Vânzările de mașini noi în România, creștere de 7% în mai

Publicat marţi, 02.06.2026 12:44 de Tiberiu Safta

Potrivit noilor date furnizate de Asociația Constructorilor de Automobile din România, vânzările de mașini noi în țara noastră au crescut cu aproape 7% în luna mai. În schimb, vânzările sunt în scădere raportat la primele 5 luni.

În luna mai, românii au cumpărat 11.250 de mașini noi, potrivit noilor date ale celor de la ACAROM. Asta înseamnă o creștere de 6.93% comparativ cu aceeași perioadă din 2025.

Chiar dacă situația a fost una pozitivă în ultima lună a primăverii, vânzările de mașini noi din România au scăzut față de anul trecut raportat la primele 5 luni. Astfel, în intervalul ianuarie – mai, românii au cumpărat 48.730 de mașini noi, mai puține cu 9.33% față de aceeași perioadă de anul trecut.

După primele 5 luni, cele mai vândute mașini noi au fost cele cu motoare hibride, fiind comercializate 28.810 de exemplare. Urmează, la mare distanță, mașinile cu motoare pe benzină, acestea fiind vândute în 8717 unități. Mașinile electrice au fost pe locul 3 în preferințele românilor în primele 5 luni din 2026, cu 4026 de exemplare vândute.

La coada clasamentului sunt mașinile alimentate cu GPL (3847 de unități), respectiv vehiculele cu motoare diesel (3330 de unități).

În clasamentul mărcilor, Dacia este lider detașat, cu 8826 de mașini noi vândute până acum în acest an, în țara noastră. Toyota este pe locul 2, cu 5509 unități vândute, iar podiumul este completat de Skoda, cu 4230 de exemplare comercializate.

Restul clasamentului mărcilor din top 10 arată astfel: Volkswagen (4003 exemplare), Hyundai (2068 unități), Ford (2065 de mașini), Mercedes-Benz (2050 de vehicule), Renault (2048 de unități), BMW (1873 de mașini) și BYD (1646 de exemplare).

Cu privire la piața auto second hand, românii au înmatriculat 26.340 de astfel de mașini în luna mai. Asta înseamnă o scădere de 20.3% față de mai 2025. În același timp, au fost înmatriculate 117.595 de mașini second hand în primele 5 luni, mai puține cu 12.2% față de aceeași perioadă de anul trecut.

via ACAROM

  • Dizăl Rulz Forevăr, marţi, 02.06.2026 13:06

    Cei din urmă vor fi cei dintâi.

  • ds, marţi, 02.06.2026 14:40

    @13.06 Corect! Vor fi ce dintâi... care vor dispărea de pe piață.

  • Les imbéciles, marţi, 02.06.2026 15:17

    Renault s-a ambitionat sa renunte la Diesel si a reusit sa se claseze sub Mercedes-Benz. Au plus grand !

  • Sandu, marţi, 02.06.2026 20:26

    Tot dieselul ramane de baza. Consum mult mai mic ca la benzinare si muuult mai mic ca la hibride. Vorbim mai ales de mers pe autostrazi

  • Trumpitza, marţi, 02.06.2026 20:58

    ...iar BMW cu toata oferta diesel "a reusit" si mai bine.

  • Dizăl Rulz Forevăr, marţi, 02.06.2026 22:02

    Norocul cu tine că ai bani de Mercedes nou. Le-ai făcut vânzare :))

  • SJTEO, miercuri, 03.06.2026 09:53

    Numărul mic de mașini diesel rezultă din oferta aproape inexistentă de astfel de mașini. Doar câțiva producători mai oferă mașini echipate cu astfel de motoare, în general mașini din clasa mare și SUV-uri, care au prețuri mari. Nu că nu sunt căutate; pe piața de mașini vechi, dieselul are cea mai mare cerere. Singură Europa se faultează; noi salvăm planeta, în rest alții aruncă cu bombe, rachete, drone TOATE electrice, umplute cu parfum de levănțică. Nu știu cât o să mai țină prosteala asta...

  • @SJTEO, miercuri, 03.06.2026 11:55

    nu cred ca ai inteles scopul demersului, care nu este sa salvam planeta. scopul este sa ne salvam pe noi, oamenii, de noi insine, mai ales de efectele lacomiei, egoismului si rautatii care zac in unii dintre noi.

