REPORTAJ: Am văzut noul Skoda Rapid în avanpremieră mondială

Publicat vineri, 08.06.2012 10:43 de Sebastian Toma

Skoda ne-a invitat la centrul său de design din Cehia pentru o prezentare exclusivă a lui Rapid, sedanul compact încadrat între Fabia şi Octavia. Cu excepţia celor care l-au construit, am fost primii care au văzut noul model. Nu am avut voie să-l fotografiem, dar vi-l "povestim" în rândurile următoare cu ajutorul unor schiţe nou-nouţe.

Skoda ne-a invitat în biroul său de design din Mlada Boleslav, locul în care şi-a desenat toate modelele construite vreodată. Spre deosebire de vizitele "obişnuite" la centrele de design ale constructorilor de automobile, Skoda ne-a prezentat o parte din echipa sa de design şi noua lor creaţie – Skoda Rapid.

Cu excepţia echipei Skoda, am fost primii care au văzut noul model al cehilor, dar experienţa inedită a venit cu un preţ – nu am putut să-l fotografiem pe Rapid şi nici nu vom avea imagini cu versiunea de serie a acestuia. În schimb, am avut oportunitatea de a vedea un model de producţie cu câteva săptămâni înainte de dezvelirea acestuia. Mai mult decât atât, ne-am urcat la bordul lui Skoda Rapid şi i-am "probat" interiorul, aflat încă în versiunea de preserie.

CUM SE DESENEAZĂ UN MODEL LA SKODA

Vremea desenării schiţelor pe şerveţele a apus, ne spun cu seninătate designerii Skoda. Acum, procesul de design este calculat, iar procesul este împărţit în cinci etape: Iniţiativă, Cercetare, Soluţie, Transfer şi Modelare. Sună simplu? Doar când ne explică Jozef Kaban, şeful departamentului de design de la Skoda. Nu-i deloc simplu, procesul de design al unui model nou necesitând aproape patru ani. Întregul proces implică aproximativ 70 de angajaţi, care trebuie să gândească destinaţia modelului, aspectul interior şi exterior, clienţii ţintă şi modul în care totul va fi transformat în realitate. În cadrul departamentului de design de la Skoda lucrează aproape 100 de persoane, iar designerii constituie 20 de naţionalităţi, un element de care sunt foarte mândri cehii, în frunte cu designerul lor şef.

 

Ce este interesant la acest proces este că designerii Skoda apelează la un amestec între lumea digitală şi metodele tradiţionale de design, folosind în continuare schiţe pe hârtie şi modele de lut, pe care le transferă în format digital şi le prelucrează mai departe, până când modelul ajunge în versiunea finală. Prelucrarea modelelor din lut se face atât manual, cât şi cu ajutorul roboţilor, iar procesul poate fi repetat ori de câte ori designerii consideră că trebuie să "vadă" o schimbare în lumina zilei, nu pe un display rece.

DESIGNERII ŞI INGINERII SUNT EGALI LA DEZVOLTAREA UNUI MODEL NOU

Jozef Kaban spune că fiecare şedinţă în care discută elemente de design cu inginerii este ca o bătălie. "Nu poţi să ieşi câştigător din toate. Uneori pleci din sala de şedinte cu capul plecat că nu ţi s-a dat ţie dreptate, alteori pleci trumfător", completează designerul şef de la Skoda. Fiecare participant la şedintele respective are o responsabilitate: siguranţă, reducerea masei, performanţă, design, confort, performanţe frânare, răcirea motorului, etc.

Pentru ca totul să iasă aşa cum trebuie, fiecare reprezentant trebuie să facă un compromis, fie că vorbim de o maşină cu un aspect mai "cuminte", sau de modul în care va fi împărţit spaţiul între pasageri şi portbagaj. "În urma acestor mici concesii, produsul finit trebuie să fie perfect" explică Jozef Kaban, designerul şef al proiectelor Volkswagen Lupo, Seat Arosa şi Bugatti Veyron, actual şef al departamentului de design al Skoda.

