Grosjean va fi penalizat cu cinci poziţii pe grila din Germania
Romain Grosjean va fi penalizat cu cinci poziţii pe grila de start a Marelui Premiu al Germaniei după ce echipa i-a înlocuit cutia de viteze.
Speranţele lui Romain Grosjean de a reveni pe podiumul de premiere cu ocazia Marelui Premiu al Germaniei de la sfârşitul acestei săptămâni au scăzut după ce Lotus a anunţat că francezul va fi nevoit să suporte o penalizare de cinci poziţii.
Motivul este reprezentat de decizia departamentului tehnic de a înlocui cutia de viteze a monopostului pilotat de francez, ca urmare a unei defecţiuni apărute chiar în ultimul tur al cursei de la Silverstone, pe care a încheiat-o pe locul şase.
"A fost o problemă la cutia de viteze şi am fost norocoşi că Grosjean nu a avut problema mai devreme în timpul cursei. Din păcate pentru Grosjean, asta înseamnă că va avea o penalizare de cinci poziţii pe grila la Hockenheim, dar a arătat la Silverstone că asta nu-l va opri să concureze la vârf", a declarat James Allison, directorul tehnic al echipei Lotus.
Oficialul echipei britanice consideră însă că Lotus are potenţialul de a ocupa una dintre primele două linii ale grilei de start, element care l-ar ajuta implicit pe Grosjean să obţină un rezultat bun în cursă în ciuda penalizării pe grilă.
"Dacă ne uităm la cum am concurat în ultima sesiune de antrenamente de la Silverstone, bănuiesc că am fi fost în luptă pentru prima linie a grilei, pentru a doua linie cu siguranţă. Aşa că într-o sesiune de calificări pe ploaie, nu cred că putem trage concluzii. Totuşi, facem progrese în calificări şi vom fi în lupta pentru primele două linii ale grilei la Hockenheim", a mai precizat el.
Via Lotus
Pai la ora actuala,se pare ca Red Bull si Lotus sunt de departe cele mai bune masini in calificari,in conditii normale,adica fara ploaie sau alte chestii de gen. Deci nu vad care e problema.Va obtine puncte,daca nu chiar podium,aia e clar.