McLaren 570S ar putea fi numele viitorului model entry-level britanic
McLaren va inaugura o nouă gamă de modele accesibile, botezată Sports Series. Primul model sosește luna viitoare la New York, iar numele său ar putea fi 570S, ca o referință la resursele ascunse sub capotă.
McLaren își va extinde oficial gama de supercaruri cu ocazia Salonului Auto de la New York, programat în luna aprilie. Evenimentul american va marca debutul unui nou model sportiv, primul dintr-o nouă gamă, mai accesibilă, botezată Sports Series.
Ea se va poziționa sub actuala gamă Super Series, care include deja 650S, 625C și 675 LT. Primul model Sports Series a fost deja anticipat de
Totuși, pe măsură ce ne apropiem de data lansării apar informații potrivit cărora mașina se va numi McLaren 570S, ca o referință a resurselor ascunse sub capotă: adică 570 de cai putere. Este aceeași metodă de botezare ca în cazul lui 650S, echipat cu 650 de cai putere.
Cei 570 de cai de sub capotă sunt rezultați din motorul V8 prezent pe 650S, dar modificat pentru a livra mai puține resurse. El va fi amplasat central, într-o caroserie construită în jurul unei celule de siguranță din fibră de carbon.
Coupe-ul va ținti modele ca Porsche 911, Aston Martin V8 Vantage sau Mercedes AMG GT și va încerca să devină un model de volum pentru McLaren. Britanicii se așteaptă să vândă între 2000 și 2500 de unități pe an, ceva mai mult decât cifrele înregistrate de fratele mai mare, 650S, în 2014 (1600 de unități livrate la nivel mondial).
După lansarea mondială programată la New York, supercarul McLaren 570S este așteptat să debuteze european și în cadrul evenimentului AutoRAI, desfășurat la Amsterdam în perioada 17-26 aprilie.