Fiat 500 by Gucci, promovat de modelul Natasha Poly

Publicat joi, 19.05.2011 12:47 de Bogdan Mirică

Fiat va lansa o ediţie specială a modelului 500 în parteneriat cu producătorul vestimentar Gucci. Minionul va fi promovat de modelul Natasha Poly.

Fiat şi Gucci îşi unesc forţele pentru a da naştere unei ediţii speciale a modelului 500, personalizată intens chiar de Frida Giannini, directorul creativ al casei de modă, după o colaborare cu Centro Stile Fiat. A rezultat un model cu personalitate ce urmează a fi promovat în toată lumea cu ajutorul unei campanii provocatoare, orchestrată de cei doi parteneri.

Proiectul publicitar a fost iniţiat de aceeaşi Frida Geannini, care a apelat la ajutorul modelului Natasha Poly. Aceasta a pozat provocator la Roma alături de modelul personalizat. Pomovarea va demara în metropole importante ca Paris, Londra şi Tokyo, pentru ca mai apoi să fie extinsă la nivel mondial.

Noul 500 by Gucci este disponibil în perioada 1 aprilie-30 iunie, comenzile fiind înregistrate exclusiv pe site-ul dedicat modelului. Cu un preţ fix de 17.100 de euro, 500 by Gucci vine cu o tapiţerie din piele fină bicoloră şi o serie de elemente de personalizare, care amintesc de caracterul exclusivist al modelului.

via | autoblog

  • Mirela_, joi, 19.05.2011 14:08

    O masina foarte frumoasa! Chiar eu am una dar nu este varianta Gucci.

  • so, joi, 19.05.2011 15:29

    da extraordinar, hai ma!!! asta e masina???

  • cineva, vineri, 20.05.2011 18:35
    interior

    probabil ca nu au facut nici o poza cu fotomodelul in interior ca nu incapea fata, de aceea s-au gandit sa o culce pe masina. Pentru ea masina e ca un fotoliu, nu are cum sa intre in masina si sa o mai si conduca :))