Fiat 124 Spider, fratele italian al lui Mazda MX-5, se prezintă în fața publicului american
Fiat a prezentat la Salonul Auto de la Los Angeles modelul 124 Spider. Vorbim despre varianta italiană a lui Mazda MX-5, care este oferită în SUA cu o motorizare 1.4 Turbo de 160 CP. Europenii vor primi un motor de 140 CP.
Fiat 124 Spider a fost prezentat în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles. Roadsterul italienilor împarte platforma și o bună parte din caroserie cu noua generație Mazda MX-5, cele două modele fiind dezvoltate și construite la comun în cadrul unui parteneriat între Fiat și Mazda. Parteneriatul le-a permis italienilor de la Fiat să vină cu alte linii la exterior și să pună sub capotă o motorizare din ograda proprie. Vorbim despre o unitate 1.4 Turbo dezvoltată de Abarth. Deși roadsterul nu poartă numele Abarth, inima sa strigă acest nume de fiecare dată când se apelează la cei 160 CP și 249 Nm din dotarea propulsorului turbo cu patru cilindri în linie dezvoltat de marca italiană.
Din păcate pentru clienții din Europa, această motorizare nu va fi oferită la momentul lansării sub capota lui Fiat 124 Spider, cum nu va fi nici transmisia automată cu șasetrepte oferită americanilor. În schimb, europenilor li se va oferi un motor 1.4 Turbo de 140 CP și 200 Nm și o transmisie manuală cu șase trepte. Ulterior, va fi disponibilă o variantă Abarth, care ar putea să asigure cei 160 CP ai variantei americane.
Italienii oferă noul 124 Spider atât în compania unei transmisii manuale cu șase trepte, cât și în compania unei automate cu șase trepte - cea din urmă doar în SUA. Constructorul nu a specificat încă performanțele de care este capabil noul său roadster, dar ne așteptăm la valori mai bune decât cele ale lui MX-5, deoarece 124 Spider are o motorizare mai puternică decât ambele unități din oferta fratelui său de platformă și ar putea chiar să fie mai ușor. Chiar dacă nu va avea o masă mai redusă, cuplul motor suplimentar adus de prezența unui motor turbo (49 Nm în plus față de varianta 2.0 a lui MX-5, totalizând 249 Nm) ar trebui să facă modelul italian să fie mai fâșneț decât echivalentul său japonez. Ne așteptăm ca varianta de 160 CP a lui Fiat 124 Spider să poarte denumirea Abarth și să fie lansată ulterior, dar nu avem nicio confirmare oficială în privința cifrelor acesteia, fiind cunoscută doar decizia de lansare ulterioară a versiunii Abarth.
În comparație cu fratele său de platformă, remarcăm un set de blocuri optice frontale și posterioare cu design complet diferit de cel găsit la Mazda MX-5, iar italienii spun că au redesenat aproape toate panourile de caroserie inspirându-se de modelul istoric 124 Spider. Tocmai de aceeea au făcut blocurile optice frontale rotunde și stopurile pătrate, explică italienii. În ceea ce privește habitaclul, parteneriatul cu Mazda este mai evident, dar tot găsim un sistem de infotainment de la Fiat (numit Fiat Connect 7.0). Scaunele și acoperișul decapotabil din pânză nu au fost schimbate.
Debutul comercial al noului Fiat 124 Spider are loc în vara anului 2016, conform înțelegerii dintre cei doi parteneri. Primele 124 de unități Fiat 124 Spider vor fi vândute în Statele Unite ale Americii în cadrul unei ediții limitate, numită Prima Edizione Lusso. Aceasta ar putea fi regăsită, într-o variantă similară, și pe piața din Europa. Până atunci, știm că variantele din SUA au o plăcuță numerotată la bord și sunt oferite doar în nuanța exclusivă Azzurro Italia (albastru) și cu interior din piele, alături de o serie de ornamente și dotări speciale incluse în pachet.
Spider este un model de legenda pt brandul Italian. Dar pacat ca si-a pierdut din propria originalitate. Tot interiorul este de Mazda. Iar motorul turbo, este execrabil, doar 49Nm in plus ? Penibil......In al doilea rand pt ce ai avea nevoie de ''dowsizing'' pe un roadster sportiv ? Ca sa iti i-a din placerea condusului ? As alege oricand MX-5 .