Industria auto, amenințată de o nouă criză: rezervele de cauciuc sunt din ce în ce mai scăzute

Publicat duminică, 18.04.2021 11:28 de Alexandru Monenciu

După criza semiconductorilor, industria auto ar putea avea din nou de suferit. De această dată din cauza rezervelor mondiale de cauciuc, care sunt din ce în ce mai scăzute.

De luni bune, industria auto se luptă cu o criză a semiconductorilor care a obligat foarte mulți constructori să oprească sau să încetinească producția. Ca și cum nu era de ajuns, analiștii atrag acum atenția că rezervele de cauciuc sunt din ce în ce mai scăzute.

Acest material este vital pentru construcția de mașini fiind folosit, printre altele, la confecționarea anvelopelor, furtunurilor sau chederelor.

Din cauza cererii foarte ridicate de mănuși chirurgicale, cauciucul este tot mai greu de găsit. În plus, această criză este alimentată și de seceta sau inundațiile din Vietnam și Thailanda, două dintre țările producătoare de cauciuc.

Potrivit celor de la Bloomberg, ar mai fi și alte motive. Spre exemplu, China a cumpărat anul trecut cantități uriașe de cauciuc pentru a-și asigura rezerva națională.

Ford, Stellantis și General Motors susțin că pentru moment nu resimt consecințele rezervelor tot mai mici de cauciuc, dar că monitorizează atent situația.

via Bloomberg

  • SILE, duminică, 18.04.2021 13:40

    Nici o problema.Trec si rotile la "optionale".

  • Mihai, duminică, 18.04.2021 14:30

    Sa o lase mai usor germanii cu drifturi si drag race si se rezolva problema. Anvelopele sunt consumabile, semiconductorii nu. Daca astia cu BMW-uri nu ar schimba anvelopele la 5000 km, ar fi mai multe pentru masinile noi :))

  • RZ, duminică, 18.04.2021 14:49

    Soferii de X5 si X6 pot spune ca ei protejeaza mediul cand schimba cauciucurile o data la 300.000 de km. Si atunci cumpara tot sh, pentru ca ecologie frate.

  • Sergay Mizil, duminică, 18.04.2021 16:54

    Acum doua saptamani citeam ca omenirea ramane fara cacao,mai acum cateva zile am citit ca dispare cafeaua din cauza schimbarilor climatice.Criza imaginata de semiconductori,de cauciuc,hai baieti,mai bagati niste brasoave.Criza de cauciuc? Refolositi prezervativele!

  • Adrian, luni, 19.04.2021 11:34

    Microprocesoare, semiconductori, cauciuc, cacao si cafea... Ce ziceti, n-ar fi nevoie de un razboi? De niste modificari ai polilor de influenta pentru ca ”descoperi” niste rezerve noi de materiale pretioase? Sau macar de un canal nou, ca Suez-ul uite ce repe se blocheaza si e nasol tati.

  • mircea badea, marţi, 20.04.2021 08:48

    vrajeli! totusi ia sa nu mai producem anvelope de iarna daca e pe asa. niste covizi la pomi sa faca si niste cauciuc!