Cazul Volkswagen continuă cu reacții la nivel înalt: de la Casa Albă la guvernul german

Publicat luni, 21.09.2015 23:54 de Mircea Meșter

După ce Volkswagen a primit acuze care au făcut ca acțiunile companiei să scadă cu 20% într-o singură zi, cazul se extinde la nivel înalt în SUA și Europa.

CRIZA VOLKSWAGEN: Tot ce trebuie să știi despre cazul Dieselgate

Cazul în care Grupul Volkswagen este anchetat pentru influenţarea testelor de consum şi de emisii din Statele Unite continuă. Autorităţile americane au anunţat că vor extinde analiza emisiilor motoarelor diesel asupra tuturor producătorilor care au scos la vânzare astfel de motorizări pe piaţa de peste Ocean. Mai mult, şefii guvernului german s-au autosesizat după acuzele pe care Autoritatea de Protecţie a Mediului din SUA (EPA) le aduc la adresa germanilor de la Volkswagen şi le cer acestora explicaţii.

Între timp, cazul Volkswagen a primit și un nume de alint din partea presei de peste Ocean: Dieselgate.

După ce EPA a acuzat Volkswagen că a trişat la testele oficiale de consum cu ajutor unor programe care au recunoscut tipologia de testare şi au limitat temporar emisiilor şi consumul maşinilor analizate, analiştii auto din Statele Unite avertizează că brandurile care au scos la vânzare maşini cu motoare diesel vor fi la rândul lor sub vizorul strict al autorităţilor de peste Ocean în următoarea perioadă. Informaţia a determinat reacţii imediate ale celor de la BMW şi Mercedes-Benz, constructori ai căror oficiali au negat oficial pentru Reuters implicarea într-o schemă care ar reduce temporar emisiile maşinilor proprii.

Reacții și din cadrul Casei Albe, un purtător de cuvânt al administrației Obama anunțând că oamenii de la conducerea Statelor Unite sunt "îngrijorați" de modul în care a excaladat subiectul: "Cred că e corect să spunem că suntem îngrijorați de informațiile pe care le avem în legătură cu comportamentul acestei companii", a declarat John Earnest, oficial citat de Marketwatch. 

VW a negat implicarea timp de un an

Scandalul iscat în SUA scoate de altfel la suprafață faptul că oficialii grupului german au negat pentru mult timp implicarea într-un sistem care să păcălească testele. Aflăm, astfel, că oficialii Volkswagen au refuzat să recunoască în ultimul an faptul că ar utiliza sisteme ilegale care să ascundă consumul real în ciclurile de teste, în ciuda faptului că EPA a subliniat constant discrepanțe mari între calitatea emisiilor din teste și cea a emisiilor măsurate pe șosea.

Conform corespondenței dintre cele două părți, oficialii Volkswagen au explicat în repetate rânduri că ar fi fost vorba de probleme tehnice, negând clar o încercare voluntară de a păcăli sistemele guvernamentale de testare. Volkswagen și-a recunoscut amestecul abia la începutul acestei luni, se arată în comunicatul oficial EPA.

Guvernul german: "Reputația germană are de suferit"

Între timp, după ce CEO-ul Volkswagen Group a declarat într-un comunicat oficial că va coopera fără rezerve cu EPA pentru a analiza în detaliu situaţia, maşinile diesel vândute de grupul german au fost scoase de la vânzare în Statele Unite și în Canada până la clarificarea situaţiei, iar cele 500.000 de unităţi afectate de problemă vor fi rechemate în service pentru verificări. Mai mult, Volkswagen va trebui să analizeze toate maşinile diesel vândute în Europa după ce oficialii din guvernul german au "ordonat" o verificare atentă a tuturor modelelor care ar putea pune aceleaşi probleme pe Bătrânul Continent. "Este de înţeles că suntem îngrijoraţi pentru faptul că reputația excelentă şi perfect justificată a industriei auto germane în general şi a celor de la Volkswagen în particular are de suferit", susţine Sigmar Gabriel, ministrul Economiei din Germania.

Deşi nu există încă dovezi ale vreunei extinderi a problemelor la nivel european, o lărgire a ariei în care au fost vândute maşini cu emisii mincinoase ar afecta grav Volkswagen pe un continent care iubeşte motoarele diesel. Conform statisticilor oficiale, 7.5 din cele 10 milioane de maşini diesel vândute anul trecut la nivel mondial au fost achiziţionate de clienţi europeni. 

