Porsche Macan: două noi imagini-teaser şi informaţii despre motorizări
Peste o lună vom vedea la faţă în fotografii oficiale noul Porsche Macan. Până atunci, SUV-ul compact al celor de la Porsche ni se dezvăluie în două noi fotografii-teaser.
În aşteptarea debutului oficial al lui Porsche Macan, SUV-ul compact care va debuta oficial la Salonul Auto de la Los Angeles în luna noiembrie, constructorul german ne prezintă alte două imagini-teaser ale modelului său. Al doilea SUV din gama Porsche va fi disponibil la vânzare în primăvara anului viitor, iar Porsche are planuti enorme în ceea ce priveşte vânzările şi performanţele dinamice ale maşinii.
Dezvoltat pe o platformă derivată din cea a lui Q5 însă modificată pentru ca produsul finit să se ridice la nivelul de dinamism cerut de istoria Porsche, noul Macan va prelua multe dintre elementele estetice care au transformat Cayenne în cel mai vândut model Porsche al ultimilor ani, astfel că abordarea estetică le va părea fanilor mărcii una foarte familară.
La nivelul motorizărilor, noul Porsche Macan se va baza pe două unităţi pe benzină şi pe un diesel. Vorbim în primul rând de un V6 supraalimentat de 3.0 litri care dezvoltă 335 de cai şi 450 Nm şi de V6 turbo de 3.6 litri ale cărui cifre sunt interesante: 395 CP şi 450 Nm. Iubitorii dieselului se vor baza pe motorul care va deveni cel mai probabil best seller-ul absolut al gamei, un V6 de 3.0 litri care dezvoltă 254 de cai şi 580 Nm. Mai mult, există voci care anunţă apariţia ulterioară pe Macan a unor motoare cu patru cilindri, (2.0 turbo pe benzină şi 2.0 turbodiesel), acestea urmând să transforme SUV-ul compact al germanilor în primul model din ultimii 18 ani care beneficiază de un motor cu această arhitectură. Normal Porsche va pune la dispoziţia clienţilor cutia PDK cu şapte trepte pe care o ştim deja de pe fratele mai mare Cayenne.
Şefii constructorului şvab se aşteaptă la o creştere substanţială a vânzărilor după lansarea lui Macan, astfel că principala ţintă a celor de la Porsche este creşterea profiturilor în cursul anului viitor. "Mă aştept ca veniturile celor de la Porschce să crească anul viitor. Iar Macan va fi cheia acestei creşteri în 2014, mai ales în a doua jumătate a anului. În plus, gama 911 va ajunge şi ea în vârf de formă", susţine Daniel Schwarz, analist al Commerzbank AG, citat de Bloomberg.
Pentru dezvoltarea noului Macan, Porsche a investit 500 de milioane de euro la fabrica proprie din Leipzig, acolo unde începând cu această toamnă va exista o nouă linie de producţie. La uzina din estul Germaniei se produc la această oră Panamera şi Cayenne, iar pentru adăugarea lui Macan în lista de modele fabricate va fi nevoie de 1500 de angajaţi adiţionali.
nu este o greseala oare: atat motorul de 3.0 cat si cel de 3.6 , ambele turbo, au acelasi cuplu: 450 nm?