INTERVIU CU JOZEF KABAN, OMUL DIN SPATELE LUI SKODA RAPID, LUPO ŞI VEYRON

AUTOMARKET: Când desenaţi un model nou, mai faceţi schiţe pe hârtie sau pe şerveţele, sau totul se petrece în faţa unui monitor?
JOZEF KABAN:
Designerii noştri poartă la ei un pix şi un carneţel, în care îşi pot trece ideile. Uneori, se întâmplă să fii la un restaurant şi să îţi vină o idee bună, aşa că vei cere o coală de hârtie ca să cumva să o uiţi. Schiţele pe şerveţele nu se mai fac, deoarece ai nevoie de un şerveţel aparte şi de un instrument de scris potrivit ca să desenezi aşa cum ţi-ai dori. Sunt unele lucruri pe care nu le poţi vedea pe monitorul unui ecran, la fel cum sunt linii pe care nu le poţi repeta "de mână" cu uşurinţă. De aceea amestecăm metodele de design "tradiţionale" cu cele moderne.

Cum credeţi că este marca Skoda în raport cu Dacia şi Rapid în raport cu viitorul Logan?
Este complet diferită, au o poveste frumoasă, dar a noastră (n.r. povestea) este şi mai frumoasă. Înainte să începem să vorbim despre alte mărci, despre modelele altor mărci sau despre clienţii altor mărci, fie că vorbim pozitiv sau negativ sau analizăm, este important să ne concentrăm pe marca noastră, pe clienţii noştri, pe ceea ce putem oferi noi şi să vedem ce putem oferi noi în plus faţă de alţii înainte să criticăm produsul altui constructor. Cea mai bună soluţie, pentru un individ, este să rezolve singur problemele, în loc să critice munca altora. Dacă avem ceva mai bun de oferit, avem la dispoziţie toate mijloacele necesare, avem posibilitatea şi avem capacitatea să-l producem în mai multe exemplare, atunci vom face acest lucru. Fiecare maşină pe care o vinzi este ca un ambasador al mărcii, iar eu apreciez când arată bine (n.r. un automobil), deoarece un produs care "vorbeşte" este mai uşor de vândut, fie că îl vând eu sau altcineva.

Se întâmplă ca unele modele din Grupul Volkswagen să arate aproape la fel, cum trataţi această problemă?
Încercăm să dezvoltăm propria noastră filozofie şi să mergem pe propriul nostru drum. În cazul în care drumul nostru se intersectează cu cel al altor mărci, noi vom încerca să ne menţinem cursul şi să rămânem lipiţi de valorile noastre. Nu încercăm să facem Audi, iar Audi nu are nicio problemă cu ce facem noi, noi doar încercăm să facem maşini cât mai bune, cu o calitate cât mai bună, iar noi ne străduim să oferim cele mai bune lucruri în toate departamentele, indiferent de preţ, iar exemplu este segmentul mic. Pe lângă faptul că Dl. Winterkorn nu ar permite niciodată aşa ceva, nu avem finisaje proaste în segmentul mic şi nici un design anost, deşi preţul ar putea spune aşa ceva. Nu vrem să ne păcălim clienţii cu preţul, ci vrem să le oferim cel mai bun lucru posibil contra sumei respective.

Marca Skoda se mândreşte cu o trăsătură definitorie a posteriorului, forma din interiorul stopurilor. Aţi spus că aceasta seamănă cu litera C şi că va fi folosită pe toate modelele viitoare. Ce semnifică această literă pentru Skoda şi de ce este aşa de importantă?
După cum aţi observat, nu există litera C în "Skoda", dar design-ul în sine nu este conturat după o literă, ci după o formă care seamănă cu un "C". Astfel, în stânga avem litera C, dar în dreapta avem litera C întoarsă, care nu mai înseamnă nimic. Împreună, cele două forme pe care le vedeţi în stopuri pe timpul nopţii generează o siluetă uşor de recunoscut, care este deja asociată cu marca, şi completează design-ul spatelui. Când mergeţi noaptea pe autostradă sau pe şosea, uitaţi-vă la luminile de poziţie ale maşinilor din faţă. Ce vă transmit acele forme?

Rapid va primi alte versiuni de caroserie în viitor, sau va rămâne o berlină?
Vom avea o altă maşină care va fi prezentă în acest loc (n.r. studioul de design), pentru că este important să ne întărim prezenţa în acest spectru. Dar veţi afla mai multe despre acest lucru anul viitor. Încercăm să creem o bază sănătoasă pentru viitoarea creştere a mărcii. Octavia este deja un model puternic, iar noi îl vom dezvolta şi mai mult, iar Fabia este pe care să facă un mare pas înainte. Nu foarte târziu, va exista şi spaţiu pentru aceste modele

Modelele Skoda au devenit din ce în ce mai frumoase în ultimii ani. Iniţial erau modeste, dar îndrăzneala lor a crescut de la un model la altul. În ritmul acesta, veţi face maşini mai atractive decât Seat în viitor. Credeţi că este posibil?
Hmm..Dificil de spus, Seat are propria lor sa filozofie, propriile sale modele, iar noi încercăm să ne facem propria noastră strategie şi propriul nostru drum. Cred că totul se rezumă la filozofie, aşadar încercăm să ridicăm maşinile cât mai mult din punct de vedere estetic, chiar şi tehnic, deoarece vrem o evoluţie a gamei, iar această evoluţie ar putea fi accelerată în viitor. În zilele noastre, nu vrei doar să arăţi ca te simţi bine în maşină, ci vrei să şi arăţi bine la volanul ei, aşa că nu putem să vindem maşini urâte.

