Viitorul Honda NSX a fost epuizat în Marea Britanie, deşi nici nu a fost lansat în versiune de serie

Publicat vineri, 28.11.2014 12:15 de Bogdan Mirică

Honda a promis că vom vedea renaşterea oficială a modelului NSX la Salonul de la Detroit. Până atunci însă, deşi nu a fost prezentat „în carne şi oase”, modelul a reuşit să fie o maşină foarte dorită în Marea Britanie, unde toate unităţile s-au vândut deja.

Honda îşi ţine în suspans fanii de mai bine de patru ani. Constructorul japonez încă lucrează la renaşterea supercarului NSX, despre care susţine că va oferi performanţele unui Ferrari 458 Italia la preţul de achiziţie al unui Audi R8.

Promisiunile constructorului japonez sunt suficiente, se pare, pentru a-i face pe cei pasionaţi să se transforme rapid în clienţi, deşi nici măcar nu au văzut maşina. Se întâmplă în Marea Britanie, acolo unde toate exemplarele viitorului Honda NSX au fost deja vândute, fără ca viitorii proprietari să vadă măcar versiunea de producţie.

Clienţii au plătit un avans de 5000 de lire, echivalentul a 6300 de euro, pentru a-şi rezerva un loc pe listă. În total, 100 de britanici şi-au asigurat livrarea unui NSX în garaj.

Chiar dacă nu a fost prezentată în „carne şi oase”, despre noua generaţie NSX se ştie deja că va folosi un sistem de propulsie botezat Sport Hybrid Super handling All Wheel Drive (SH-AWD), compus dintr-un motorul central, un V6 bi-turbo mai exact, şi trei agregate electrice, dintre care unul înglobat în transmisia automată.

Propulsorul convenţional va acţiona puntea spate, în vreme ce unităţile electrice vor avea grijă de cea frontală. Dacă lucrurile merg conform planului, noul Honda NSX va fi dezvăluit în luna ianuarie, cu ocazia Salonului Auto de la Detroit.

  • dan_grc, vineri, 28.11.2014 14:09

    Numai bun pt clienții respinși de Ferrari.

  • vianu, vineri, 28.11.2014 14:43

    @dan ai pus punctul pe NS(i)X :)

  • Lache, vineri, 28.11.2014 21:19

    100 de bucati ! Mi se pare cam mult pentru populatia de acolo. Nici nu ma gandesc cat o sa fie asigurarea ,dar astia au o gramada de bani.

  • @lache, sâmbătă, 29.11.2014 09:47

    ..in GB honda e o marca foarte apreciata...da,la noi in RO inca nu se poate depasi mitul ambalajului..

  • raduvlase, duminică, 30.11.2014 22:39

    Honda NSX ramane o referinta in clasa masinilor sport. A fost un model extrem de reusit, insa nu destul de mediatizat pe meleagurile noastre. Chiar si acum pretul unui model bine intretinut este foarte mare. Astept si eu foarte mult sa vad viitorul NSX si ma astept sa fie din nou un succes.

  • @ @lache, luni, 01.12.2014 12:57

    In Marea Britanie Honda ERA o marca apreciata . In prezent la fel ca in toata Europa vanzarile Honda sunt simbolice . Situatia uzinei Honda din Marea Britanie ( singura din Europa ) este foarte delicata, din 2008 Honda concediind o mare parte din angajati, in prezent uzina lucrand la maxim 40 % din capacitate .

  • wld-ro, marţi, 09.12.2014 15:04

    de ce seamana atat de tare cu audi r8 ?

  • mihai, marţi, 03.03.2015 23:13

    Seamana cu r8 pentru ca nu e nemteasca si toti copiaza de la nemti.Dar degeaba,tot nu e audi,audi e audi frate,n-ai ce zice.5 chinezarii dinastea nu fac cat un audi,am un prieten care a avut dinasta si s-a stricat dupa 2 saptamani,sau ars bujiile,carburatoru tot