Mercedes-Benz C-Klasse: gama completă de motorizări

Publicat joi, 23.01.2014 19:05 de Sebastian Toma

Gama completă de motorizări a noului Mercedes-Benz C-Klasse a fost deconspirată de presa germană. În afară de AMG, există încă 10 motoare, versiuni cu tracţiune integrală şi chiar doi hibrizi.

Mercedes-Benz a prezentat noul C-Klasse la finele anului trecut, dar nemţi au fost zgârciţi în detalii. Până la lansarea efectivă a modelului ajuns la a patra generaţie, cei de la Mercedes-Benz Passion au obţinut lista completă de motorizări a lui C-Klasse. În baza acestei liste, putem observa prezenţa a doi hibrizi în gamă, dintre care unul este plug-in. O altă noutate în gama C-Klasse este un motor pe benzină cu şase cilindri în linie, unitatea de 3.0 litri asigurând 333 CP şi 480 Nm, totul cu un consum mediu de numai 7.8 litri la sută.

Mercedes C-Klasse - imagini şi informaţii oficiale

Versiunea de bază pleacă de la 116 CP, un diesel numit C180 BlueTEC, al cărui consum mediu este declarat la 3.8 litri la sută. Acesta nu este cel mai economic model din gamă, hibridul plug-in fiind campionul economiei, cu trei litri la sută consum mixt în ciclul NEDC, o valoarea impresionantă pentru un model de 211 CP şi 350 Nm.

Caroseria noului C-Klasse este realizată în proporţie de 24% din aluminiu şi are 13 configuraţii diferite de oţel. Este cu 70 kg mai uşoară decât generaţia precedentă.

Vârful gamei va fi denumit C63 AMG şi este aşteptat să primească un V8 twin-turbo de 4.0 litri. Performanţele acestuia sunt încă un secret, deoarece urmează să fie lansat în 2015 şi lista obţinută de cei de la Mercedes-Benz Passion. Respectiva motorizare este aşteptată să livreze între 450 şi 500 CP şi ar putea fi oferită în două niveluri de putere, standard şi Performance Pack.

Până atunci, cel mai puternic C-Klasse disponibil pe piaţă se numeste C400 4Matic, are tracţiune integrală şi 333 CP. Gama C-Klasse include mai multe versiuni 4Matic şi va beneficia şi de aportul unei transmisii 9G Tronic, care asigură nouă trepte de mers înainte

LISTĂ MOTORIZĂRI MERCEDES-BENZ C-KLASSE W205

Denumire comercială Carburant Putere (CP) Cuplu maxim (Nm) Consum mediu (l/100 km) Emisii CO2 (grame/km)
C180 BENZINĂ 156 250 5 116
C200 183 300 6.4 120
C200 4Matic 183 300 6.4 150
C300 238 370 6.3 143
C350 Plug-in Hybrid 211 350 3 n/a
C400 4Matic 333 480 7.8 178
C180 BlueTec DIESEL 116 250 3.8 104
C200 BlueTec 136 300 3.8 104
C220 BlueTec 170 400 4.0 103
C250 BlueTec 204 500 4.9 136
C250 BlueTec 4Matic 204 500 4.9 136
C300 BlueTec Hybrid 204 500 3.8 <100

Via WCF | Mercedes-BenzPassion

  • ics, joi, 23.01.2014 20:37

    impresionant, 3 litri consum la 211 cp si la clasa din care face parte.

  • Scrooge, joi, 23.01.2014 20:38

    va lipseste o coloana din tabel: cea cu numarul de centimetri cubi aferent fiecarei motorizari. Ok, multi vor spune "cum asa, nu le stii vazand indicii ?", dar totusi cred ca ar fi completat tabelul.

  • vianu, joi, 23.01.2014 20:56

    culmea e ca "indicii" nu ofera o informatie reala asupra capacitatii cilindrice

  • Scrooge, joi, 23.01.2014 21:02

    @vianu daca la mine facea referire comentariul tau, nu asta vroiam sa spun. "Acei care vor spune" ma gandeam ca sunt "coneseorii" care stiu ca cifra de 1 in fatza inseamna motorizari de 1.5-1.8 litri, cifra 2 cu 2.0(nou) si 2.2 litri, iar cifra 3 cu 3.0 litri. Daca am omis ceva astept corectii :), am scris fara sa dau search pe net :)

  • vianu, joi, 23.01.2014 21:25

    pai tocmai, nici macar coneseorii nu cred ca stiu (inca) echivalentul pentru ca Merc si-a cam schimbat denumirile C300 BlueTec Hybrid...nu are nici pe departe motor de 3L ci doar unul de 2L si da, ca fapt divers trebuia si a 7 a coloana.

