BMW are comenzi pentru producţia pe un an a lui i8

Publicat luni, 25.11.2013 17:32 de Sebastian Toma

BMW a înregistrat comenzi peste aşteptări pentru modelul i8, producţia pentru un an fiind deja rezervată de clienţii mărcii din Munchen.

BMW a anunţat că producţia pe un an a lui i8 a fost rezervată deja de clienţii săi. Anunţul făcut de Ian Robertson, şeful departamentului de vânzări al BMW, a venit după ce reprezentantul BMW a confirmat faptul că au înregistrat 10.000 de comenzi pentru i3, primul lor model electric. Spre deosebire de anunţul legat de i3, cei de la BMW nu au precizat câte unităţi i8 vor produce într-un an şi câte unităţi au fost deja comandate.

Versiunea de serie a lui BMW i8 a fost prezentată în urmă cu două luni la Salonul Auto de la Frankfurt. Pe piaţa din Germania, supercarul hibrid de la BMW are un preţ de pornire de 126.000 de euro. De dragul statisticii, vă spunem că, în Regatul Unit, i8 pleacă de la 99.125 lire sterline, pe când preţul de pornire pe piaţa din America de Nord este de 135.700 dolari. Încă de la început, cei de la BMW au spus că respectivele pieţe vor fi cele mai mari pentru noul i8, cu toate că îl vor vinde pe un total de 50 de pieţe. Din păcate, reprezentanţii BMW nu au putut să ne ofere şi un preţ de achiziţie pentru piaţa din România, pentru că nu a fost stabilit încă dacă acest model va fi oferit şi pe plaiurile mioritice, la fel cum este cazul şi fratelui său mai mic, i3.

Hendrik Wenders, managerul de produs al lui BMW i8, spune că BMW ţinteşte noul supercar hibrid înspre clienţii de sex masculin care se află în jurul vârstei de 35 de ani, au venituri mari şi sunt mereu la curent cu tehnologia. La fel ca în cazul lui i3, noul i8 va avea o strategie specială de vânzări şi va fi oferit în compania unor servicii nedisponibile clienţilor obişnuiţi de la BMW. Acestea servicii includ comercializarea online sau prin telefon, agentul de vânzări urmând să viziteze apoi clientul la domiciliu sau într-un loc ales de acesta pentru perfectarea trazacţiei. Un alt serviciu luat în calcul pentru BMW i8 se numeşte "360 Degree Electric". În traducere, posesorul unui BMW i8 poate oricând să împrumute un BMW Seria 5 pentru un weekend în vederea deplasării pe distanţe mai lungi.

Via Reuters

  • Scorpionu.negru, luni, 25.11.2013 18:39

    Unul din cele mai bune roadstere la un pret rezonabil. Am mers cu el si mi-a placut. Nu este cel mai bun din clasa lui dar raportat la calitate-performante-pret este numai bun.

  • dan_grc, luni, 25.11.2013 19:30

    Dupa ce-am citit primul comentariu mi-am zis ca este ceva in neregula, dupa ce m-am uitat la contul "scorpionului negru" mare surpriza, un cont facut chiar astazi cu 18 comentarii facute tot astazi copiate dupa cele ale adevaratului user, care este @Scorpionul.negru, cu "l", nu @Scorpionu. foarte buna incercare, cine sa fie oare?:)). Eu cred ca ti-a venit la service azi un i8 si te-ai urcat si tu putin in el, ce avea? Avea lantul sarit? Mai Robert mai:).

  • Cyrus, luni, 25.11.2013 20:21

    Nu inteleg pentru ce e acea gura de aer pe capota daca tot e electrica

  • Gigi, luni, 25.11.2013 20:59

    Cu adevarat fenomenali astia de la BMW. N-au vandut niciun model din i3 sau i8 si au deja cereri peste asteptari. Ce inseamna sa faci masini super fiabile si adevarate. Se comanda ca painea calda. Cea mai tare marca de pe Terra si luna si de peste tot.

  • vianu, luni, 25.11.2013 21:17

    @cyrus....Din cate stiu motoarele lui i8 totalizeaza aproximativ 95Kw. Sistemele de control sunt supuse unor conditii draconice....

  • zarnesteanu, luni, 25.11.2013 21:41

    Probabil cea mai faina masina electrica de pe piata la ora actuala. Un mare BRAVO pentru BMW.

  • Alex Seremer (BMW), luni, 25.11.2013 22:31

    Modelul e un plug-in hybrid, cu posibilitatea de a rula electric. Are motor cu ardere internă pentru puntea spate și motor electric pe față. Mașina funcționează ca o tractiune față, integrală și propulsie.

  • dan_grc, marţi, 26.11.2013 15:19

    Dupa ce ca sunt BOTA in domeniul automobilistic si paralel cu mecanica, mai sufar si de teoria ''desconspiratie''. Insa din greseala nu am ''desconspirat'' cum trebuie. Mintea imi joaca feste, iar acum am gresit nespus. Mai bine ma faceam naiba redactor poate nu mai eram atat de prostutz pe cat sunt acum. IMI CER SCUZE INCA ODATA.

  • tupi, marţi, 26.11.2013 15:41

    nu arata rau ....sa speram ca o sa si functioneze in orice conditii .... dupa treaba distractiva cu "poate să împrumute un BMW Seria 5 " as fi un pic ingrijorat pe ce dau 126.000 de euro

  • vianu, marţi, 26.11.2013 16:15

    "poate oricând să împrumute un BMW Seria 5 pentru un weekend în vederea deplasării pe distanţe mai lungi." ....banuiala ta n-are legatura cu indoiala ca i8 ar da rateuri si iti da o serie 5 la schimb.... si inca o chestiune...orice conditii....pai sunt fro' 2 ani de full-electrice si mai bine de 15 de hibrizi...nu am auzit sa fie probleme legate de conditiile climatice

  • tupi, miercuri, 27.11.2013 00:46

    full-electrice si hibrizi sunt de ceva timp .... dar nu bmw !!!!!. dar sa le uram succes ,ca doar sunt la inceput si ei.....