Mazda: "Diesel-ul de 1.5 litri care îl va echipa pe viitorul Mazda 2 are 105 CP şi 220 Nm"

Publicat marţi, 10.06.2014 11:58 de Sebastian Toma

Mazda a anunţat specificaţiile motorului diesel SkyActiv pe care îl va lansa împreună cu noua generaţie a subcompactei sale, Mazda2. Unitatea SkyActiv-D de 1.5 litri livrează 105 CP.

Mazda2 va debuta pe piaţă în compania unei noi motorizări diesel, dezvoltată integral de specialiştii mărcii japoneze. Vorbim despre SkyActiv-D 1.5, cel mai mic motor diesel din această gamă, aşteptat să fie oferit şi în compania actualului Mazda3, pe lângă viitorul Mazda2, acesta din urmă fiind anticipat de conceptul Hazumi

. Noul diesel de la Mazda livrează un nivel de cuplu echivalent cu cel al unei unităţi otto aspirate de 2.5 litri şi nu prezintă niciun sistem costisitor de reducere a oxizilor de azot rezultaţi în urma combustiei, datorită tehnologiei de ardere omogenă a carburantului şi a altor soluţii de reducere a consumului şi a nivelului de poluare implementate prin programul SkyActiv.

Mazda Hazumi - imagini oficiale ale conceptului care prefigurează viitorul Mazda2

În cadrul testelor derulate de Mazda în Japonia, prototipul viitorului Mazda2 1.5 SkyActiv-D a obţinut cel mai bun consum de carburant din segmentul său, comparat doar cu vehiculele care nu prezintă sistem de propulsie micro-hibrid sau hibrid. Reprezentanţii mărcii japoneze nu au specificat care a fost valoarea obţinută. Data de lansare a noului model, respectiv a noului motor, nu a fost încă specificată. Măsurătorile interne ale celor de la Mazda anunţă un alezaj de 76 de milimetri, o cursă a pistonului de 82.5 milimetri şi o cilindree de 1.497 cmc. Raportul de compresie este de 14.8:1, iar puterea maximă este de 105 CP la 4.000 rpm. Cuplul maxim este de 220 Nm şi este asigurat între 1.500 şi 2.500 rpm.

Viitorul Mazda2 se va adresa unui public feminin

Dacă viitorul Mazda2 va arăta precum conceptul Hazumi, japonezii de la Mazda ar putea avea pe mâini cea mai frumoasă subcompactă de pe piaţă.

Noul motor SkyActiv-D de la Mazda a fost creat pentru a oferi o curbă de cuplu lineară şi să asigure livrarea puterii într-un mod cât mai rafinat. Motorizarea respectă normele Euro 6 fără să aibă nevoie de sisteme costisitoare de reducere a NOx-urilor şi beneficiază de numeroase inovaţii tehnice pentru îmbunătăţirea eficienţei termodinamice. Dintre toate diesel-urile de cilindree mică, cel de la Mazda are cel mai mic raport de compresie, soluţie aleasă pentru ca inginerii să obţină un randament cât mai ridicat al combustiei.

Toyota va beneficia de motoare SkyActiv de la Mazda

Via Mazda

  • Andrei, marţi, 10.06.2014 12:53

    E pur si simplu extraordinara,un design de top,o masina deosebita...ar fi numai buna de cadou pentru sotie. Sper in viitor sa o vad si pe strada,cine stie peste cativa ani poate chiar o sa achizitionez masina asta...

  • @andrei, marţi, 10.06.2014 13:44

    stai sa vezi 3-ul !saptamana trecuta l-am vazut pe sosea ...e absolut demential....ma gandeam atunci la concurenta si...faceam asa...o comparatie cu greii europei....concret daca pui o mazda trei langa un G4...cred ca din zece doar doi ara alege golfu.

  • xxx, marţi, 10.06.2014 14:01

    @@andrei cred ca o sa fi surprins de rezultat!!

  • Suleyman Cunoscatoru, marţi, 10.06.2014 14:05

    Mazda totdeuna a avut cel mai frumos design dintre japoneze, iar Toyota cel mai urat. Cel putin aceasta situatie se regaseste dupa anii 2000.

  • mishazaitev, marţi, 10.06.2014 14:20

    @andrei Dar de ce sa compari noua Mazda 3 cu un Golf 4?

  • scuze..., marţi, 10.06.2014 14:32

    golfu 7...nu stiu ce-mi veni?

  • lulu, miercuri, 11.06.2014 08:32

    @Andrei - nu-i nimic, 4 sau 7, e cam acelasi lucru la design.

  • someone, miercuri, 11.06.2014 10:21

    off topic :si uite cum de la noul motor diesel de la mazda, am ajuns la comentarii legate de design-ul golfului :))))) on topic: noua mazda 2 arata senzational, iar motorul pare sa fie reusit. ma intreb daca are la baza noul motor ford diesel de 1.5.

  • @someone, miercuri, 11.06.2014 22:34

    Motoarele SkyActiv sunt concepute de Mazda. In plus Ford si-a vandut cea mai mare parte a actiunilor de la Mazda; daca nu ma insel detineau 33% din actiunile Mazda (in 2008) iar acum mai au 2-3%.