Vânzări premium în luna iulie: Mercedes-Benz crește puternic și se distanțează de BMW și Audi

Publicat miercuri, 14.08.2019 09:20 de Daniel Popescu

Mercedes-Benz a fost cel mai mare constructor premium din lume și în luna iulie, după o creștere puternică a vânzărilor cu 12%. BMW ocupă locul doi după o creștere de 1.6%, în timp ce Audi continuă declinul.

A doua jumătate a anului a început cu o evoluție suprinzatoare la capitolul vânzări pentru Mercedes-Benz.

După ce în primele șase luni a raportat o scădere cu 4.6%, constructorul german a anunțat că vânzările pentru luna iulie au crescut cu 12%, la aproape 189.000 de unități.

De altfel, aceasta a devenit cea mai bună lunia iulie din istoria germanilor, iar principala explicație este creșterea puternică a vânzărilor din Europa și China, în special creșterea de modele compacte cu circa 30%.

Între timp, BMW a raportat puțin peste 157.000 de unități în luna iulie, în creștere cu 1.6% comparativ cu iulie 2018. Cel mai dinamic segment pentru BMW este reprezentat de SUV-uri, în contextul în care vânzările modelelor din gama M au crescut cu aproape 30%.

În schimb, Audi continuă să aibă o evoluție negativă în acest an. Constructorul de la Ingolstadt a înregistrat vânzări de 155.000 de unități, în scădere cu circa 6.1% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cu toate acestea, oficialii mărcii susțin că producătorul este pe drumul cel bun pentru a înregistra o creștere în a doua jumătate a anului.

La nivelul primelor șapte luni ale anului, Mercedes-Benz rămâne în continuare lider detașat cu peste 1.32 milioane de unități, în scădere cu 2.4% comparativ cu perioada similară a anului trecut. În schimb, BMW a inregitrat o creștere de 1.6% în acest articol, la 1.23 milioane de unități. Între timp, cu 1.06 milioane de unități, Audi ocupă locul trei în urma unei scăderi cu 4.8%.

Loc Constructor Vânzări
iulie 2019
Creștere Vânzări
ian-iul 2019
Creștere
1 Mercedes 188.857 12.7% 1.323.586 -2.4%
2 BMW 157.062
1.6% 1.233.075 1.6%
3 Audi 155.350 -6.1% 1.061.550 -4.8%

Via Mercedes-Benz, BMW, Audi

  • zarnesteanu, miercuri, 14.08.2019 11:59

    E ok atata timp cat au o marja de profit sanatoasa. Daca incep si fac reduceri la sange doar sa-si tina locul 1, nu stiu cat de sanatos va fi pe termen lung. Am vazut primul A Class pe strada si se pare ca orientarea spre segmentul compact a dat roade. Poate e prea devreme, dar am inteles ca segmentul SUV a inceput sa intre la apa pentru prima oara dupa ani de zile. Poate e doar o corectie, cine stie. Trebuie asteptat putin pentru confirmare.

  • Vali, miercuri, 14.08.2019 20:52

    Avand in vedere ca vor avea de platit o amenda de vreun miliard de euro, stau bine ca vanzari :)) https://www.automarket.ro/stiri/presa-germana-daimler-risca-o-amenda-de-un-miliard-de-euro-pentru-trucarea-92995.html Spor la mintit in continuare, asa se fac afacerile si la nivel mare si asa se ajunge numarul 1 . Halal exemple date de germani :)