 

FILOZOFIA LUI SKODA RAPID

Skoda Rapid reprezintă intepretarea cehă a noului Seat Toledo şi primul model Skoda care aplică noua filozofie de design a mărcii. Până la nivelul blocurilor optice faţă şi spate, Rapid şi Toledo împart caroseria. Destinaţia lui Skoda Rapid este cunoscută de mai multe luni, modelul urmând să umple spaţiul dintre Fabia şi viitoarea Octavia. Fratele de platformă al lui Rapid are o lungime de 4.480 milimetri şi un ampatament de 2.600 milimetri, iar una dintre caracteristicile cheie ale lui Toledo, comune cu Rapid, este spaţiul interior generos.

 

Ne-am urcat la bordul lui Rapid, al cărui interior era încă în versiunea pre-serie, cu materiale care nu vor ajunge pe versiunea oferită publicului, şi am descoperit un model foarte spaţios. După modelul lui Skoda Superb, noul Rapid oferă un nivel de spaţiu comparabil cu clasa superioară, fără să aibă dimensiuni exterioare exagerate. Spre comparaţie, Volkswagen Jetta are o lungime de de 4.644 milimetri şi un ampatament de 2.651 milimetri.

SPAŢIUL, ELEMENTUL DEFINITOR AL INTERIORULUI LUI RAPID

Primul lucru pe care l-am observat odată ce am urcat la bordul lui Skoda Rapid a fost spaţiul pus la dispoziţie. Ştiam deja că trebuia să facem abstracţie de materialele folosite la interior, modelul de serie promiţând elemente de calitate superioară şi cu finisaje îmbunătăţite, aşa că ne-am concentrat pe forme şi dimensiuni. Cu scaunul şoferului coborât la nivelul maxim, aveam lăţimea unei palme până la materialul textil care acoperă plafonul, în timp ce locurile din spate ofereau acelaşi lucru, fără ca genunchii să se atingă de scaunul din faţă ajustat pentru un şofer cu o înălţime de 180 centimetri.

Pasagerul care ocupă locul de la mijlocul banchetei din spate nu va avea la dispoziţie la fel de mult spaţiu precum "vecinii" săi, dar asta nu înseamnă că îşi va fixa genunchii în scaunele din faţă pe tot parcursul călătoriei. Chiar şi torpedoul este spaţios, singura excepţie la capitolul spaţiu interior fiind cotiera şoferului, care nu mai are loc de scaune pentru a se desfăşura pe lăţime, fiind doar alungită şi reglabilă. Din moment ce fratele său iberic anunţa un portbagaj de peste 500 de litri, ne aşteptam la ceva şi mai mare de la Skoda, iar cehii nu ne-au dezamăgit. Din contră, portbagajul lui Rapid este foarte mare, trecând de 550 de litri, iar deschiderea sa amplă îţi permite un acces facil la fiecare "colţişor" de portbagaj. Sistemul de ancorare a plaselor, compus dintr-un set de cârlige montate pe pereţii laterali ai portbagajului, este prezent şi pe Rapid, în spiritul practic al mărcii din Mlada Boleslav.

EXTERIORUL LUI RAPID ESTE APROPIAT DE CONCEPTUL MISSION L

În timp ce exteriorul lui Rapid a preluat numeroase elemente de la conceptul Vision L, interiorul a fost temperat semnificativ, aşa cum este cazul multor concepte transformate ulterior în modele de serie. Volanul lui Skoda Rapid a renunţat la linia cromată găsită pe alte modele Skoda, forma sa fiind preluată direct de la conceptul Vision L. În materie de design, numărul de elemente diferite de concept este ceva mai mare faţă de exterior, fiind preferate suprafeţele cu finisaj mat în locul elementelor din sticlă prezente pe concept, iar ceasurile de bord şi blocul de lumini sunt mai apropiate de ceea ce găsim în mod normal în gama Skoda.

