Tuning semnat de Brabus: pick-up-ul Mercedes-Benz Clasa X primește modificări estetice minore și ceva mai multă putere

Publicat luni, 14.05.2018 17:06 de Cornel Șocariciu

Casa de tuning Brabus a pregătit un pachet de exterior și un kit de performanță pentru Mercedes-Benz Clasa X. Versiunea echipată cu motorul diesel de 2.3 litri produce acum 211 cai putere și 510 Nm.

Casa de tuning Brabus a pregătit un kit de exterior și un pachet de performanță pentru Mercedes-Benz Clasa X. Cea mai potentă versiune Clasa X are un V6 de 3.0 litri diesel care produce 258 CP și 550 Nm. Dar tunerul Brabus nu a mizat pe acest propulsor, ci pe motorul de 2.3 litri diesel.

Cea mai puternică versiune a acestui propulsor oferă standard 190 de cai putere. Mulțumită Brabus, motorul dezvoltă acum 211 cai putere (+21 CP) la 3.500 rpm și 510 Nm (+60 Nm) între 1.500 și 2.500 rpm. În urma acestor îmbunătățiri, timpul pentru accelerația de la 0 la 100 km/h a scăzut la 11.5 secunde (11.8 secunde pentru versiunea standard de 190 CP).

La exterior, Brabus a pregătit un pachet suplimentar de lumini amplasat pe plafon, LED-uri noi poziționate sub luminile de ceață, o grilă revizuită și terminații cromate pentru sistemul de evacuare. Tot la exterior, Brabus a montat și jante de 20 de inch pe care le-a vopsit în două nuanțe. Interiorul lui Clasa X a primit plăcuțe noi pentru pragurile ușilor și accesorii din aluminiu.

Conform oficialilor Brabus, în viitorul apropiat vom vedea și un pachet special pentru versiunea echipată cu motorul V6 diesel de 3.0 litri.

  • HAHAHAHA, luni, 14.05.2018 21:49

    0 la 100 km/h a scăzut la 11.5 secunde? HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA

  • Tatraurs, luni, 14.05.2018 22:51

    Okey,un chip tuning forte scump pe care-l poti faci cu 20% din pret si la o firma serioasa din Romania.Ok,vrei mai multa putere si ai bani de aruncat atunci du-te la Brabus cu papucul tau ,intrebarea mea e alta,de ce ti-ai pune jante de 20 pe o utilitara 4x4?De ce ti-ai lua un Nissan rebranduit in Mercedes si apoi repranduit in Brabus?

  • Clip-Clop, luni, 14.05.2018 23:19

    daca trepanarea ar putea fi descrisa folosind o masina, aceasta ar lua forma acestui X-Klass Brabus.

  • unu, marţi, 15.05.2018 10:13

    Yuck... Avand in vedere ca vorbim de Mercedes si Brabus, voi vedeti ce de rahat arata schimbatorul de viteze? Totul e super clean si luxurious, si acolo un schimbator cu plastic ieftin care duce la dezinteres din partea Brabus. Se vede ca e masina facuta pentru cretinii care se uita la marca, nu la produs si calitate...