Ferrari şi Sauber blochează revenirea la vechiul regulament!

Publicat duminică, 10.07.2011 14:26 de Daniel Popescu

Ferrari şi Sauber au refuzat să semneze înţelegerea prin care regulamentul tehnic pentru sistemul de evacuare ar fi revenit la specificaţiile anterioare cursei de la Silverstone.

Controversele privind limitarea la numai 10% a eliminării gazelor de eşapament prin eleronul spate când pilotul nu accelerează sunt departe de a se încheia, după ce echipele au demonstrat încă o dată că nu sunt capabile să aibă un punct de vedere comun în privinţa regulamentului tehnic.

FIA a anunţat sâmbătă că

va renunţa la restricţiile impuse sistemelor de evacuare la Silverstone dacă toate echipele vor fi de acord cu această propunere, însă votul din această dimineaţă nu a fost unanim.

Potrivit unor surse din paddock, Ferrari şi Sauber au refuzat să semneze înţelegerea, în contextul în care ambele echipe utilizează motoarele Scuderiei. Sauber a anunţat încă de sâmbătă că nu va vota favorabil, însă decizia celor de la Ferrari constituie într-un fel o surpriză. Şeful Stefano Domenicali afirmase sâmbătă seară că este de acord cu renunţarea la noile reguli, însă cel mai probabil şi-a schimbat opinia în urma rezultatelor din calificări, când Fernando Alonso a fost cu numai o zecime de secundă decât piloţii Red Bull Racing. De asemenea, Williams anunţase că va vota negativ, însă în cele din urmă şi-a schimbat opinia.

Rezultatele din calificările de la Silverstone sugerează că McLaren este cea mai dezavantajată echipă de noul regulament, în timp ce Ferrari a micşorat semnificativ diferenţa faţă de Red Bull. Rezultate mai bune decât de obicei au obţinut şi Force India, Williams şi Sauber.

Totuşi, nu este exclus ca echipele să organizeze o nouă întâlnire pentru a discuta despre propunerea FIA, însă forul mondial a anunţat că o decizie finală trebuie luată cel târziu până la sfârşitul săptămânii viitoare pentru a intra în vigoare la Nurburgring. De asemenea, se vehiculează că ideea ca FIA să le ofere echipelor şansa să decidă regulamentul evacuărilor i-a aparţinut chiar preşedintelui Jean Todt.

Via | Adam Cooper

  • hasu, duminică, 10.07.2011 16:38
    Ferrari

    JAENICA TATA IN SFIRSIT AI REUSIT SA-I FACI CAMPIONI. Tine-o tot asa....

  • popicul, duminică, 10.07.2011 17:03
    renault !

    daca renault a cumparat votul celor de la Williams nu a fost suficient,cei cu motoare Ferrari (exceptie logica STR) nu se lasa.

  • ccmax, duminică, 10.07.2011 23:16
    Schimbari de regulament

    Sunt scarbit... initial au fost reguli facute inainte de sezon, acum avem regulament schimbat in timpul sezonului si urmeaza .... reguli pentru fiecare circuit in parte. Inca o data se vede ca "marele circ" isi merita din plin titulatura. Si din nou am impresia ca nu este vorba de sport ci te o intreaga masina de facut bani, cu politica si toate mizeriile incluse.

  • hasu, duminică, 10.07.2011 23:55

    JAENICA TATA IN SFIRSIT AI REUSIT SA-I FACI CAMPIONI. Halal regulament. Il schimbi functie de cum iti merge energiantu!