Secretele celor mai buni fotografi auto din lume (10): Dean Smith

Publicat vineri, 24.01.2014 09:00 de Dragoș Băltățeanu

Serialul dedicat celor mai buni fotografi auto din lume continuă în această săptămână cu unul dintre cele mai grele nume din domeniu: Dean Smith, fotograful revistei britanice Evo.

Evo este un nume cu o rezonanţă aparte printre fanii automobilelor. Lăsând la o parte că desemnează un anumit model performant de maşină japoneză, Evo este una dintre cele mai prestigioase publicaţii britanice din domeniul auto. Revista Evo, căci despre ea este vorba, s-a remarcat de-a lungul timpului prin pictoriale impresionante cu maşini dintre cele mai exotice în locaţii care te lasă cu gura căscată.

Am vrut să îl cunoaştem pe cel care apasă pe butonul aparatului de fotografiat la revista Evo şi aşa am dat de Dean Smith, un britanic în vârstă de 32 de ani şi cu 15 ani de experienţă în domeniul fotografiei.

Imaginile sale sunt printre cele mai impresionante dintre cele pe care le-am văzut vreodată, Dean fiind unul dintre cei mai buni fotografi din acest domeniu. Privind imaginile sale, am realizat că el este autorul multor imagini pe care le-am studiat îndelung de-a lungul timpului în revistele britanice. Asta pentru că Dean este fotograful oficial al revistei Evo, dar a mai colaborat în trecut şi cu alte nume de prestigiu ca Autocar, Auto Express sau Octane. 

Dean Smith

Dean Smith este subiectul episodului 10 din serialul nostru dedicat celor care creează imagini cu maşini care ne taie răsuflarea. Dacă doriţi să revedeţi unul din episoadele anterioare este suficient un click pe numele fotografului preferat: Nate Hassler, John Zhang, Pepper Yandell, Daniele Fontanin, Dragoş Savu, Derek Walker, Dennis Noten, Sean Klingelhoefer şi Patrick Gosling.

Călător profesionist


Copyright: Dean Smith/Evo Magazine

Dean Smith este englez, locuieşte în Hertfordshire, dar meseria sa l-a transformat în călător profesionist. Are 15 ani de experienţă în domeniul fotografiei, iar primele experienţe în zona fotografiei auto au venit în 2004, când a început să îşi fotografieze propria maşină, un Audi S3. Astăzi este fotograful principal pentru revista Evo, dar colaborează şi cu alte publicaţii şi diverşi clienţi din lumea auto. Călătoreşte mult pentru a surprinde maşini exotice în peisaje impresioante. Sean îşi descrie stilul fotografic ca fiind ilustrativ şi realistic editorial. Alături de ziariştii auto de la Evo a surprins o listă lungă de automobile exotice în cadrul unor şedinţe foto extrem de spectaculoase. Din Brazilia şi până în Maroc, trecând chiar şi prin România, Dean Smith a fotografiat maşini peste tot pe această planetă. 

McLaren MP12-4C în Maroc. Copyright: Dean Smith/Evo Magazine

Fascinat de Transfăgărășan și Transalpina

Dean Smith a călătorit de curând în ţara noastră pentru a surprinde câteva imagini pe drumul făcut celebru de către cei trei prezentatori Top Gear. Este vorba de o sesiune foto ce a apărut în numărul de ianuarie al revistei Evo. Ideea materialului a fost parcurgerea celebrului Transfăgărăşan la volanul unui Jaguar F-Type, dar nu s-a limitat la atât. Henry Catchpole, redactorul Evo şi Dean Smith au parcus şi Transalpina a doua zi, decretând că această șosea este mai impresionanta şi mai buna pentru un pasionat de condus faţă de aglomeratul Transfăgărăşan. Tot materialul poate fi citit în numărul 191 al revistei Evo. Este de apreciat că cele două drumuri de munte pe care le avem în România sunt din ce în ce mai celebre şi atrag mulţi străini.

Transalpina văzută de Dean Smith.
Jaguar F-Type pe Transalpina. Copyright: Dean Smith/Evo Magazine
Jaguar F-Type pe Transalpina. Copyright: Dean Smith/Evo Magazine

Imaginiile pe care Dean le-a surprins pe Transfăgărăşan şi Transalpina sunt superbe. Pentru a captura imagini panoramice, Dean a escaladat versanţi, iar rezultatele fac parte din galeria celor mai reușite imagini surprinse pe aceste șosele românești. Dean ne-a descris excursia sa în câteva cuvinte: "Top Gear a spus că Transfăgărăşanul este cel mai cel mai bun drum din lume, dar când ne-am uitat la o hartă, ne-am dat seama că mai există un drum numit Transalpina în apropiere care arăta şi mai bine. Am venit în România cu un Jaguar F-Type pentru a stabili care este cel mai bun. Drumul pe Transfăgărăşan a fost frustrant deoarece este foarte aglomerat. Este plin de turişti care conduc încet şi se opresc des pentru a face selfies. Ne-a fost extrem de greu să fotografiem Jaguarul din acest motiv. Dacă am fi putut închide drumul, aşa cum au făcut cei de la Top Gear, totul ar fi fost perfect. Transalpina ne-a impresionant mai mult: mult mai puţin circulat şi, în ciuda faptului că nu este terminat, este un drum mai bun pentru cel de la volan. Timpul a fost scurt, iar volumul de muncă mare în timpul excursiei noastre şi nu am apucat să experimentăm România aşa cum ar fi trebuit. Mi-a plăcut însă natura relaxată şi fericită a oamenilor pe care i-am întâlnit." Mai multe imagini din cadrul reportajului de pe Transalpina și Transfăgărășan pot fi văzute în galeria foto principală.

