ANALIZĂ: Cele mai vândute maşini din lume în 2011
Care au fost preferinţele europenilor în materie de automobile în 2011? Dar în lume? Automarket vă oferă un super material de sinteză care vă arată ce maşini preferă publicului din toate colţurile lumii.
România - Dacia Logan
În România, Dacia a fost din nou lider de piaţă în 2011 cu o cotă de 28.9%. Producătorul autohton a vândut 343.000 de unităţi anul trecut, din care doar 30.867 şi-au găsit proprietar în România. Restul au luat calea exportului, Franţa fiind cea mai mare piaţă pentru
Austria - VW Golf
Austria a avut un final de an puternic cu o creştere de 15% în luna decembrie. Pentru tot anul trecut în Austria s-au înmatriculat 356.145 de automobile noi, o creştere de 8% faţă de 2010. Cel mai bine vândut model în Austria este Volkswagen Golf (16.777 unităţi) urmat de Volksqwagen Polo (11.916 unităţi) şi Opel Astra (8.158 unităţi). Topul este completat de SEAT Ibiza, Skoda Fabia şi Skoda Octavia.
Belgia - VW Golf
Belgienii au avut parte de un an record în ciuda crizei economice. Piaţa auto a crescut cu 5% faţă de 2010. Totalul automobilelor vândute în Belgia a fost de 572.211 unităţi, cifră care a propulsat Belgia pe locul al 20-lea la nivel mondial, imediat în spatele "granzilor" Germania-Franţa-Marea Britanie-Italia-Spania. Volkswagen Golf este pe primul loc în topul modelelor preferat de belgieni, cu 20.144 unităţi. Pe doi vine Renault Megane (18.392), iar pe trei VW Polo (16.295). Foarte interesant este că, deşi au o populaţie cât jumătate din România (10.8 milioane de locuitori), belgienii au cumpărat mai multe exemplare Dacia Duster decât românii (8.111 de maşini, locul al 12-lea).
Finlanda - Skoda Octavia
Finlanda este o altă ţară europeană unde piaţa a crescut faţă de 2010. Decembrie a fost lună bună pentru vânzătorii de maşini din ţara nordică. Au fost înmatriculate 6.743 de automobile iar totalul pe 2011 a fost de 124.477 de unităţi. Asta înseamnă o creştere de 13% faţă de anul 2010. Cel mai apreciat model de către finlandezi a fost Skoda Octavia. În 2011 au fost cumpărate 5.937 unităţi ale acestui model. Este pentru prima dată când Skoda are un model pe primul loc în Finlanda. Volkswagen Golf cade astfel pe locul doi, urmat de Toyota Avensis şi Nisaan Qashqai.
Germania - VW Golf
Germania îşi confirmă poziţia de locomotivă a economiei europene şi în domeniul auto. În decembrie 2011 vânzările de automobile au crescut cu 6% iar pentru tot anul 2011 piaţa auto germană a crescut cu 9% faţă de 2010. totalul automobilelor vândute în 2011 în Germania: 3.173.634 unităţi. Bineînţeles, pe primul loc în preferinţele germanilor este Volkswagen Golf (258.259 unităţi). Este a 31-a oară consecuiv când Golf este pe primul loc. Pentru prima dată în istorie însă, Volkswagen monopolizează podiumul celor mai bine vândute maşini în Germania. Pe doi este VW Passat (103.507 unităţi) iar pe trei VW Polo (90,720 unităţi).
Grecia - Opel Corsa
În Grecia, cel mai bine vândut model a fost Opel Corsa, cu 6.021 unităţi. Liderul de anul trecut, Toyota Yaris, a trecut pe locul doi cu 4.698 unităţi vândute. Locul trei în topul grecesc este ocupat de VW Polo.
Italia - Fiat Punto
În Italia piaţa auto a scăzut cu 11% faţă de 2010. Este cel mai slab an pentru piaţa italiană din 1996 şi până astăzi. Astfel, în 2011 s-au vândut 1.757.649 de maşini. Cel mai bine vândut model în Italia este Fiat Punto (122.288 unităţi) urmat îndeaproape de Fiat Panda (115.863 unităţi). Locul trei este ocupat de Ford Fiesta urmat apoi de Fiat 500 şi Lancia Ypsilon. Fiat Punto este cel mai bine vândut model în Italia de 18 ani consecutiv. O altă curiozitate este faptul că, prin Giulietta, Alfa Romeo intră în Top 10 modele vândute într-un an în Italia pentru prima dată după 1990.
