OFICIAL: Audi Q2 și A1 nu vor primi o nouă generație
Potrivit șefului Audi, Markus Duesmann, modelele Q2 și A1 nu vor primi o nouă generație. Constructorul din Ingolstadt vrea să se concentreze pe modele mai mari, care aduc un profit mai consistent.
Q2 și A1 sunt așa numite modele "entry-level" în portofoliul Audi, sau, cu alte cuvinte, accesibile pentru un public mai larg.
Crossover-ul a debutat în 2016, iar în urmă cu circa doi ani a primit un facelift. De cealaltă parte, A1 are mai multă experiență, fiind prezentat în 2010, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, și ajuns la a doua iterație.
Din câte se pare, însă, nici unul dintre ele nu va mai primi o nouă generație. Anunțul a fost făcut chiar de șeful Audi, Markus Duesmann, într-un interviu.
"Am decis să nu mai producem A1 și nu va exista un succesor nici pentru Q2. [...] Vom limita gama de modele în partea inferioară și o vom extinde în cea superioară, " a declarat Duesmann.
Mai pe scurt, Audi vrea să se concentreze pe modelele mai mari, care aduc mai mult profit.
Pe lângă versiunea obișnuită, Audi Q2 poate fi comandat atât în versiune cu ampatament lung cât și în versiune electrică E-Tron, ambele în China. Totodată, inclusiv în România, Q2 este disponibil și în variantă SQ2, cu 300 de cai putere și 400 Nm cuplu.
După eliminarea celor două modele, A3 va prelua rolul de intrare în gamă.
via Motor1
De fapt, nu se vând. Abia dacă vezi pe străzi câte un A1 din a doua generație, chiar și în Bucureștiul mare. Și cum să vezi multe când unul foarte bine echipat sare de 45.000 euro?! Pentru o mașină așa mică! La fel și Q2. Când a fost lansat, mă așteptam să fie un hit, dar între 2017-2019 vânzările s-au situat la 78-81.000 anual în Europa. Puțin pentru pretențiile lor. Mașina asta nu a fost deloc un succes.