  • Inexo-cuantic, joi, 23.01.2014 23:11

    Mercedes a cam bagat mana in foc prin construirea acestui nou model C -klass. Modelul cu pricina are o personalitate complet ''fada'' , clasicismul si filosofia au lasat'o de mult timp la o parte. Ei bine aici am tot respectul sa o spun ca fostul Jaguar X-Type il intrecea cu brio chiar si pe genartia de ''pe vremea lui'' .Stilul exterior subtil si senzual al fostului X-Type promitea manevrabilitate si dinamism cu un maxim de control, echilibru si aderenţa.Pe cand noul C -klass nu vad ca combina mai deloc calitatea manoperei caracteristica marcii Mercedes cu inovaţiile tehnologice ale acesteia. In schimb dau un plus inovatiilor aduse la interior acestui model care cu siguranta asigura noului Mercedes C- klass o experienta de conducere fara egal in această categorie de autovehicule. Sa auzim numai de bine !

  • Scorpionul.negru, vineri, 24.01.2014 01:50

    @Inexo-cuantic C class merge pe o linie moderna si eleganta. Tehnologic nu are rost sa vf. pt. ca se stie ca NU duce lipsa de ea. E poate cel mai sofisticat (in versiunea full) model din clasa lui. Jaguar din pacate nu are un model concurent cu el....pe viitor am inteles ca o sa produca unul. X-type e depasit total la orice capitol. Chiar daca imi place si el, nu se poate compara cu noul C class.

  • Scorpionul.negru, vineri, 24.01.2014 01:54

    Intre C class vechi si X-type as alege oricand Jaguar-ul. Dar noul C chiar arata bine si calitatea a crescut enorm fata de cele vechi.

  • Inexo-cuantic, vineri, 24.01.2014 02:02

    Comparatia facuta de mine era X-Type-ul cu C-ul vechi, fiindca acum stiam si eu ca Jaguar nu are concurent, dar in schimb are personalitate si originalitate fata de acest S ''baby'' . Cat despre C, intr-adevar chiar asa am afirmat si eu ca la interior este ''bogat in resurse''. Cu toate astea pana si vechiul X-Type are personalitate mai pronuntata decat noul C la asta m-am referit. Sa ai o seara placuta si sa auzim numai de bine !

  • Laur, vineri, 24.01.2014 05:33

    Nu inteleg de ce ati pus toate motorizarile astea. Pentru clientul roman fomist, care nu-si va permite aceasta masina, dar si-o va cumpara ca sa moara vecinul, conteaza doar modelul c180 diesel, mai chel decat un Logan, cu service-ul facut in spatele blocului, si cu motorina pusa cu pipeta.

  • dan, vineri, 24.01.2014 10:15

    Aia cu consumul de 3 litri la hibrid e ca autostrada de 3 mil euro/km in Romania: cu totii stim ca, teoretic, n-ar tb sa depaseasca valoarea asta cu prea mult, dar suntem deja impacati cu gandul ca o va face.

  • P$T, vineri, 24.01.2014 10:21

    Exista ceva in clasa care sa il atinga oare?!! Realist vorbind! Nu aberatii!

  • danutz9393, vineri, 24.01.2014 17:56

    Pacat ca nu exista si un motor de 3.0 L diesel ca rival pentru 330d :(

  • @P$T, duminică, 26.01.2014 20:29

    Da, se cheama seria 3, intrebarea este daca noul C va putea sa-l atinga:).

  • ADRIAN FLORARU, duminică, 26.01.2014 23:04

    sant fan Mercedes-Benz C-Klasse....viata bate filmul,da santeti cei mai buni in domeniu AUTO cu respect

  • Moshu, miercuri, 29.01.2014 20:48

    Caroseria este un exercitiu de stil hibrid fata de cea care o inlocuieste. Este, din punctul meu de vedere mult mai, nu stiu cum sa spun, fada, amestecata ca forme din mai multe clase, nu sunt convins de loc de unicitatea ei. Daca as avea bani nu as alege acest model. Cel vechi avea ceva ce-l facea fluent, dinamic, agresiv si sexi in acelasi timp. Asta zici ca-i un adn de S amestecat cu E, cu un pic de C, stropit cu SLK si scapat inca ceva in el, dar nu-mi dau seama. :) Nu-mi place.