"Este prematur să comentăm dacă e nevoie de măsuri specifice de analiză în Europa sau dacă mașinile vândute de Volkswagen în Europa sunt afectate. Dar analizăm foarte serios această problemă", a declarat luni unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene, unitatea administrativă a Uniunii Europene.

Povestea a ajuns și în Asia, acolo unde autoritățile din Coreea de Sud au anunțat că plănuiesc să testeze mașinile vândute de Volkwagen pentru a se asigura că acestea îndeplinesc cerințele legale la nivelul emisiilor.

Probleme suplimentare din cauza căderii la Bursă

O sursă suplimentară a problemelor Volkswagen s-ar putea dovedi scăderea bruscă de pe Bursă, acolo unde acțiunile Grupului Volkswagen s-au prăbușit luni. Scăderea de 20 de procente este cea mai mare coborâre într-o singură zi în toată istoria grupului german, iar acționarii ar putea cere daune dacă acuzele din SUA se vor dovedi 100% reale. "Suntem convinși că Volkswagen nu și-a informat corect investitorii, deci grupul german poate fi dat în judecată de aceștia. Daunele pot ajunge la miiarde de euro. Ascunderea timp de ani întregi a riscurilor imense pe care le comportă manipularea cifrelor de emisii reprezintă o violare a regulilor pieței de capital", declară Andreas Tilp, avocat care reprezintă interesele investitorilor la bursă în Germania.

"Dezastru imens"

"Dezastrul este imens, peste aşteptările oricui din industrie", susţine Ferdinand Dudenhoffer, şeful catedrei de Cercetare Auto din Universitatea Duisburg-Essen și un critic cunoscut al celor de la Volkswagen, citat de Nikkei. Opinia sa este dublată de cea a lui Greg Archer, unul dintre membrii grupului de lobby american Transport&Environment: "Industria auto a negat în mod repetat că ar manipula testele de emisii şi că foloseşte metode de a coborî emisiile din testele guvernamentale. În loc să caute metode noi de a păcăli aceste teste, industria auto ar trebui să se concentreze pe producţia unor maşini "curate" pe care să le vedem pe stradă. Doar una din 10 maşini diesel vândute reuşeşte să atingă limitele de emisii, însă toate modelele trec testele de laborator", spune Archer.

Deşi criteriile de testare a emisiilor din Europa sunt recunoscute ca fiind ceva mai relaxate decât cele din SUA, Uniunea Europeană a anunţat în luna mai a acestui an că din 2016 se va trece de la teste de emisii şi de consum în condiţii de laborator la teste efectuate în condiţii reale de condus. Noile cifre rezultate în urma acestor teste, modul în care vor fi acestea derulate şi modul în care va fi anunţat de acum consumul "oficial" vor fi cunoscute la începutul anului 2016.

Cum a trișat Volkswagen?

Același Ferdinand Dudenhoffer explică într-un interviu acordat publicației Deutsche Welle câteva dintre detaliile modului în care Volkswagen a reușit să păcălească sistemele de testare ale autorităților americane.

"E relativ ușor să detectezi un ciclu de testare, pentru că în acest caz există o procedură specifică legată de sarcinile la care este supus un motor. Este imposibil ca un om să recreeze procedura exactă. În Europa, ciclul de testare durează 20 de minute, dar computerul de bord recunoaște după doar două minute că se află într-un ciclu de testare. Deci procedura este detectată foarte ușor. Iar când aceasta este detectată, mașina poate să acționeze în funcție de cum dorește, deci poate să limiteze puterea și să scadă performanțele astfel încât motorul emite mai puține substanțe și consumă mai puțin când este turat", explică profesorul german.

Acesta afirmă că un sistem care detectează ciclurile de testare poate fi la rândul său detectat de autorități, însă foarte greu: "Acest tip de element poate fi detectat doar prin investigații meticuloase". 

Știau cei de la Volkswagen de faptul că mașinile lor "trișează"? Ne răspunde același Ferdinand Dudenhoffer: "Trebuie să fi știut, pentru că Volkswagen știa sigur ceea ce se cere în legile americane, Volkswagen știa sigur ce înseamnă sisteme care păcălesc ciclul de testare. Aș spune că e vorba de o încălcare conștientă a legilor Statelor Unite. Acest lucru nu avea cum să se întâmple accidental".

