Vânzările de mașini electrice au crescut spectaculos în iulie pe principalele piețe europene: 259% în Marea Britanie și 225% în Franța

Publicat vineri, 21.08.2020 14:56 de Daniel Popescu

Vânzările de mașini electrice au înregistrat creșteri de până la 259% în luna iulie pe piețele din Franța, Germania și Marea Britanie, în timp ce Italia și Spania au raportat creșteri de peste 70%.

Pandemia de coronavirus a accelerat în mod surprinzător adopția de mașini electrice în cele mai multe țări europene, iar acest lucru continuă să se întâmple inclusiv în luna iulie.

Datele sintetizate de compania de analiză Jato Dynamics arată o creștere spectaculoasă a vânzărilor pe principalele 5 piețe din Europa, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Cea mai mare creștere a fost raportată de Marea Britanie: 259%, după cu 8.150 de unități, iar cota de piață a mașinilor electrice a ajuns la 4.7%.

Franța se laudă cu o creștere de 225%, la 9.916 unități și o cotă de piață superioară, de 5.6%. În schimb, Germania a raportat o creștere de 186%, însă are și cel mai mare număr de mașini electrice vândute dintre cele 5 țări incluse în analiză: 16.648 de unități. În Germania, care este și cea mai mare piața auto europeană, cota de piață a electricelor a ajuns la 5.3%.

Celelalte două țări din top 5 au raportat la rândul lor creșteri majore, însă mai puțin impresionante. În Spania, piața aproape s-a dublat (+98%) la 1.506 unități, însă cota de piață este mult mai mică, și anume de 1.3%. Între timp, Spania a înregistrat o creștere de 70% la 1.600 de unități, însă aici mașinile electrice au cea mai mică cotă de piață: doar 1.2%.

Luna iulie a fost una excelentă pentru piața mașinilor electrice inclusiv în România, cu un record de 338 de unități. În plus, cota de piață pentru mașinile electrice și hibride a ajuns la 6.1%, comparativ cu cota de piață de 3.9% înregistrată în perioada similară a anului trecut.

Via Jato

  • oprea, vineri, 21.08.2020 15:51

    foarte interesant..dar care ar fi motivele ...oare doar pandemia de covid? se teme lumea sa mai intre in benzinarii si cumpara electrice si incarca acasa?

  • Marius, vineri, 21.08.2020 18:00

    Si ma speriasem, am crezut ca in Romania s-a intamplat :)) Nu va lasati influentati de englezi, germani, francezi. Ei nu se pricep si nu au industrie auto. Nu stie ei ce e alea masini adevarate boss. Hai baietii cu dieselul si manutele rosii.

  • Edikkk, vineri, 21.08.2020 20:04

    https://youtu.be/Ac-MQItWtFE

  • Edikkk, vineri, 21.08.2020 20:07

    https://youtu.be/W4DFnyJCWVI

  • Edikkk, vineri, 21.08.2020 20:10

    https://youtu.be/l4MVvttOEAQ ca să înţelegem de la un mare expert care îşi vinde serviciile pe milioane de dolari companiilor auto şi are o experienţă de zeci de ani în domeniu.