Mercedes ML 63 AMG - informaţii şi fotografii oficiale

Publicat luni, 14.11.2011 12:10 de Mircea Meșter

Versiunea de performanţă a noii generaţii Mercedes ML va fi lansată peste trei zile la Los Angeles. Avem fotografiile şi informaţiile tehnice oficiale.

După ce vineri îşi anunţa noua premieră printr-un teaser, Mercedes a prezentat astăzi fotografiile şi informaţiile oficiale ale celui mai nou model din gama proprie. Este vorba de noul ML 63 AMG, versiunea de performanţă a celui mai mare SUV al mărcii germane, care urmează să fie prezentat joi, în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles.

Aşa cum ne aşteptam încă de la lansarea versiunii AMG a lui CLS, noul ML scapă de motorul gurmand V8 de 6.3 litri care însoţea până acum cea mai puternică versiune a SUV-ului german, acest motor urmând să fie înlocuit de o unitate V8 de 5.5 litri capabilă să dezvolte 520 de cai putere şi un cuplu maxim de 700 Nm. Acest lucru înseamnă că motorul germanilor este mai puternic şi mai economic decât unitatea pe care o înlocuieşte: +15 cai şi o îmbunătăţire cu nu mai puţin de 33% a consumului mediu mixt, care acum ajunge la 14.7 litri/100 km. Mai mult, în versiunea AMG Performance Package, noul ML 63 AMG ajunge la 550 CP şi 760 Nm. Cutia este un AMG Speedshift Plus 7, aceasta dispunând de trei programe diferite de acţiune: Controlled Efficiency (C), Sport (S) şi Manual (M). Noutatea absolută pe un astfel de model este sistemul Start-Stop care se activează automat pe modul C.

La capitolul peformanţe, ML 63 AMG se bazează pe  o acceleraţie de 4.7 (4.6 cu AMG Performance Package) pentru 0-96 km/h (0-60 mph), viteza maximă fiind limitată electronic la 250 km/h.

"La fel ca predecesorii săi, ML 63 AMG setează noi standarde în ceea ce priveşte performanţa, caracterul exclusiv şi experienţa la volan. Plus factorul eficienţă, care primeşte o importanţă şi mai mare pe noul ML 63 AMG. Ca inventatori al SUV-urilor de înaltă performanţă, rămânem ataşaţi filosofiei pe care am introdus-o în 1999 pe ML 55 AMG şi pe care am continuat-o în 2007 prin ML 63 AMG", declară Ola Källenius, preşedintele Mercedes-AMG GmbH.

via | Mercedes

  • Excomunicatorul, luni, 14.11.2011 13:50
    :)

    Interior fantastic,exterior mai prost decat generatia precedenta.

  • adi, luni, 14.11.2011 14:35
    bara spate

    Interiorul frumos, clasic si elegant...cu tenta sportiva destul de fina. Exteriorul arata bine, este taios si sportiv insa bara spate strica toata atmosfera....zici ca e "tunata" in spatele blocului. Mai bine pastrau vechea bara, era MULT mai eleganta si mai frumoasa! pacat ....din pct meu de vedere bara spate este FAIL :(

  • Unu, luni, 14.11.2011 17:29
    Urat sau frumos un lucru este cert ! Arata mai bine ca cel simplu...

    Daca exista optiunea in continuare sa se opteze pt. o alta motorizare dar sa poti pune si pachet AMG pe el, ar fi perfect. Pachetul schimba masina radical....isi merita banii !

  • alex, luni, 14.11.2011 19:25
    merc

    Asteptam duelul gigantilor ML 63 AMG VS BMW X5M care bineinteles o sa fie castigat lejer de BMW X5M

  • OPC, luni, 14.11.2011 22:24

    intr-adevar bmw x5m face suta cu o sutime mai rapid .dar nu stiu pe ce te bazezi cand spui ca o sa fie castigat lejer ? are cumva vreo 300 de cai in plus x5-ul sau e doar o presupunere tipic celor pentru care bmw e ca si passat-ul : fara numar si fara adversar ! eu unul prefer amg-ul oricand cum prefer e 63 sau mai ales cls 63 in detrimentul bmw m 5 f 10.

  • vlad, luni, 14.11.2011 23:48
    exterior urat

    Cel putin in poze, exteriorul nu este impresionant. Interiorul este de f buna calitate.

  • Fost fan Mercedes, marţi, 15.11.2011 00:11
    @alex EVIDENT !!! Pe langa faptul ca X5 este mult mai usor, are 35 cp in

    plus. SI asta din 4.4 litri nu 5.5 ca Mercedes. Ca sa nu mai spun ca X5 a aparut de cativa ani (cu un facelift minor) arata mai bien ca ML nou. In afara de CL si SLS poate pe viitor si S class, Mercedes nu are cu ce sa fie peste BMW.

  • MB, marţi, 15.11.2011 00:59
    @fost fan

    ai uitat de cls care e peste orice are bmw in momentul de fata, nu mai zic de c 63 amg ... sau de e classe cabrio care e clar peste orice cabrio bmw..

  • OPC, marţi, 15.11.2011 17:08

    da,dar uite mercedes cu 35 cp mai putin are cuplu mai mare decat x 5 .depinde cum privesti lucrurile.

  • alex, marţi, 15.11.2011 20:04
    merc

    Mai flacai mei tre sa intelegeti ca tot pe locul secund va situati,indiferent de manutele voastre rosi.Asta este BMW sunt mai buni si gata.Si vanzarile o supn si premiile acumulate dealungul timpului...etc

  • Mercedes The Best !, vineri, 18.11.2011 17:16
    aLEX

    viseaza mai departe !