Cel mai ieftin Bugatti Veyron din lume costă 191.000 de euro
O companie de asigurări vinde cel mai ieftin Veyron din lume la aproape 200.000 de euro. Din păcate pentru potenţialul client, maşina a fost catalogată drept daună totală în urma unui accident.
Bugatti Veyron, capodopera inginerească a celor de la Volkswagen Group, este o maşină scumpă în toate privinţele, iar un anunţ de vânzare publicat de o companie de asigurări arată cât valoros este acest model chiar dacă este accidentat. Cei de la AXA au publicat anunţul de vânzare al unui Veyron accidentat pe o autostradă din Austria.
O revizie pentru Bugatti Veyron costa cat un VW Polo nou
Vehiculul este vândut în cadrul unei licitaţii şi este localizat în Elveţia, iar peste 50 de persoane şi-au arătat interesul pentru cel mai ieftin Veyron din lume. Anunţul de vânzare nu precizează dacă motorul a fost avariat în urma accidentului şi dacă hipercarul mai porneşte. Cei care au publicat anunţul de vânzare au specificat că motorizarea şi transmisia prezintă riscuri şi că licitaţia este în prezent o metodă de a determina valoarea reziduală a vehiculului. În urma acesteia, vehiculul ar putea să fie vândut celui care oferă cea mai mare sumă sau poate fi recuperat de proprietarul care l-a accidentat.
Bugatti se chinuie să vândă ultimele exemplare Veyron rămase pe stoc
Primul accident cu Veyron din lume a avut loc în 2007 şi s-a derulat tot pe asfalt ud. La vremea respectivă, hipercarul de la Bugatti a fost accidentat de fratele proprietarului, la doar o săptămână de la momentul achiziţiei. Exemplarul din imaginile alăturate nu este sigurul Veyron accidentat de pus la vânzare, dar este cel mai ieftin. Un alt excemplar, cel care a ajuns pe fundul unui lac după ce şoferul său a ignorat cu desăvârşire limita de viteză de pe segmentul de drum adiacent apei, era vândut pentru 1.5 milioane de dolari.
Via GTSpirit
Ce 700.000 ? Iese la polish :))