  • Tibi, marţi, 22.09.2015 00:33

    ia sa-i controleze si la consumul de carburant !

  • Madalescu_Georgian, marţi, 22.09.2015 03:32

    Acum Toyota, va ramane multi ani ''number one'' .

  • Mircea, marţi, 22.09.2015 07:07

    De ce au sărit BMW și Mercedes repede să menționeze ca ei nu fac asa ceva? Se simt cumva cu o musculita pe căciulă? Devine interesant ce urmează. Cred că în curând VW din locul 1 mondial, în anii următori se va menține cu greu în primii 5, dacă mai reușește să-și revină.

  • mm, marţi, 22.09.2015 07:26

    ar fi bine ca si-n eu sa se ia masuri concrete, poate asa o sa vedem consumuri declarate mai aproape de adevar, oricum cred ca golania asta cred ca-i generalizata (nu doar la vw)

  • andrei, marţi, 22.09.2015 07:53

    de cand a intrat in productie motorul 2.0 tdi vw si-a batut joc de clienti....abia dupa ani de reclamatii au vrut sa schimbe injectoarele....nu mai vorbim de probleme pe partea electrica sau consum.....care niciodata nu v-a consuma 7 in oras...

  • .., marţi, 22.09.2015 08:34

    si cand ma gandesc cum sareau de cur fanii *jermanelor* cand scriam despre bubele pe care le au rablele conduse si laudate de ei .... ma felicit ca am cumparat Toyota !!!!

  • rov, marţi, 22.09.2015 08:59

    Stupizi. Va ramane in istorie ca cea mai mare greseala de management. Paradoxal, un singur lucru poate salva compania...sa aiba si alti producatori programe similare. Oricum Das Auto devenise prea arogant si in Ro, preturi mari, service prost(2 luni masina retinuta in service in garantie).

  • mishazaitev, marţi, 22.09.2015 09:04

    Mda.... America a pornit un razboi in care au murit mii de oameni, care face si in prezent victime, folosind ca pretext existenta unor arme de distrugere in masa care nu au existat niciodata si acum se da de ceasu' mortii ca, vai Doamne, consumatorul american, obez din grija propriilor conducatori bine stipendiati de companiile farmaceutice, a fost chipurile mintit in legatura cu niste noxe! Extraordinar! Asta, in conditiile in care America refuza sa semneze conventiile internationale cu privire la poluare! Dincol de aceste considerente, sa le fie rusine celor de la VAG! Ma bucur ca nu mi-am alez masina pe aceste criterii.

  • Vali, marţi, 22.09.2015 09:14

    Pana acum nu i-a suspectat nimeni pe cei de la VW ca se stricau masinile imediat ce ieseau din garantie ??? Oare nu tot cu un soft micut care detecteaza si perioada la care trebuie sa faci reviziile periodice poti face si motorul sa dea erori care sa te puna sa te duci la service degeaba ? Tu oricum cand iti iei VW nu te pricepi deloc la masini, deci aia de la service iti pot spune orice si tu pui botul si crezi ca trebuie reparata, cand masina nu are nevoie decat de o simpla stergere a erorii din memoria computerului de bord si gata. Dar la service ei iti incarca factura cu pretul motorului... Masini germane - cica simbolul fiabilitatii, calitatii si corectitudinii :) Traiasca japonezii, nu degeaba la germani in tara VW, BMW si Audi sunt departe de primele locuri cand vine vorba de fiabilitate si satisfactia clientilor. Sigur stiu germanii ce stiu, de nu le apreciaza, insa le fac reclama ca sa le cumpere papagalii care pun botul. Pai ia ganditi-va si voi: daca ei nu le-ar face atata reclama, cum le-ar vinde romanilor ? Astia care au cumparat VW ar fi trebuit sa le dea firma si actiuni, macar sa invete si ei ce inseamna calitatea si cum ii afecteaza =))

  • @Vali, marţi, 22.09.2015 09:41

    si mie imi plac japonezele dar sa nu uitam de frana toyotei si airbagurile takata; asa ca... in rest cu softul cu erorile sunt de acord cu tine.

