Aston Martin are un nou proprietar: compania italiană InvestIndustrial

Publicat vineri, 07.12.2012 15:42 de Bogdan Mirică

Compania italiană InvestIndustrial a devenit acţionar majoritar în cadrul Aston Martin. Kuweitienii de la Investment Dar, fostul proprietar al constructorului auto, păstrează în continuare o participaţie importantă.

Incertitudinea privind viitorul constructorului britanic Aston Martin a luat sfârşit. Într-un comunicat emis astăzi, consorţiul din Kuweit, Investment Dar, deţinător al pachetului majoritar de acţiuni în cadrul Aston, a anunţat că a reuşit să ajungă la o înţelegere cu unul dintre ofertanţii săi.

Se pare că duelul dintre Mahindra şi InvestIndustrial a fost câştigat de aceştia din urmă, compania italiană reuşind să vină cu cea mai bună ofertă. Deşi, iniţial, Investment Dar ceruse 800 de milioane de euro pentru pachetul său majoritar de acţiuni, se pare că firma din Orient a acceptat o soluţie de compromis.

Potrivit comunicatului oficial, InvestIndustrial a plătit 150 de milioane de lire, echivalentul a 185 de milioane de euro, pentru o extindere de capital şi o cotă de 37.5% din participaţia companiei, devenind astfel acţionar majoritar.

În aceste condiţii, consorţiul din Kuweit îşi păstrează în continuare o participaţie importantă în cadrul constructorului de nişă şi are planuri mari pentru viitor. InvestIndustrial şi Investment Dar vor ajuta Aston Martin să investească peste 500 de milioane de lire în dezvoltarea de noi tehnologii şi programe în următorii ani.

Vânzarea pachetului de acţiuni nu va afecta activitatea companiei. Sediul oficial va rămâne la Gaydon, Warwickshire, acolo unde lucrează în prezent 1600 de angajaţi.

InvestIndustrial este o companie italiană, deţinută de familia Bonomi, cunoscută în industria auto după ce a achiziţionat Ducati în 2006. Constructorul italian de motociclete a fost mai apoi vândut Audi în luna aprilie a acestui an, pentru suma de 860 de milioane de euro.

via newspress (înreg.)

  • f, vineri, 07.12.2012 16:45

    foarte bine!!! este trist ca multe companii auto uriase din europa sunt cumparate mai nou de chinezi si indieni....