Topul ţărilor care cumpără cele mai multe maşini cu propulsie alternativă: Japonia deţine aproape jumătate din piaţa globală
În Japonia se vând aproape jumătate dintre maşinile cu propulsie alternativă din lume, iar clasamentul este completat de Statele Unite şi China.
Propulsiile alternative încep să câştige teren pe aproape toate pieţele importante ale lumii, iar în primele 8 luni ale anului vânzările au ajuns la 1.79 milioane de unităţi, potrivit unei analize realizate de compania de analiză Jato Dynamics.
Principala "vinovată" pentru această creştere este Japonia, ţară în care s-au vândut aproape 900.000 de unităţi sau echivalentul a 49% dintre toate maşinile cu propulsie alternativă.
Statele Unite ocupă locul doi în acest clasament cu puţin peste 300.000 de unităţi, însă vânzările au înregistrat un declin puternic, de aproape 10%, ca urmare a scăderii preţurilor la carburanţi fosili şi a apetitului pentru SUV-uri. Cea mai mare creştere se înregistrează însă în China, acolo unde vânzările au progresat cu 160% faţă de anul trecut, iar ţara asiatică a ajuns deja la 200.000 de unităţi, cu care ocupă locul 3 în top.
La mare distanţă de aceste 3 ţări încep să apară şi statele europene. Marea Britanie, Franta şi Norvegia sunt cele mai mari pieţe europene pentru maşinile cu propulsie alternativă, în timp ce Olanda, Turcia, Croaţia şi Rusia sunt singurele ţări europene care au înregistrat scăderi ale vânzărilor.
În total, ţările europene au acumulat vânzări de 295.000 de unităţi, foarte apropiate de cele ale inregii pieţe americane şi în credere cu 26%. Totuşi, creşterea este modestă dacă o raportam la numeroasele bonusuri acordate de guverne pentru a impulsiona vânzările de maşini electrice.
Loc | Ţară | Unităţi |
1 | Japonia | 879.800 |
2 | SUA | 306.900 |
3 | China | 205.600 |
4 | Marea Britanie | 53.900 |
5 | Franta | 47.400 |
6 | Coreea de Sud | 42.900 |
7 | Norvegia | 38.200 |
8 | Germania | 32.500 |
9 | Italia | 25.100 |
10 | Canada | 22.400 |
Via Jato
Un top care, asemenea tuturor clasamentelor de acest gen, reflecta o etapa de parcurs. Cum credeti ca va arata top 3 peste doar 4 ani? Nu am nicio emotie sa incerc un prognostic pentru locul 1: in 2020, va fi China.