Olanda - VW Polo
Statisticile de pe piaţa olandeză arată că Ţara Lalelelor este orientată mai ales înspre segmentele mini şi mici ale industriei auto. Modelele cel mai bine vândute în 2011 în Olanda au fost VW Polo (20.144 de unităţi), Renault Twingo (21.439) şi Peugeot 107 (20.897). Mai mult, până la locul al şaptelea nu vedem niciun model compact, iar prim model de segment superior celor mini, mic şi compact este VW Passat, clasat tocmai pe locul al 16-lea. Foarte interesant este faptul că Dacia - care are în portofoliu doar modele de segment mic - nu a prind deloc la publicul olandez, în ciuda unui fan club pe care clienţii lui Logan MCV l-au iniţiat în această ţară. Cel mai bine vândut model Dacia în Olanda în 2011 este Duster (2.131 de unităţi, locul al 78-lea).
Franţa - Renault Clio
Franţa încheie anul 2011 cu un total de 2.204.065 unităţi vândute, o scădere de doar 2% faţă de 2010. Francezi au preferat un automobil autohton, Renault Clio fiind cel mai bine vândut model în Hexagon. 123.827 unităţi Clio au fost vândute în Franţa. Locul doi este ocupat de Peugeot 207 cu 103.321 unităţi iar pe trei este Citroen C3 cu 79.364 unităţi vândute în 2011. Interesant este că pe piaţa franceză avem şi un model românesc în top 10. Pe locul 10 se află Dacia Duster cu 51.612 unităţi vândute în Franţa anul trecut.
Marea Britanie - Ford Fiesta
Marea Britanie a avut parte de o scădere de 4% în anul 2011. Au fost vândute 1.941.253 de unităţi. Ford Fiesta este numărul unu în preferinţele britanicilor pentru al treilea an consecutiv. 96.122 unităţi au fost înmatriculate anul trecut. Pe locul doi este Ford Focus cu 81.832 unităţi iar pe trei se află Vauxhall Corsa cu 77.751 unităţi vândute. Urmează apoi VW Golf, Vauxhall Astra şi Vauxhall Insignia.
Spania - SEAT Ibiza
Spania a avut parte de o scădere de 18% în 2011 cu un total de 809.948 unităţi vândute. Pentru piaţa spaniolă a fost cel mai slab an din 1993 şi până astăzi. Aşa cum era de aşteptat, spaniolii au preferat SEAT Ibiza. Modelul de clasă B este cel mai bine vândut în Spania. Pe locul doi este Nissan Qashqai urmat apoi de Renault Megane. În top mai sunt Seat Leon, VW Golf şi VW Polo.
Elveţia - VW Golf
Piaţa elveţiană a crescut cu 8% faţă de 2010. Totalul automobilelor vândute în 2011 este de 318.358 unităţi. Pe primul loc în preferinţele eleveţienilor este Volkswagen Golf, cu 12.708 unităţi înmatriculate. Pe doi se clasează Skoda Octavia cu 9.297 bucăţi iar pe trei VW Polo cu 7.584 unităţi. Clasamentul este completat de Opel Astra, VW Passat şi Peugeot 207.
Suedia - Volvo V70
În nord, Volvo sărbătoreşte al 16-lea an consecutiv pe primul loc în preferinţele clienţilor suedezi. Anul acesta modelul Volvo V70 a fost pe primul loc cu 22.207 unităţi vândute. Suedezii au mai cumpărat în număr mare VW Passat şi VW Golf.
Rusia - Lada Kalina
Rusia este o piaţă uşor atipică. Deşi este considerată una dintre zonele în care vânzările de maşini vor crelte exponenţial în următorii ani, piaţa emergentă din Rusia rămâne fidelă mărcii naţionale. Astfel, pe primele patru locuri ale clasamentului modelelor vândute în această ţară se află patru modele Lada. Cel mai bine vândut model este Lada Kalina (142.930 de unităţi), pe locul al doilea se află Lada Priora (138.696 de unităţi), iar pe trei stă Lada Samara (122.473). Logan şi Sandero (vândute sub marca Renault) se află pe 7 şi pe 14, iar cel mai bine vândut model al unei mărci non-ruseşti este Hyundai Solaris (Accent).
Ungaria - Skoda Octavia
Vecinii maghiari au prefart în 2011 Skoda Octavia. Modelul ceh este cel mai bine vândut pe o piaţă care a crescut cu 7% faţă de anul anterior. 3079 de clienţi au preferat Octavia anul trecut. Pe locul al doilea s-a clasat Opel Astra (2759), iar pe trei a venit fostul lider Ford Focus (2541 de maşini). Locul al patrulea (VW Golf) consfinţeşte imaginea unei ţări în care compactele reprezintă o parte importantă a pieţei. Cel mai bien vândut model Dacia în Ungaria este Duster (locul 13, 894 de unităţi).
