Tesla Model S costă 71.400 de euro în Europa

Publicat vineri, 21.12.2012 16:18 de Bogdan Mirică

Tesla a anunţat oficial lansarea electricului Model S în Europa. Modelul americanilor va avea un preţ de pornire de 71.400 de euro pe piaţa din Germania.

Tesla a demarat ofensiva sa europeană cu noul Model S, sedanul electric în care americanii îşi pun mari speranţe, aşteptând vânzări mai mari decât cele ale roadsterului.

Constructorul de peste Ocean a anunţat că va vinde pe Bătrânul Continent doar versiunile superioare ale sedanului, alimentate de baterii cu 60 kWh şi 85 kWh. Aceasta din urmă va garanta o autonomie de 300 de mile, echivalentul a 480 de kilometri, similară unui automobil cu propulsie convenţională.

În Germania, preţul de bază pentru un Model S cu baterie de 60 kWh este de 71.400 de euro, însă nivelul superior de echipare Signature Performance poate ajunge chiar şi la 109.150 de euro. Ca o comparaţie, pe piaţa din Statele Unite, versiunea de 60 kWh costă 67.400 de dolari.

George Blankenship, vice-preşedintele departamentului de vânzări globale, susţine că diferenţa dintre preţul european şi cel nord-american vine din includerea TVA-ului regional, cumulată cu livrarea de la uzina Tesla din California şi cu modificările aduse maşinii pentru a îndeplini normele locale.

Blankenship a declarat: ”Scopul nostru este să facem acelaşi nivel al profitului pe fiecare exemplar, indiferent de piaţa mondială pe care se vinde.”

Tesla plănuieşte să producă 20.000 de unităţi Model S în anul care vine şi să lanseze pe piaţă SUV-ul electric Model X în 2014.

via automotivenews (înreg.)

  • zarnesteanu, vineri, 21.12.2012 20:20

    O masina de exceptie mai mult decat binevenita intr-o Europa aglomerata pana la refuz si super poluata. O mostra de tehnologie americana de ultima ora pe stradutele clasice ale batranului continent mi se par o combinatie cat se poate de reusita. Poluare zero, zgomot imperceptibil si cum spun englezii, un "sense of occasion" neegalat sunt atribute care ii dau sanse foarte mari sa intre in lumea buna din Vest. Ii tin pumnii.

  • ftyjdty, vineri, 21.12.2012 20:46

    pai asa din avion e un pret cu 30% mai mare in europa...cica tva +transport+modificari....fara sa fiu informat,sua nu are tva?..daca da mai ramine transport+modificari (aici inseamna ca nu stiu sa fie rentabili daca adauga 30% peste pretul din sua)...in orice caz eu sint dezamagit de pret,mai ales ca ziceau ca au in plan un auto la juma de pret...deci juma de pret acolo inseamna aici un pret ametitor....da sa nu fim dezamagiti ..tocmai stapinii de sclavi au ridicat pretul energiei electrice cu 10 %....

  • kumite, vineri, 21.12.2012 21:37

    Pare curios,dar USA nu are TVA!

  • ewrgtwergwer, duminică, 23.12.2012 19:31

    ok ....atunci daca sua nu are tva ....ma duc in sua!!!!!!!!!!!!!.....yeeeeeeeeeahhhhhhhhhhhh....da astia cu ce-si tin sclavii"legati de glie" daca nu au tva????????

  • AndreiRN, miercuri, 26.12.2012 18:20

    SUA este o federatie de state si fiecare isi are sau nu TVA-ul considerat de ei necesar. Sunt state unde este ZERO si state unde este 8.5%. Europa este foarte birocratica si are impozite chiar ridicol cateodata. Oricum este o masina frumoasa si buna si un pas in viitorul electic.