  • Paul, marţi, 22.09.2015 09:44

    Fiind fan Vw recunosc: sunt stupefiat si contrariat de modul in care au dorit sa-si mareasca cifra de vanzari in mod abuziv si ilegal, precum un trisor la jocul de poker. La fel ca ceilalti de mai sus stau si-mi pun numeroase semne de intrebare cu privire la consum, nox, service etc Ce-ar mai fi de zis? Daca se adevereste grosolania facuta in Usa atunci cu siguranta urmatoarea marca auto nu va mai fi Vw. Sunt fan insa sunt un fan cu principii!

  • xxx, marţi, 22.09.2015 09:46

    Pt mine autoritatea americana a primit informații concrete din interiorul concernului, acum vreo 2 luni au fost discuții hai la zicem un pic tensionate intre familia Porsche si VW, o scădere dramatica a acțiunilor poate schimba polul de putere. Subiectul seamănă mult cu dopajul in ciclism a lui Armstrong, ceilalți constructori cred ca se uita foarte atenți la au făcut in mod conștient, mai ales la cei care au motoare relativ mici cu putere excepțional de mare, sa nu uitam si hibridele "ușoare" alta păcăleala ca sa eludezi legea Oricum pentru economia mondiala va fi un moment de cumpăna. VW trebuie sa plătească, asta este, dar înainte sa-i punem definitiv la stâlpul infamiei sa așteptăm sa vedem ce au făcut si ceilalți (ca sa avem lista completa)

  • opo, marţi, 22.09.2015 09:46

    nu e cam suspect ca toti mai marii au bube? toyota cu franele, takata cu airbagurile, VW cu poluarea si cu mituirea jurnalistilor pt a castiga titlul masina anului (sau care naiba era) samd. credeti ca la celelate firme nu se fac manareli? doar ca nefiind in fruntea pozitiei nu sunt verificati asa temeinic. maine poimaine o sa vedem alta firma cu nu-stiu-ce buba aparuta, stati linistiti. crede careva ca americanii si-au luat VW pt ca emisiile poluante erau intre anumite valori?

  • Vali, marţi, 22.09.2015 09:48

    Romanii au motiv de bucurie: in Germania vor sa interzica dieselurile (cititi pe auto-bild.de)! Deci ei au prin tara vreo 13 milioane de jafuri diesel de care vor incerca sa scape cat mai repede. Dragi fani TeDeI, acum e timpul sa va "innoiti" la un pret destul de bun. E momentul oportul sa cumparati si actiuni la VW. Dupa ce au scazut drastic, probabil ca vor creste la loc, dupa ce VW va falimenta si va fi cumparata de vreo firma chinezeasca :)

  • JAn, marţi, 22.09.2015 10:01

    Ce sa mai zici, calitatea nemteasca, noroc ca avem si noi un Jhon presedinte. Nu de alta dar nemtii sunt corecti.

  • opo, marţi, 22.09.2015 10:05

    sa nu uitam si la americani cazul ala de prin anii 60 cand pt cativa centi producatorii americani de masini nu au vrut sa monteze centuri de siguranta. daca e sa o luam asa, toti producatorii (de orice) sunt escroci; fiecare ascunde ceva. se fac manareli in firme de 2 bani, de astea micute (de familie); nu s-ar face in corporatii internationale? :-DDD

  • Adrian, marţi, 22.09.2015 10:16

    Pt domnul ivanoff, stim ca nu poti fi obiectiv, dar daca tot trebuie sa ii ridici in slavi pe japonezi poate ar fi bine sa amintesti si de scandalul Toshiba, in care japonezii au falsificat registrele companiei timp de 6 ani. http://www.zf.ro/business-hi-tech/demisii-in-lant-la-varful-toshiba-in-urma-falsurilor-de-1-miliard-de-dolari-din-rapoartele-companiei-14624261 Asta ca sa nu mai amintim de problemele Toyota sau Takata. Toyota a avut probleme nenumarate soldate cu decese, cu masini carora li se oprea motorul in timpul deplasarii(un caz in Romania cu Toyota Auris cunosc si eu in care motorul se oprea frecvent) sau cu masini care accelerau singure. VW nu e fiabil, dar parca prefer injectoare picate decat sa mi se opreasca motorul in depasire la 130 km/h.

  • mishazaitev, marţi, 22.09.2015 10:26

    @Vali In America sunt foarte putine turisme diesel, raportat la numarul general de masini. Ai putea eventual sa te procopsesti cu vreun Peterbilt sh, dar ma tem ca nu prea ai avea pe unde sa-l conduci, sau, in cel mai rau caz, cu vreo furgonet cu motor Cummins de foarte multi litri, ceea ce te-ar face repede sa-ti doresti groaznic cea mai normala masina pe benzina produsa in Europa!

