Vânzări premium în ianuarie 2018: Mercedes domină autoritar, Audi învinge BMW pentru numai 700 de unități

Publicat marţi, 13.02.2018 13:21 de Daniel Popescu

Mercedes a comercializat 193.000 de unități în luna ianuarie la nivel global, mult peste rivalii de la Audi și BMW, care au fost despărțiți de numai 700 de unități.

Constructorii premium continuă să raporteze vânzări în creștere și pentru prima lună din 2018, iar Mercedes și BMW au înregistrat cel mai bun început de an din întreaga lor istorie.

Mercedes a anunțat comercializarea a peste 193.000 de unități în luna ianuarie, în creștere cu 8.4% comparativ cu ianuarie 2017.

Constructorul de la Stuttgart a înregistrat creșteri pe linie, inclusiv în Europa (+6%), mai ales ca urmare a creșterii puternice de 21.6% de pe cea mai mare piață de pe Bătrânul Continent, Germania, în timp ce China a raportat o creștere de 16%.

Ca de obicei, SUV-urile reprezintă segmentul cu cea mai dinamică evoluție, după o creștere de aproape 10%. Astfel, peste 71.000 de unități dintre cele 193.000 au fost reprezentate de SUV-uri, însă și celelalte modele s-au bucurat de succes: vânzările lui Clasa S au crescut cu 25%, iar cele ale lui Clasa E (foto) cu peste 10%.

Între timp, Audi și BMW au început anul aproape pe picior de egalitate. Audi a raportat 149.100 de unități și a reușit astfel să învingă BMW, care a vândut "numai" 148.400 de unități. Audi se mândrește cu o creștere de peste 20%, atribuită în principal pieței din China, acolo unde a comercializat aproape 61.000 de unități, în creștere cu 73% ca urmare a rezolvării unor probleme cu dealerii locali.

Pe de altă parte, producătorul de la Ingolstadt nu a avut o perioadă prea bună în Europa: vânzările de aici au scăzut cu 2.2%, cele mai semnificative pierderi fiind consemnate în Franța (-23%) și Italia (-19.5%). Vânzările de modele din familiile A4 și A5 au crescut cu 50%, iar Audi anticipează creșteri exponențiale după lansarea noilor A7 și Q8.

Între timp, BMW a crescut cu 3.4%, iar printre modelele care au generat creșteri consistente au fost BMW Seria 5 (+40%), BMW Seria 1 (+26%) sau BMW X1 (+11%). De asemenea, BMW a raportat vânzări de 7.155 de unități electrice și hibride, în creștere cu 36.7% comparativ cu anul trecut.

Loc Constructor Vânzări
ianuarie 2018
Creștere
1 Mercedes 193.414 8.4%
2 Audi 149.100 20.3%
3 BMW 148.400 3.4%

Via Mercedes, Audi, BMW

  • wolteanoo, marţi, 13.02.2018 17:00

    Cum sa mai fie premium la asemenea vanzari? Mercedes ataca segmentul de volum.

  • Arogantul, marţi, 13.02.2018 23:07

    oare fiat a reusit asemenea vanzari in ianuarie?