Nivelul de echipare mediu, expus la centrul de design Skoda, prezintă şi un sistem multimedia cu un afişaj de dimensiuni generoase pentru acest segment, interfaţa acestuia fiind preluată direct de la modelele mai mari din gama Skoda. Făcând abstracţie de culorile folosite, de ceasurile de bord şi de lipsa butoanelor de la afişajul multimedia, interiorul de serie al lui Skoda Rapid arată la fel ca habitaclul din imaginea de mai sus.

SKODA RAPID ŞI MISSION L – CE S-A PIERDUT DE LA CONCEPT LA SERIE

Toţi constructorii de automobile desenează concepte, unele fiind ceva mai futuriste decât altele. Pragmatici de fel, cei de la Skoda au creat un concept apropiat de realitate din multe privinţe, elementele fanteziste ale acestuia fiind minore. Spre exemplu, plafonul transparent al conceptului nu îşi va face niciodată loc pe versiunea de serie, în timp ce jantele imense prefigurate de unele schiţe oficiale nu îl vor prinde pe Rapid decât dacă acesta trece prin atelierul unui tuner excentric. Modificările în vederea producţiei au vizat schimbarea blocurilor optice, cu toate că forma şi ideea lor a fost păstrată integral, după cum a fost cazul unor elemente de la interior. În mod inedit, montanţii B şi-au păstrat ornamentele cu finisaj "piano black", la fel ca la concept. Capacele oglinzilor au renunţat la finisajul cromat în favoarea unei vopsele în culoarea maşinii, dar forma lor nu s-a schimbat deloc faţă de concept. În ceea ce priveşte design-ul, Skoda a impresionat, conceptul arătos fiind transformat cu succes într-un model de serie cu un design reuşit.

 

În versiunea de serie, Rapid are mânere convenţionale pentru deschiderea portierelor, jante din aliaj şi oţel de dimensiuni "pământene", blocuri optice cu un fundal convenţional, stopuri fără LED-uri, dar care păstrează identitatea vizuală a mărcii, proiectoare convenţionale (fără lumini de zi cu LED) şi elemente obişnuite pe modelele de serie ale zilelor noastre, cum ar fi senzorii de parcare, suporţii pentru plăcuţele de înmatriculare şi altele. În cazul în care imaginaţia nu vă ajută prea mult, cei de la Skoda ne-au ajutat foarte mult în ultima perioadă cu o serie de imagini teaser, care prezintă elemente din noul lor model. Noi considerăm că Skoda Rapid este un model reuşit din punct de vedere estetic, mai ales pentru segmentul în care activează. Mai mult decât atât, Rapid pare să fie cel mai arătos model de serie creat vreodată de Skoda.

  • referitor la titlu..., vineri, 08.06.2012 10:47

    Vad doar niste desene, niste schite... desenele sunt intotdeauna exagerate fata de design-ul real

  • HTP, vineri, 08.06.2012 10:53

    "nu avem în segmentul mic nici un design anost" D-le JOZEF KABAN coborati din turnul de fildes. Majoritatea romanilor considera Skoda Fabia o masina anosta, ba chiar unii o vad oribila.

  • Unu, vineri, 08.06.2012 10:59

    Nu se prefigureaza niciun concurent pt Logan prin aceasta masina ... cu siguranta va fi mai scumpa decat Fabia si automat mult mai scumpa decat Loganel ... cu siguranta va avea acelasi "succes" ca fratele de concern Seat Exeo ... asa ca multi ani fericiti DACIA :D ...Am zis

  • un om, vineri, 08.06.2012 11:00

    Ideea lor de a nu face o masina anosta este Skoda Yeti, dar asta pentru ca sunt klingonieni si un frigider umblator cu 2 lanterne montate pe el e "adorabil"

  • Ionut.M, vineri, 08.06.2012 11:29

    4 ani pentru o masina...dar ce naiba fac, vin odata pe an la munca? Ferrari la sfarsitul anilor '60, in graba, au reusit sa termine o masina in 2-3 saptamani si nu aveau atat de multa tehnologie ca in ziua de azi dar la Skoda, unde trebuie sa faci o masina din dreptunghiuri le ia 4 ani...chiar daca le ia mai mult, o pot termina intr-un an, un an jumatate.

  • Andi, vineri, 08.06.2012 12:20

    Modelul se incadreaza intre Octavia si Fabia, deci acest Skoda Rapid este diferit fata de cel comercializat in India? Cel din India este facut pe platforma de VW Vento, deci un Polo in 4 usi. Orice ar zice lumea, cel din India este o Skoda Octavia intrata la apa....