  • Bestcountryonplanetfuckingeart, marţi, 22.09.2015 10:35

    O gloata mai mare de ipocriti ca in romania nu ai unde sa gasesti. Hai serios acum, nici nu stim exact ce se intampla in spatele usilor dar comentam tot. La un moment dat , ca firma oricum trebuie sa tai curbe ca sa ajungi la rezultatul dorit mai ales cand la nivel mondial tb sa te aliniezi cu regulile tuturor care pot fi sau nu justificate si asta o faceti toti si in viata de zi cu zi, dar aia se accepta. Spaga ati dat vreodata ? e in aceiasi categorie! Nu zic ca e de aplaudat dar serios, pe voi nu va doare de acea poluare sau de inselarea consumatorului ci ca si-a luat VAG capace. Nu pot sa iau stirea asta in serios, o amenda data de o tara care isi omoara singura cetatenii in atentate false, polueaza toata planeta cu razboaie, care fac motoare aberant de mari si primitive dar vin apoi pe un cal alb ca salvatori ai umanitatii si ca monument al principiilor. Cacaturile astea sunt jocuri politico-economice ale celei mai false si parsive natii de pe planeta, MURICA! Eu nu o vad ca pe trisare ci ca pe o fortare a unor reguli si un caz clasic de hot striga hotii!

  • @mishazaitev, marţi, 22.09.2015 10:43

    Or fi in America putine, insa valul vine din America spre Europa precum criza. Daca vei fi atent, vei observa ca si prin Europa se incearca eliminarea diesel-urilor, deci lovitura va fi puternica nu pe piata americana, ci peste tot. Pe un alt site am vazut zilele trecute un chestionar in care cititorii erau intrebati daca ar dori sa se renunte la diesel in Romania. Asta inainte de stirea cu VW. Deci nu ma astept ca VW sa piarda volum major de vanzari pe piata americana ci pe piata europeana unde erau cei mai in top.

  • @MIrcea, marţi, 22.09.2015 11:15

    Bmw si Mercedes au anuntat neintrebate daca au si ele asa sisteme pentru ca le scade valoarea actiunilor pe bursa datorita suspiciunilor- fiind si ele firme nemtesti.

  • gigi_frana, marţi, 22.09.2015 11:26

    Scandalul asta ar trebui sa fie un motiv de bucurie pentru fanii VAG,si nu numai.Poate pe viitor vor avea masini mai corecte,atat dpdv calitativ, cat si al pretului. Poate ca acele miliarde investite in R&D se vor duce in motoare/masini cu adevarat mai eficiente, si mai putin in researcheating si marketing agresiv.

  • Cyrus, marţi, 22.09.2015 12:13

    Greu de crezut ca doar VW au recurs la asemenea siretlicuri

  • Costel, marţi, 22.09.2015 12:53

    Corectitudine germana! Nu mintim niciodata! Ne platim intotdeauna datoriile! Cand spunem ceva, ne tinem de cuvant! (Daca spunem ca luam 800 000 de migranti in 2015, pai sigur asa facem, nu ne luam cuvantul inapoi, ca avem coloana vertebrala si dam lectii de moralitate altora!) Si, Ja! Facem Das Auto! Ja!

  • Alex, marţi, 22.09.2015 13:07

    Cu minciuni si inselatorii ajungi pe primul loc la vanzari in lume :)

  • stan, marţi, 22.09.2015 14:58

    treaba asta insemana de fapt : M_U(I)E Merkel!

  • Trezirea, marţi, 22.09.2015 19:55

    Tot ce apare la televizor, internet, mass-media va controleaza creierele ....totul in lumea de astazi este un razboi economic...nu cred ca o sa moara nimeni din acest scandal....se aduce o pata de imagine Germaniei ...de obicei americanii pornesc scandalurile economice din diverse si varii motive....nu detin un VW.....nici nu as cumpara unul la mana a doua, pentru faptul ca au recunoscut "ascunderea poluarii reale" urmatoarea masina va fi VW, sunt sigur ca nu sunt singurii care au facut "aranjamente" de acest fel, si aici nefiind vorba doar de poluare....cand esti cel mai mare, intotdeauna ochii toti sunt atintiti spre tine...VW isi va asuma totul asa cum au si declarat acei directori. Probabil americanii vor sa impulsioneze industria auto proprie care nu mai este ce a fost....vor sa schimbe mentalitate in ceea ce priveste intrarea pe piata a unor branduri precum cele care fabrica telefoane etc. Electrice....si pana la urma electricele vor fi viitorul

