VIDEO: După cinema și fast-food, americanii au inventat biserica drive-in. Credincioșii ascultă slujba direct din mașină

Publicat joi, 03.08.2017 11:22 de Bogdan Mirică

Americanii sunt responsabili pentru inventarea conceptului de drive-in. Așa că nu ar trebui să ne mire ideea unei biserici din Daytona care își ține slujbele în fața unei adunări de mașini.

Americanii au inventat conceptul de drive-in pentru că petreceau foarte mult timp în mașină. De înțeles, având în vedere distanțele uriașe pe care se întind orașele de dincolo de Ocean. Drive-in la restaurantele fast-food, drive-in la supermarket-uri și drive-in la cinematograf.

Prin urmare, nu ar trebui să ne mire că acum există și un drive-in la biserică. Imaginile următoare au fost filmate în Daytona, faimosul orășel din Florida, de pe malul Atlanticului, unde am asistat și noi în iarnă la Cursa de 24 de ore de la Daytona.

Americanii au și ei Le Mans-ul lor: am asistat la Cursa de 24 de ore de la Daytona

Biserica se numește Daytona Beach Drive-In Christian Church și funcționează încă din anul 1953. Bineînțeles, nu sub forma unui drive-in. Noul concept le permite însă oamenilor care asistă la slujbă ceva mai multă intimitate. Fiecare ascultă predica în mașina personală, singuri sau împreună cu prieteni apropiați.

În plus, la slujbă pot asista acum chiar și animalele lor de companie. Un alt avantaj al bisericii este și accesul persoanelor cu mobilitate redusă.

Embed from Getty Images

Filmul surprinde atmosfera din cadrul manifestărilor eligioase, predicile despre tehnologia dăunătoare ascultate în mașini care folosesc fix această tehnologie, precum și modul în care slujba se derulează pentru cei din mașini. Clipul publicat în New York Times merită fiecare minut. Enjoy!

via newyorktimes

  • mishazaitev, joi, 03.08.2017 12:04

    Dovada maxima de spiritualitate, ce sa mai vorbim !!!? Iti pui carcasa obeza intr-o masina si te duci la biserica unde, fara sa te dai jos din vehicul, implori divinitatea sa-ti lumineze drumul spre silueta perfecta.

  • vianu, joi, 03.08.2017 19:40

    la imparatasanie o picatura de...benzina. Sangele "dinozaurului".

  • griga, vineri, 04.08.2017 00:12

    nu i nici o promlema ca arabii o sa vina pe camile!