  • Adrian, vineri, 08.06.2012 14:07

    Skoda asta Rapid da mai degraba ca o copie a lui Audi A4...nu atat exteriorul (priviti schita din lateral) cat mai mult interiorul. In interiorul grupului VAG si Skoda cat si Seat au inceput sa scoata asa zise replici ale modelelor Audi...vezi si Seat Exeo.

  • Mihai, vineri, 08.06.2012 14:35

    Oricum e o struto-camila...oglinzile sunt luate de la Passat...spatele de A4/Jetta....material de studiu aveti in link... http://www.auto.cz/skoda-rapid-demaskovana-zatim-nejlepsich-fotkach-67367 Sau surprinsa in trafic din spate.. http://www.auto.cz/skoda-rapid-spy-67211

  • LauCalin, vineri, 08.06.2012 14:36

    Ionut, perioada de cand o masina ajunge de pe schite in showroom este cam de 4 ani. Asta e valabil pentru o mare parte din producatori. Evident perioada poate creste la masini exclusiviste, de exemplu la masini precum Rolls Royce Phantom sau Bentley Mulsanne perioada a fost cam de 6 ani. Daca nu ma insel si Dacia a lucrat si inca lucreaza la Logan 2 tot de vreo 4 ani. :)

  • dan, vineri, 08.06.2012 14:43

    Nu inteleg de ce mai deseneaza si mai cheltuie bani aiurea cu schite si design nou, cand toata lumea stie ca v-a fi o Jetta cu alta sigla. Acelasi interior, exterior si motor.

  • taz, vineri, 08.06.2012 14:48

    acest Rapid va inlocui actuala Octavia iar Octavia va fi inlocuita de un model nou acum Octavia nu mai poate creste dar Rapid vine ca o versiune mai mica si mai ieftina, dar care in 5-6 ani va ajunge la aceleasi dimensiuni si specificati ca actuala Octavia ce vor ei sa faca e sa prelungeasca platforma Octaviei dar in acelas timp sa scoata un model nou care sa nu concureze Octavia, e simplu daca te gandesti la parte financiara, totul se invarte in jurul banului si al profitului, nu mai exista idealuri in industie de foarte mult timp

  • RAS, vineri, 08.06.2012 15:11

    nu e nimic de facut cu skoda, a fost urata dintotdeauna pentru ca sunt de mentalitate rigida si limitata popoarele din zona aceea. nu e nici o deosebire intre wv si skoda, parca ar incerca sa nu copie integral wv si se chinuie sa faca liniile un pic diferite. nu ajunge ca produsul sa fie de calitate, e nevoie de caracter. p.s. de-ar merge un pic pe la italieni ar avea ceva sanse sa-si mai dezmorteasca creativitatea...

  • Jean Luc, vineri, 08.06.2012 16:37

    VW, Skoda, Seat - identice !!!, intr-adevar se observa o diferenta, VW, este mai elegant, il desoebesti...dar in general aceleasi forme Toledo - Rapid aproape aceeasi masina identica, ca mici artifici de o minima deosebire mai putin conteaza , avand in vedere ca sunt marci DIFERITE !!!, nu inteleg de ce nu scot noul Leon, cei de la SEAT, ce le ia asa mult????, Seat ar fi trebuit sa fie Auto Emocion, in schimb pauza ...:-(, bn ca Alfa Romeo inca n-a fost cumparata de Matrioska Group, iar de acest Rapid ce sa mai vorbim ...Dacia care este Dacia ( low-cost maxim ) si ofera un design fff distinct intre modelele sale prin comparatie

  • sandman, sâmbătă, 09.06.2012 14:11

    frumoasa masina. asteptam si noul Seat Toledo care e pe aceeasi platforma cu Skoda Rapid

  • ALBERT EINSTEIN, sâmbătă, 09.06.2012 17:02

    nu-i o idee rea

  • mda, sâmbătă, 09.06.2012 21:13

    sandman e spalat pe creier! si ra--t pe bat daca scoteau, tot spunea ca-i gustos

  • c.norris, duminică, 10.06.2012 10:51

    seat exeo e copie audi a4

  • gigel, marţi, 12.06.2012 14:22

    La ce mai angajeaza oameni ???? se pare ca au bani de copiatoare.... sa vb cu aia de la Canon, ptr un copiator smecher... si au rezolvat toata prob dezvoltarii auto...