  • Piech, marţi, 22.09.2015 20:02

    Totul a fost un scandal pornit de la neintelegerile interioare ale concernului, si de acolo sa depanat totul....sunt mai mult ca sigur ca daca Piech si acest "ferm" domn Winterkorn se intelegeau, nu iesea scandalul acesta...cel putin nu acum.....Winter si korn e un nume predestinat de "troll" in istoria marcii....americanii spioneaza orice oportunitate si orice scrie vasile, gheorge, ce vorbeste maria cu ion si tot asa....TOT, isi aleg momentele oportune cand sa scoata un astfel de scandal si etc. isi scot informatiile cheie si uite asa mai apare la iveala corectitudinea, din partea celor mai incorecti, americanii fac multe incorectitudini...dar pledeaza in corectii si salvatorii, cei care au grija de mediu....eu zic ca in Rusia e mai putina poluare decat in SUA si pe rus il doare la caciula ca Kamaz scoate fumul cat maneca de la cojoc.....

  • VW, marţi, 22.09.2015 20:05

    E inceputul si schimbarea....se trece in era electricelor....asta este socul american...asta este mesajul transmis pentru nemti...sper sa se conformeze si "pasionatii" Romaniei in auto.....or sa-si revina....este socul necesar pentru a redeveni o marca DAS AUTO REALA.

  • Unitate EUROPA, marţi, 22.09.2015 20:11

    Cunoaste vreo unul dintre voi termenul de "unitate" in Romania putini sunt aceea...raritati la un milion....vorba unui compatriot, pai ce Mcdonald"s rahat ...Cola pisat ....vand corect, au grija de sanatatea oamenilor, dale la fraieri sa moara mai repde.....ca si asa populatia are peste 7 miliarde de suflete...ne mai suporta planeta asta.....eu vad acest scandal un razboi economic declarat de SUA .. Europei....si cred ca Vw e o marca buna auto cu toate aceste nereguli Recunoscute de oficialii marcii......sunt nedreptati mult mai mari tinute de americani ascunse..........RUS! RUSSIA! cu emigrantii e la fel....americanii dupa ce bombardeaza jumatate de continent african, pentru doua blocuri, reconstruiesc ceva.......ma indoiesc ca le pasa atat de mult de milioanele de oameni...precum le pasa de un atentat in care mor cateva mii de oameni si facut de o mana de teroristi care CULMEA sunt antrenati tot de ei.

  • @vali, marţi, 22.09.2015 23:56

    Da asa e in germania in topul nu-mi zice ca ghicesc jd putere , japonezele sunt satisfacatoare , si tu crezi nu? :)) Pentru cunostintele tale in germania se vand cele mai multe masini germane , japonezii sunt ca coada in clasament ca vanzari. E ca si cum ai zice se vand dar aia care le cumpara dau verdictul celorlalti . Vanzari multe implica automat si satisfactia ca nu i schimba tot cu aceeasi marca dupa utilizare de dragul de a o schimba, iar vanzarile acolo tot timpul au aratat asa. Penibil de naiv, sincer.

  • vw-OOOO, miercuri, 23.09.2015 11:07

    ....lasand la o parte treaba cu "facatura"sau nu, ma intreb daca aceste praguri de poluare din ce in ce mai ridicate (vezi cu valori mai mici) pot fi dpdv tehnic atinse de motoarele cu combustie interna, indiferent de carburantul folosit....... In opinia mea, avansul tehnologic din ultimii 10 ani, oricum nu ar fi facut sa fie fabricate in ziua de azi motoare mai poluante decat cele care se fabrica. Cred ca EPA asta a lor e suparata pe VW pentru ca nu a putut percepe taxe mai mari de la contribuabilii americani, avand in vedere ca masinile VW poluau mai mult decat s-a declarat. A luat-o lumea razna si de-o parte si de alta ....

  • @mm @Cyrus, joi, 07.04.2016 16:19

    Ciocu' mic ! http://www.automarket.ro/stiri/volkswagen-singurii-prinsi-cu-mata-in-sac-niciun-alt-constructor-nu-a-70371.html