Audi a decis: e-tron va fi brandul său pentru maşini electrice. Revoluţia începe cu un SUV, un hatchback şi o limuzină

Publicat luni, 17.10.2016 10:55 de Daniel Popescu

Audi va folosi brandul e-tron pentru modelele electrice, primele pe lista fiind un SUV, un hatchback şi o limuzină. Ulterior, vor apărea electrice derivate din actualele modele, precum A6 e-tron sau A8 e-tron.

Audi este cel de-al treilea constructor premium german care îşi definitivează strategia pentru modelele electrice, însă a adoptat o politică diferită de rivali.

Astfel, dacă BMW mizează pe gama de vehicule i, iar Mercedes a lansat recent brandul EQ, Audi a adoptat o tactică mai prudentă prin alegerea unui nume deja binecunoscut pentru fanii mărcii: e-tron.

"Numele este comparabil cu primul Audi quattro, care era cunoscut simplu drept quattro. Pe termen lung, numele e-tron va avea rolul unei structuri pur electrice", explică Rupert Stadler, şeful Audi.

Primele pe lista de modele electrice a celor de la Audi sunt un SUV, un hatchback şi o limuzină care vor apărea pe piaţă până la sfârşitul anului 2020. De altfel, SUV-ul a fost deja prefaţat la Salonul Auto de la Frankfurt din 2015 prin conceptul Audi e-tron quattro (foto).

Pe termen lung, gama de maşini electrice va primi însă şi numele unor modele deja consacrate în rândul companiei, cum ar fi Audi A6 e-tron, Audi A7 e-tron sau Audi A8 e-tron. De altfel, este posibil ca prima limuzină electrică să poarte numele A8 e-tron.

Una dintre principalele caracterisitici comune ale maşinilor electrice dezvoltate de Audi va fi spaţiul interior, care capătă o importanţă tot mai accentuată în decizia de achiziţie a clienţilor. "În prezent ne confruntăm cu o cerere în creştere pentru astfel de concepte electrice, potrivite pentru autonomii de 350-450 km. Subiectul spaţiului este important. Vom vedea maşini electrice compacte cu un design interior mult îmbunătăţit. Clienţii vor să intre uşor în maşină, să aibă o poziţie confortabilă pe scaun şi să se simtă în siguranţă", adăugă Stadler.

Via Autocar