Carlos Ghosn: "Plănuim versiuni suplimentare pentru Dacia Lodgy. Nu suntem mulțumiți de vânzările acestui model"

Publicat joi, 02.10.2014 17:12 de Mircea Meșter

Directorul Alianței Renault-Nissan susține că planurile de vânzări ale monovolumului Lodgy nu au fost acoperite de rezultate, marca pregătind o serie de versiuni care au rolul de a rezolva această problemă.

Dacia Lodgy este un model foarte apreciat de clienții care au cumpărat primul monovolum al mărcii, însă cifrele sale de vânzări nu s-au ridicat până acum la înălțimea previziunilor Renault. Declarația îi aparține lui Carlos Ghosn, CEO-ul Renault-Nissan, care a anunțat într-o întâlnire cu jurnaliștii care a avut loc la Paris că directorii companiei franceze au soluții pentru a rezolva această problemă:

"Plănuim versiuni suplimentare despre care nu pot să vă spun însă nimic acum", a spus Ghosn.

Lodgy și Dokker, singurele modele Dacia care sunt produse exclusiv în afara României, văd lumina zilei la Tanger, în Maroc, într-una dintre cele mai noi fabrici Renault. Cele două modele au reprezentat centrul atenției standului Dacia la Salonul de la Paris, ele primind versiuni Stepway care au rolul de a împrospăta imaginea și de a le readuce în atenția potențialilor clienți de monovolume și utilitare de persoane.

În aceeași întâlnire, Ghosn a intrat în câteva detalii legate de piața europeană și de modul în care directorul de origine braziliană a Grupului Renault-Nissan vede industria auto a anului 2014. "Dacă întrebați un CEO dacă este mulțumit de rezultatele produselor pe care le reprezintă, vă va spune întotdeauna că nu. Provocarea noastră este să vindem cât mai mult posibil. Mă întrebați dacă putem vinde multe unități? Vă voi spune că da", a spus omul care a stat în spatele revirimentului mărcii Nissan.

  • ck, joi, 02.10.2014 19:35

    Versiunea 3 la 10000 cred k o sa fie mare succes...

  • mishazaitev, vineri, 03.10.2014 09:07

    Pai, in masura in care pentru Lodgy Renault se planuiesc versiuni suplimentare, sa intelegem ca modelul la care se va renunta va fi Dokker? Daca ar fi asa, avand in vedere faptul ca foarte multi forumisti, inclusiv subsemnatul au opinat in sensul in care Lodgy va fi modelul sacrificat, renuntarea la Dokker ar constitui un exemplu in plus al faptului ca zvonurile din targ oricat de doct ar fi ele formulate nu se potrivesc intotdeauna cu realitatea.

  • cineva, vineri, 03.10.2014 11:03

    Nu cred va fi vorba de renuntarea la Dokker, ci pur si simplu incercarea de a salva Lodgy , deci renuntarea la sacrificarea unui model din gama. Dokker e un model esential , iar vanzarile sunt ok.

  • @mishazaitev, vineri, 03.10.2014 11:23

    "În timp ce Dokker are o carieră de succes în calitate de vehicul comercial, fiind oferit și în variantă furgon, pe lângă autoturism convențional, ( ... ) Lodgy rămânea unul dintre modelele pasibile de eliminare. Problema din spatele eliminării lui Lodgy din gamă ar fi implicat lipsa amortizării investițiilor necesare pentru construcția acestui model, precum și riscul de a pierde un număr de clienți care ar fi ales monovolumul de la Dacia în defavoarea unui alt autoturism din clasa respectivă sau dintr-un buget apropiat. Succesul modelului Dokker Stepway pe piața din Turcia a fost unul dintre factorii principali de motivare a deciziei, iar o asemenea versiune era perfectă și pentru Lodgy, explică reprezentanții mărcii Dacia." Sursa: http://www.automarket.ro/paris-2014/corespondenta-de-la-salonul-auto-de-la-paris-2014-dacia-intre-moda-58219.html

  • Andy, vineri, 03.10.2014 14:24

    In general clientii de low-cost prefera o berlina cu portbagaj mare si dotari decente. Logan II e perfect. Nu monovolumele sunt cautate de clientii respectivi. Monovolumele trebuie sa fie de volum sau premium.

  • LauCalin, vineri, 03.10.2014 14:53

    Personal cred ca una dintre principalele probleme ale lui Lodgy este designul. Arata cam ciudat, poate si putin urat comparativ cu celelalte modele din gama Dacia. Mie mi se pare prea colturos si imi lasa impresia unul dulap pe roti. Nu zic, la acesti bani masina nu este rea. Doar ca Sandero si Duster au demonstrat ca se poate si design placut in clasa low cost.

  • joe.giorgica, sâmbătă, 04.10.2014 01:11

    Dacia Lodgy este un model foarte apreciat de clienții care au cumpărat "..."PAI uite domnule din CEO,eu,personal am folosit un lodgy de firma cam 30 mii km si nu am fost foarte multumit, ci f dezamagit!! NU mai spun de forma, lateralele drepte parca taiate la drujba,cu rotzi de 15 disproportionate!,,insatisfacita mea a fost: stricat in garantie catalizatorul si masina a stat in service 30 zile bocata pana a ajuns un catalizator nou din MAROC!!!.PREA INSTABILA LA CURBE,VANT LATERAL! Si dupa rodaj consumul mediu nu a scazut sub 6,2[motorina] si asta nu la Trafic de BUC..CI oras de provincie si drumuri nationale si fara demaraje sau viteze extra! DUPA spusele mecanicilor de la service DACIA..viteza a 6a nu ai cum s-o folosesti decat pe autostrazi,ca altfel se ïnfunda"catalizatorul!!!.. si scumpa 14.500 euro pt cat ofera.

  • @joe.giorgica, sâmbătă, 04.10.2014 22:20

    Cand ai spus masina de firma, ai spus totul..nu ne intereseaza povestile tale

  • LauCalin, duminică, 05.10.2014 23:25

    "Nu NE intereseaza povestile tale"...pe noi? la care noi te referi?