în educație de exemplu?
-
Seriff, luni, 29.05.2023 08:59
Pe mine ma amuza ca masina asta e pe locul 17 la vanzari generale:)) Penibil, la cata propaganda se face, mai grav e ca full de Tesla si de Spring pe Olx. Si vorbesc de masini relativ noi, cu vechime de maxim 2 ani, oare de ce? Si-au dat proprietarii seama de tepele luate?
-
L.V, marţi, 05.12.2023 22:41
Masinile Tesla sunt de neegalat momentan. Un drum Viena Bucuresti cu un Tesla Y Long Range te costa 200 euro dus intors, cu incarcare in Bucuresti, Sibiu, Sighet - Budapesta si Viena. Trebuie sa spunem si sa recunoastem si partile negative - pe timp de iarna masina pierde cam 10 % - 15 % din autonomie si trebuie sa gestionezi viteza de deplasare cu maxim 130 altfel nu ajungi de la Bucuresti la Sibiu cu o incarcare la Bucuresti. Partea buna este ca exista acum, pe langa incarcatoarele Tesla de la Pitesti si incarcatoarele de mare putere din benzinariile apartinand marcilor mari prezentebin Romania. Daca doriti sa achzitionati o mașină Tesla puteti sa utilizați linkul meu de recomandare pentru a achiziționa un vehicul Tesla și obțineți o reducere de până la 1.250 RON. https://ts.la/veteleanu227919
Citeste si
-
ECONOMIC | joi, 7 noiembrieAudi este pe roșu: profiturile s-au prăbușit cu 91% în trimestrul al treileaAudi a anunțat noile rezultate financiare pentru al treilea trimestru din 2024. Rezultatele arată că profiturile grupului s-au prăbușit cu 91% în această perioadă, ca urmare a deciziei de a închide fabrica de la Bruxelles. Citeste tot
-
ECONOMIC | miercuri, 6 noiembrieLamborghini Urus și Revuelto se vând "ca pâinea caldă": ambele modele, sold-out până în 2027Lamborghini a anunțat că modelul Urus este sold-out pentru următorii 2 ani. În același timp, etalonul mărcii, Revuelto, nu mai poate fi cumpărat până în 2027, deoarece și acesta este acum sold-out. Citeste tot
-
ECONOMIC | joi, 24 octombrieDacia: peste 500.000 de mașini vândute la nivel mondial în ultimele 9 luniConform unui nou raport financiar al Grupului Renault, Dacia a depășit pragul de 500.000 de mașini noi vândute la nivel mondial în ultimele 9 luni. Marca de la Mioveni a raportat creșteri în vânzări în această perioadă. Citeste tot
-
ECONOMIC | marţi, 22 octombrieVânzări mașini noi în Europa: creștere pentru mașinile electrice și hibride, scădere pentru cele termicePotrivit celui mai nou raport al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile, vânzările de mașini noi în Europa au scăzut cu 4.2% în septembrie. Noul raport relevă o creștere a vânzărilor de mașini electrice și hibride și o scădere a mașinilor cu motoare termice. Citeste tot
-
ECONOMIC | luni, 21 octombrieDacia Sandero, în fruntea vânzărilor europene după ultimele 9 luniDacia Sandero rămâne lider de vânzări în Europa după ultimele 9 luni. În același timp, Tesla Model Y a fost cea mai vândută mașină în Europa, în luna septembrie. Citeste tot
https://uk.motor1.com/news/669260/tesla-model-y-best-selling-car-q1-2023/