RESTUL LUMII: Între pick-up-uri, hibrizi şi mărci surpriză
SUA: În afara Europei, lucrurile stau cu totul diferit. În Statele Unite ale Americii, camioneta Ford F-Series este de 30 de ani cel mai bine cândut model. În 2011 nu s-a schimbat nimic, pick-up-ul Ford fiind cumpărat de 584.917 americani. Pe locul al doilea este tot un pick-up, Chevrolet Silverado, iar pe trei găsim prima berlină: Toyota Camry.
CHINA: Cea mai mare piaţă a lumii ne rezervă, ca de obicei, surprize interesante la capitolul maşini. Maşina vândută cel mai bine în această ţară este Buick Excelle (253.514 unităţi), China fiind singura piaţă din lume pe care Buick este lider. Pe locul al doilea vine Volkswagen Lavida (247.475), iar pe ultima poziţie a podiumului se clasează Chevrolet Cruze (221.196).
AUSTRALIA: Mazda3 a reuşit în 2011 să se impună în preferinţele locuitorilor de la Antipozi (41.429 de unităţi vândute), modelul nipon detronând pentru prima dată modelul autohton Holden Commodore (locul al doilea, 40.617 maşini). Locul al treilea este un model tocmai testat de Automarket: Toyota Hilux, un pick-up robust numai bun pentru treaba de zi cu zi prin oraşălele australiene (36.124 de unităţi).
JAPONIA: Japonezii se dovedesc un popor raţional, ei preferând Toyota Prius. Modelul hibrid a fost cel mai bine vândut automobil din arhipelagul japonez cu 252.528 unităţi înmatriculate. Pentru a vă face o idee despre prăpastia dintre Japonia şi România la capitolul maşini, aflaţi că românii au cumpărat în aceeaşi perioadă 11 exemplare Prius. Hibridul Toyota a fost urmat de Honda Fit (Jazz în Europa) şi Toyota Vitz (Yaris). Cel mai bine vândut model de import din Japonia este Volkswagen Golf.
INDIA: Indienii s-au orientat către mărcile interne. Şi chiar dacă mulţi ar putea crede că Tata Nano, cea mai ieftină maşină din lume, este cea mai vândută maşină, lucrurile stau uşor diferit. Nano se află undeva pe locul al 14-lea, primele poziţii fiind adjudecate de marca Maruti. Cel mai bine vândut model în India este Maruti Alto (generaţia anterioară Suzuki Alto, cu 300.950 de unităţi vândute). Pe doi vine Hyundai i10 (159.158 de maşini), iar pe trei apare Maruti Wagon R (156.509 de maşini).
BRAZILIA: O altă piaţă în creştere continuă şi cu potenţial enorm este cea din Brazilia. Locul întâi din statul sud-american (VW Gol, un model de talia lui Polo) a adunat aproape 300 de mii de unităţi vândute (293.454 de maşini). Pe locul al doilea vine Fiat Uno (273.537 de maşini), iar Chevrolet Celta încheie podiumul departe de cele două maşini din frunte: 149.044 de exemplare vândute.
MAŞINILE VÂNDUTE CEL MAI BINE ÎN LUME | ||||
ŢARA | LOCUL 1 | LOCUL 2 | LOCUL 3 |
TOTAL MAŞINI |
Africa de Sud | Toyota Hilux | VW Polo Vivo | VW Polo | 570.012 |
Algeria | Renault Symbol | Hyundai Atos | Hyundai Accent | 289.385 |
Arabia Saudită | Toyota Hilux | Toyota Camry | Toyota Corolla | 594.299 |
Argentina | Chevrolet Classic | Peugeot 207 | VW Gol | 857.983 |
Australia | Mazda3 | Holden Commodore | Toyota Hilux | 1.008.437 |
Austria | VW Golf | VW Polo | Opel Astra | 356.145 |
Bahrain | Toyota Land Cruiser | Toyota Corolla | Toyota Hilux | 31.212 |
Belgia | VW Golf | Renault Megane | VW Polo | 572.211 |
Bolivia | Toyota Hilux | Nissan Frontier | Toyota 4Runner | n/a |
Brazilia | VW Gol | Fiat Uno | Chevrolet Celta | 3.425.596 |
Canada | Ford F-Series | Dodge Ram | Honda Civic | 1.581.733 |