Copyright: Dean Smith/Evo Magazine

Am profitat de subiectul sesiunii foto din România şi l-am întrebat de Dean care a fost cea mai impresionant moment din timpul unei şedinţe foto. "Să conduci un McLaren MP4-12C pe un drum de macadam din munţii Atlas din Maroc." Iar la categoria cea mai impresioantă sesiune foto, Dean nominalizeaz imaginiile alb-negru create cu un Aston Martin V12 Zagato în munţii Scoţiei acoperiţi de zăpadă. Este sesiunea foto pe care Dean Smith o consideră cea mai bună creaţie a sa, iar imaginile create atunci sunt cele de care este cel mai mândru. 

Copyright: Dean Smith/Evo Magazine

Pasionat de maşini şi biciclete BMX

Dean Smith iubeşte maşiniile şi este normal să fie principalul subiect pe care şi-l doreşte în faţa aparatului de fotografiat. Însă, pe lângă automobile, este pasionat de biciclete BMX şi preferă să fotografieze peisaje şi snowboarding. Apropo de biciclete off-road, primele imagini pe care Dean Smith le-a publicat au fost în revista Rider UK BMX, o publicaţie dedicată celor pasionaţi de biciclete. În schimb, Dean nu iubeşte fotografia cu subiect uman, mai ales nunţiile. "Nu am fost niciodată prea bun la dat indicaţii oamenilor care trebuie să pozeze."

Copyright: Dean Smith/Evo Magazine

Întrebat despre avantajele şi dezavantajele meseriei de fotograf auto, Dean ne spune: "La capitolul avantaje trebuie să pun numeroasele călătorii. Am văzut toată lumea datorită meseriei mele şi nu mulți sunt suficient de norocoși pentru a călători atât de mult. În ceea ce priveşte dezavantajele, acestea ar fi zilele de muncă de 16 ore şi faptul că sunt prea mult timp departe de soţie, prieteni şi de bicicletele mele."

Tehnică

Discuţia noastră a ajuns inevitabil şi la zona tehnică. L-am întrebat pe Dean ce părere are despre fotografiile de mişcare efectuate cu ajutorul rig-ului: "Singura parte bună este că poţi face o fotografie dinamică a maşinii atunci când nu ai altă maşină care să te ajute. Însă dezavantajele sunt multiple: imaginile par artificiale, unghiurile sunt ciudate, distanţele focale la fel, sunt incredibil de dificil de editat, rig-ul este dificil de transportat, durează o veşnicie să îl instalezi, maşina echipată cu rig devine un obstacol pentru ceilalţi participanţi la trafic şi multe altele. Pe scurt, urăsc acest sistem!"

Copyright: Dean Smith/Evo Magazine

Dean foloseşte Nikon pentru fotografiile sale, dar spune că nu este neapărat un fan. Ambele mărci fac în principiu acelaşi lucru. Combinaţia clasică pe care o foloseşte este un Nikon D4 asociat cu un obiectiv 70-200 f2.8, dar şi cu obiectiv 24-70 f2.8. Geanta sa foto conţine: Nikon D4, Nikon D3, Nikkor 14-24 f2.8, 24-70 f2.8, 70-200 f2.8, filtru de polarizare și graduale Lee, blitz-uri Elinchrom Ranger RX şi tripod Manfrotto Carbon.

Copyright: Dean Smith/Evo Magazine

Unul dintre marile avantaje ale lui Dean este că are acces la foarte multe automobile exotice. L-am rugat să ne spună care a fost cea mai impresionantă maşină pe care a fotografiat-o: "Au fost atât de multe, încât ar fi greu să aleg una. Am să enumăr doar câteva pe care le-am şi condus: Ferrari F40, Ferrari F50, Bugatti Veyron Vittese Gran Sport, Porsche 991 GT3, Porsche 918, Lamborghini LP670-SV, Aventador, Hennesy Venom GT, McLaren F1."

La final l-am întrebat de Dean clasica noastră întrebare despre alţi fotografi pe care îi admiră. "Îmi place foarte mult fotografia lui James Lipman, Am lucrat de câteva ori împreună şi este genul de fotograf care poate crea o fotografie superbă din nimic."

Dean Smith pe internet

Site oficial | Twitter | Flickr | Instagram

Copyright: Dean Smith/Evo Magazine