Director resurse umane Renault România: "Fiecare zi de protest la Mioveni afectează PIB-ul României"
Radu Mavrodin, directorul de resurse umane al Renault pentru regiunea România şi Euromed, a declarat că fiecare zi de protest la Mioveni costă constructorul 20 de milioane de euro la nivelul cifrei de afaceri.
Radu Mavrodin, director de resurse umane pentru România şi regiunea Euromed Africa în cadrul Grupului Renault, a declarat în cadrul unei întâlniri cu presa la Piteşti că fiecare zi de grevă la Dacia afectează România. Potrivit lui Mavrodin, protestul spontan derulat la uzina din Mioveni în data de 20 martie 2013
Contractul colectiv de muncă a salariaţilor uzinei din Mioveni va expira pe 6 aprilie, iar semnarea unui nou contract ar putea fi amânată în cazul în care sindicaliştii şi reprezentanţii constructorului nu vor ajunge la un acord. În cadrul evenimentului organizat la Piteşti, Radu Mavrodin a declarat că angajatorul, adică Grupul Renault, le-a oferit salariaţilor o creştere de 8 la sută a salariilor, pe care a calificat-o drept nemaiîntâlnită în contextul economic actual în această industrie. În 2012, angajaţii fabricii Dacia din Mioveni au avut un salariu mediu net situat în jurul valorii de 500 de euro, iar o creştere a salariului de bază cu opt procente s-ar simţi în cazul fiecărui salariat. Spre comparaţie, angajaţii fabricii Renault din Tanger au un salariu mediu de 250 de euro.
Reprezentantul Renault a reafirmat intenţiile constructorului francez de a investi în România, factorul social fiind un element cheie al uzinei argeşene. Altfel spus, automatizarea suplimentară a uzinei din Mioveni este întârziată pe cât posibil, pentru a evita concedierile masive care ar putea avea loc pe fondul unei asemenea măsuri. Spre comparaţie, uzina Renault din Tanger (Maroc), are un grad de automatizare superior. Însă, reprezentantul Renault spune că fabrica din Maroc şi uzina din Mioveni au potenţiale comparabile în viitorul apropiat.
Vestea bună, atât pentru România, cât şi pentru angajaţii din Mioveni, este că Grupul Renault nu intenţionează să-şi reducă efectivul la fabrica din judeţul Argeş şi că va continua investiţiile în ţara noastră. Mai mult decât atât, România este prima ţară după Franţa ca importanţă pentru concernul Renault, spune Radu Mavrodin, dat fiind gradul ridicat de integrare al furnizorilor, al centrelor de piese, al centrelor de testare şi dezvoltare, precum şi al centrelor tehnologice din România. Marocanii au doar un centru de formare, unde noii salariaţi trec printr-un program de instruire intensiv, care are costuri ridicate şi durează trei luni, în urma căruia aceştia devin lucrători de top pe posturile pe care se specializează. În timp ce cadenţa fabricii din Maroc este la ani distanţă de capacitatea maximă, fabrica Dacia din Mioveni lucrează la capacitate maximă şi doar pe comandă. În curând, fabrica Dacia va introduce în producţia de serie noul Logan MCV, model prezentat la Salonul Auto de la Geneva.
ce jigodie! cu ce texte vine!!! lasa tati pib-ul, da salarii cum trevuie la oameni! asa ati imbrobodit si prostii de la mediu ca va retrageti si au pus astia botul modificand pentru e3 si e4 diesel.... niste jigodii astia de la dacia, o spun cu simt de raspundere. vlad din pitesti