China | Buick Excelle | VW Lavida | Chevrolet Cruze | 18.900.000 |
Croatia | Skoda Octavia | VW Polo | Opel Astra | 41.561 |
Cehia | Skoda Octavia | Skoda Fabia | Skoda Superb | 173.282 |
Coreea de Sud | Hyundai Avante | Kia Morning | Hyundai Grandeur | 1.484.082 |
Columbia | Chevrolet Aveo | Renault Sandero | Chevrolet Spark GT | 324.570 |
Danemarca | Chevrolet Spark | Toyota Aygo | VW Passat | 169.974 |
Egipt | Hyundai Verna | Chevrolet TFR | Chevrolet Lanos | n/a |
Elveţia | VW Golf | Skoda Octavia | VW Polo | 318.358 |
Emiratele Arabe Unite | Toyota Corolla | Toyota Hilux | Toyota Land Cruiser | 243.582 |
Estonia | Skoda Octavia | Nissan Qashqai | Toyota Avensis | 17.049 |
Finlanda | Skoda Octavia | VW Golf | Toyota Avensis | 124.477 |
Franţa | Renault Clio | Peugeot 207 | Citroen C3 | 2.204.065 |
Germania | VW Golf | VW Passat | VW Polo | 3.173.634 |
Grecia | Opel Corsa | Toyota Yaris | VW Polo | 97.669 |
India | Maruti Alto | Maruti Wagon R | Hyundai i10 | 2.309.874 |
Indonezia | Toyota Avanza | Daihatsu Xenia | Toyota Innova | 894.180 |
Iran | Saipa Pride | Peugeot 405 | Peugeot 206 | n/a |
Irlanda | Ford Focus | VW Golf | Toyota Avensis | 88.875 |
Islanda | Skoda Octavia | Suzuki Grand Vitara | VW Polo | 5.034 |
Italia | Fiat Punto | Fiat Panda | Ford Fiesta | 1.757.649 |
Japonia | Toyota Prius | Honda Fit | Toyota Vitz | 2.689.074 |
Kuwait | Toyota Prado | Toyota Hilux | Toyota Camry | 112.569 |
Letonia | VW Golf | VW Passat | VW Tiguan | 8.849 |
Lituania | Nissan Qashqai | Fiat 500 | Peugeot 3008 | 15.058 |
Malaezia | Perodua Myvi | Proton Saga | Perodua Viva | n/a |
Mexic | VW Clasico | Nissan Tsuru | Nissan Tiida | 905.886 |
Marea Britanie | Ford Fiesta | Ford Focus | Vauxall (Opel) Corsa | 1.941.253 |
Maroc | Dacia Logan | Renault Kangoo | Dacia Sandero | n/a |
Noua Zeelandă | Toyota Corolla | Toyota Hilux | Suzuki Swift | 84.640 |
Norvegia | VW Golf | VW Passat | Ford Focus | 138.345 |
Olanda | VW Polo | Renault Twingo | Peugeot 107 | 555.920 |
Oman | Toyota Land Cruiser | Toyota Hilux | Toyota Land Cruiser pick-up | 168.789 |
Pakistan | Toyota Corolla | Suzuki Mehran | Suzuki Bolan | 160.342 |
Polonia | Skoda Octavia | Opel Astra | Skoda Fabia | n/a |
Portugalia | Renault Megane | Seat Ibiza | Renault Clio | 153.433 |
Qatar | Toyota Land Cruiser | Toyota Hilux | Nissan D22 | 62.346 |
România | Dacia Logan | Skoda Octavia | Dacia Duster | 81.709 |
Rusia | Lada Kalina | Lada Priora | Lada Samara | 2.653.408 |
Slovacia | Skoda Octavia | Skoda Fabia | Kia Sportage | 68.203 |
Slovenia | Renault Clio | Renault Megane | VW Polo | 58.417 |
Spania | Seat Ibiza | Nissan Qashqai | Renault Megane | 809.948 |
SUA | Ford F-Series | Chevrolet Silverado | Toyota Camry | 12.778.171 |
Suedia | Volvo V70 | VW Passat | VW Golf | 304.801 |
Turcia | Renault Symbol | Fiat Linea | Renault Fluence | n/a |
Ungaria | Skoda Octavia | Opel Astra | Ford Focus | 56.527 |
Venezuela | Chevrolet Aveo | Ford Fiesta | Ford F350 | 120.689 |
Vietnam | Kia Morning | Toyota Corolla | Toyota Innova | 110.938 |
Draga redactor sef Mircea Mester , eu vad bine ca in Iran se vinde Peugeot 405?? Sigur e scris corect? Daca nu ma insel Peugeot 405 eu un model care a fost scos din productie de mai mult de 10 ani. Apoi alta intrebare daca imi permiti domnule Mester , in Brazilia pe primul loc e VW Gol?? Cum adica Gol? Poate vroiati sa scrieti Golf?