  • xxx, miercuri, 03.06.2026 13:37

    Scaderea inmatricularilor de SH la noi, este din cauza saraciei care bantuie Europa, oamenii tin mai mult timp o masina pana o revand, astfel scazand numarul masinilor disponibile spre revanzare. Mai este un fenomen, numarul refugiatilor, dupa razboiul din Siria si apoi Ucraina s-a marit considerabil (cateva milioane), o parte din ei au „acaparat” o portie importanta din portia samsarilor nostri. Impresia mea este ca nu prea ce au sa mai aduca, sau abundenta de masini de acum 10 ani a cam disparut

  • Ciocănelul lui Thor, miercuri, 03.06.2026 15:04

    Eu pe unde mă situez? De ce sunt eliminat din topuri?

  • Dragos O, miercuri, 03.06.2026 16:00

    Dacia reuseste performanta de a fi mai scumpa decat un Citroen echivalent..Iar renuntarea la 1.5 dci e cireasa de pe tort. Asa e cand pui corporatisti 'mee too' in functie, crescuti in eprubete MBA, fara contact cu piata si clientii reali. Provost o fi venit si el vreodata cu vreun Logan taxi dizal de la aeroport? Ca il lamurea domnul mai inchis la culoare cam ce vrea piata..

  • Matei_cel_nou, miercuri, 03.06.2026 22:36

    @SJETO E o chestie destul de obișnuită ca cei care nu înțeleg nimic să aibă impresia ca ei sunt deștepți și alții proști. Într-un fel e de înțeles :)) "Prosteala" o să țină atâta timp cât lumea e condusă de oameni inteligenți, adică cei care ți se par ție proști. Așa a progresat omenirea: cei mai răsăriți au condus, restul au protestat de pe margine. Cu mici excepții, desigur, care au dus la catastrofe.

  • Matei_cel_nou, miercuri, 03.06.2026 22:37

    @Dragos Hop și tu. Citește mai sus.

  • SJTEO, joi, 04.06.2026 07:12

    Mateiaș, bag seamă că tu crezi că faci parte din categoria ălora deștepți? Lumea la ora actuală este condusă de niște dezaxați. Prosteala o să țină atâta timp cât sunt creduli care cred ce li se spune.

  • Matei_cel_nou, joi, 04.06.2026 09:53

    Dacă zici tu...

  • @SJTEO: creduli care cred, joi, 04.06.2026 10:22

    pai nici nu trebuie sa crezi, ca nu suntem la biserica sau la ora de religie. trebuie doar sa ai un strop de luciditate si de demnitate atat cat sa refuzi manipularea si sa vrei sa te informezi singur, sa iti faci propria imagine, indiferent cat de tare latra cateii dezaxatilor.

  • Andrei, joi, 04.06.2026 12:07

    E plin internetul de prostime care se informează singură pentru că școala și canalele obișnuite de informare sunt "manipulare". "Social media gives legions of idiots the right to speak when they once only spoke at a bar after a glass of wine, without harming the community. Then they were quickly silenced, but now they have the same right to speak as a Nobel Prize winner. It's the invasion of the idiots." Umberto Eco

  • @Andrei, joi, 04.06.2026 14:53

    nu la asta m-am referit Andrei, ai inteles fix pe dos. in fine, o lasam asa

  • Andrei, joi, 04.06.2026 15:21

    Dacă ai fost ironic, bravo ție, subtil, nu m-am prins. Nu ești inclus în publicul țintă.

  • Matei_cel_nou, joi, 04.06.2026 17:18

    Subtil tare. Ma man is doing his own research: flat earth, vaccinuri, Nubiru, The Great Replacement, 15 min Cities, Deep State, The Storm, Rapture, chestii, trestii. Eu sunt mai optimist decât Eco. Avantajul social media e că învită prostimea să se manifeste după bunul plac. Înainte unul putea trece drept deștept până se apuca să vorbească despre conspirații la cârciumă. Și chiar și atunci se prindeau că e prost doar cei prezenți care nu o puneau pe seama alcoolului. Acum semnalizează lumii întregi și nici nu ai de unde știi dacă e beat sau treaz.

  • Kap, vineri, 05.06.2026 11:44

    Aș vrea să văd și eu măcar un Citroen mai ieftin decât Dacia echivalentă, preferabil de la cine critică la alții pierderea contactului cu piața. Cât despre specialiștii ”informați” de pe titok, e hilar să vorbească despre demnitate niște oameni care nu pricep prea mult și cred c-au dat de AUR fix în filoanele cu dezinformare putinistă.